Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Miercuri, 4 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, înconjurați de un sobor de
Joi, 5 noiembrie 2026, a avut loc, la Bârlad, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Conferința semestrială de toamnă a preoților din cele trei protopopiate ale eparhiei (Huși, Vaslui
Joi, 5 noiembrie 2026, preoții Cercului pastoral Valea Drajnei, din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, judeţul Prahova, s‑au reunit în biserica Parohiei Posești pentru susținerea lucrărilor de
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 5 noiembrie, în mijlocul clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș, cu ocazia conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” găzduiește azi, 4 noiembrie 2026, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Memorii pe sticlă: O călătorie fotografică în România interbelică”. Proiectul
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
S-a născut la 11 august 1897 în familia învăţătorului Nicolae Lăstun din satul Meeni, comuna vâlceană Dăeşti. În 1904-1908 a urmat şcoala primară din satul natal, în 1908-1916 opt
De-a lungul istoriei, Calafat a reprezentat un punct de traversare a Dunării înspre Balcani şi un mic port în care trăgeau micile nave comerciale. La 1394, pe aici va fi trecut sultanul Baiazid cu ar
Era 10 octombrie 1963, când părintele Marcu era adus în clubul de reeducare din temniţa rece a Aiudului. Programul colonelului Gheorghe Crăciun de reeducare a legionarilor şi a celor care nu abjurau de la
Faţă de medicină, care tratează în mod exclusiv trupul şi bolile acestuia, creştinismul priveşte omul în întregul său. Când trupul este afectat, sunt căutate cauzele bolii dincolo de c
La mijlocul secolului trecut, Vrancea avea numeroşi slujitori dăruiţi altarului şi semenilor. Mulţi dintre aceştia au căzut în ghearele represiunii comuniste, fie pentru că se implicaseră în
La întretăierea străzilor Tudor Vladimirescu şi Victoriei, în actuala Piaţă a Revoluţie din Târgu-Jiu, se păstrează frumoasa biserică cu hramul „Sfinţii Voievozi“. Trecutul ei
Mircea Vulcănescu este cunoscut în mentalul colectiv ca un filosof autentic, urmaş al lui Nae Ionescu, un sociolog dăruit pentru cunoaşterea şi cultivarea identităţii rurale româneşti şi ca un
Unul dintre profesorii teologi sibieni care în perioada comunistă au cunoscut universul concentraţionar a fost Simion Radu. Acesta s-a născut la 18 noiembrie 1906, într-o familie de oameni simpli şi
La întretăierea străzilor Ion Luca Caragiale, Take Ionescu şi Mărăşeşti din Ploieşti, într-o zonă centrală, se găseşte Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“.
„Pagini de şi despre Părintele Dometie de la Râmeţ“ se intitulează volumul publicat de Editura „Lumea Credinţei“ în anul 2007. Cartea este un mănunchi alcătuit din predania
1959 era al doilea an al valului de arestări în România comunistă. Cu aprobarea partidului şi la ordinul expres al ministrului afacerilor interne Alexandru Drăghici, în mediul religios erau vizaţi
Drumurile Unirii românilor au trecut totdeauna prin Braşov, prin locuri pe care le cunoştea şi Mihai Viteazul, unindu-i pe români după „pohta ce-a pohtit“, sau le ştiau luptătorii
În martie 1614, domnitorul Alexandru Iliaş al Ţării Româneşti îi dăruia postelnicului Ianache Caragea o moşie în centrul Bărăganului, numită Vaideei, acordându-i totodată dreptul
Acum mai bine de trei ani, la Editura „Renaşterea“ a Mitropoliei Clujului, apărea o carte cu titlul „Protopopiatul ortodox român Dej. Monografie“, semnată de istoricul Augustin Pădurean
Unul dintre cei mai cunoscuţi slujitori de prin părţile Hârlăului este părintele Ioan Apostu. Este cunoscut pentru devotamentul pe care l-a dovedit în slujirea altarului şi pentru suferinţele
În contextul ofensivei habsburgice în Balcani şi a contrareformei catolice de la sfârşitul secolului al XVII-lea, domnitorul sfânt Constantin Brâncoveanu a reprezentat o importantă
„Cu tot caracterul ei evolutiv (mai ales în domeniul educaţiei ştiinţifice a elevilor), şcoala întâmpină dificultăţi serioase cauzate de existenţa cultelor şi a practicilor
Spre sfârşitul anului 1950, autorităţile comuniste din zona Vrancei erau decise să lichideze ultimele urme ale mişcării de rezistenţă din Munţii Vrancei care se închegase sub semnul luptei
Trecutul recent al României este marcat de perioada comunistă, care după mai mult de două decenii încă ne pare insuficient cercetat şi înţeles. Iar atunci când dorim să cunoaştem această
Decembrie 1914. Ajun de Crăciun. Europa era teatru de război, conflagraţie ce devenise mondială. Timp de o noapte şi-o zi, nu s-au mai auzit rafale de gloanţe, ci colinde. Erau primele ore de linişte pe front după câteva luni de război sângeros. Uniformele kaki ale englezilor s-au alăturat celor gri ale germanilor şi au petrecut noaptea sfântă în pace, pe Frontul de Vest. Urmăriţi povestea „armistiţiului de Crăciun”, eveniment fără precedent în istoria confruntărilor armate.
Despre părintele Iustin Pârvu, cunoscutul duhovnic de la Mănăstirea Petru Vodă din Neamţ, s-a scris mult. Ceea ce se cunoaşte mai puţin este trecutul său din vremea prigoanei comuniste. Nu ne propunem să
Când vorbim de venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca om, spunem că aceasta s-a realizat „la plinirea vremii“, cu alte cuvinte, când toate au fost prielnice ca mesajul Său să fie
Până la Marea Unire de la 1918 românii ortodocşi din Turda nu aveau un lăcaş de cult reprezentativ. Cel care avea să trudească pentru ridicarea unei biserici româneşti în Turda a fost
Până în 1948 Armata Română avea o instituţie care ridicase misionarismul creştin românesc la înalte virtuţi. Este vorba de Episcopia Armatei cu sediul în cetatea Catedralei
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Nimeni, aprinzând făclia, nu o acoperă cu un vas, nici nu o pune sub pat, ci o așază în sfeșnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Că nu este nimic tăinuit care să nu se arate și
Fraților, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia în trupul Său, legea poruncilor și învățăturile ei, ca,
În centrul sărbătorii de astăzi stă cinstirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, lucru subliniat și de introducerea Sinaxarului zilei din Minei: „În această lună, în ziua a opta, pomenirea Soborului
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 455-456 „Prin Duhul s-a întărit toată puterea cerească, adică tot ce este
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Ziua de 9 noiembrie a fiecărui an este un prilej binecuvântat pentru a-l cinsti în mod solemn pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care este o lumină călăuzitoare pentru cei aflați în întunericul necazurilor și nep
Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.


