Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Raportarea primelor decese de gripă nouă în România şi rumorile legate de viitoarea aplicare a vaccinului antigripal mă determină să reproduc câteva dintre opiniile specialiştilor în domeniu, ca răspuns la
Şerban D., Mangalia: „De aproximativ şase luni sufăr de insomnie. Nu reuşesc să dorm mai mult de două ore pe noapte şi apoi stau treaz câte 3-4 ore. Aş vrea să ştiu dacă profesorul Milică m-ar putea ajuta
În problema amigdalitelor, cât şi a amigdalectomiilor (scoaterea amigdalelor), există o serie de neclarităţi şi diferenţe de conduită terapeutică. Inflamaţia acută şi/sau cronică a amigdalelor constituie
- Sărmăluţe în frunză de ştevie Ingrediente: ceapă, ulei, orez, morcov, rădăcină de ţelină şi pătrunjel, frunze de pătrunjel, bulion, sare, piper, borş acru şi frunze de ştevie. Mod de preparare:
Dat fiind că suntem la începutul postului care precedă marea sărbătoare a Naşterii Domnului, considerăm necesar să prezentăm cititorilor noştri efectele benefice ale posturilor, recomandări privind
Clemansa D., jud. Suceava: „Rinita alergică se poate trata naturist sau se poate să se cronicizeze?“ Rinitele sunt boli inflamatorii ale mucoasei nazale provocate de factori virotici, microbieni sau alergici.
Alimentele pe care le consumăm pot influenţa efectele unora dintre medicamentele pe care le luăm, de aceea este foarte important să luăm în consideraţie acest aspect înainte de a administra un medicament.
În perioada actuală, de trecere de la toamnă la iarnă, tot mai multe persoane, mai ales copii şi bătrâni, acuză îmbolnăviri la nivelul aparatului respirator, ca urmare a diminuării rezistenţei la infecţii
Georgiana B., Sinaia: „Ce remedii naturiste sunt indicate în tratamentul depresiei psihice?“ Prof. Constantin Milică: Tratamentul fitoterapeutic pleacă de la ideea că depresia este perfect vindecabilă şi
Micozele pielii capului întâlnite, în majoritatea lor, la vârsta copilăriei sunt provocate de anumiţi paraziţi transmişi chiar de la animal la om. Foarte importantă este cunoaşterea gazdei naturale a
Alexandru F., jud. Dolj: „Ştiu că doctorul Vlad Bejan a publicat cândva un articol referitor la coxartroză. L-aş ruga, dacă poate, să facă încă o dată acele recomandări privitoare la tratamentul acestei
Majoritatea bolilor parazitare nu pot fi diagnosticate numai prin examen clinic, fiind necesare investigaţii de laborator prin care să se stabilească dacă pacientul este infectat cu un parazit şi cu ce specie
Iordache T., jud. Buzău: „Aş vrea să ştiu cum se transmite trichineloza la om şi cum se manifestă boala. Vă mulţumesc“ Dr. Doina Dumitriu, medic de familie: Trichineloza este o boală determinată de
Întărirea imunităţii în sezonul rece este foarte importantă, dar este de preferat să avem o imunitate naturală foarte bună, pe care o obţinem prin consumul de fructe şi legume, la fel ca vara. Se ştie că
Călin G., jud. Bihor: „Mă adresez prof. Constantin Milică cu rugămintea de a indica cum poate fi prevenit cancerul prin metode naturiste“ Prof. Constantin Milică: Pentru prevenirea cancerului este
Diabetul zaharat este o boală cauzată de excesul de zahăr din sânge, care devine „toxic“, atât timp cât insulina, „antidotul“, este produsă puţin sau deloc de către pancreas sau este ineficientă. Dacă
Se apropie cu paşi repezi sezonul rece, cu zile în care temperaturile vor scădea mult sub pragul de îngheţ. De aceea, am considerat potrivit să prezentăm cititorilor „Ziarului Lumina“ câteva recomandări
Adina F., 34 de ani, jud. Gorj: „Care e ordinea de apariţie a dinţilor de lapte şi la ce vârstă încep să se schimbe aceştia?“ Dr. Doina Dumitriu, medic de familie: Organismul uman prezintă două dentiţii
Optimismul legat de capacitatea unor medicamente de a stimula procesele cerebrale derivă şi din faptul că s-au realizat progrese în domeniul fundamental al biochimiei memoriei. Au fost descoperite, la şoarece,
Vezica biliară este o anexă a ficatului ce îndeplineşte un mare rol fiziologic, asigurând tranziţia sucului biliar (bila, fierea), care este secretat, în flux continuu, de anumite celule specializate din ficat.
Eugenia P., Târgu Neamţ: „Aş dori să aflu câteva sfaturi ale profesorului Milică referitoare la tratamentul nefritelor. Vă mulţumesc mult!“ Prof. Constantin Milică: Nefritele şi pielonefritele sunt infla
Efectele unui medicament depind foarte mult şi de vârsta la care sunt administrate. În cazul extremelor de vârstă (copiii foarte mici şi persoanele cu vârste înaintate), există anumite particularităţi care
Ruxandra H., Tg. Jiu: „Ce sunt şi de ce apar pintenii călcâiului?“ Dr. Vlad Bejan, medic reumatolog: Aşa-numiţii pinteni ai călcâiului reprezintă osificări ale capătului de prindere a muşchilor pe osul
Afecţiunile cutaneo-mucoase produse de virusurile coxsackie sunt reprezentate la nivelul mucoasei de herpangină, iar la nivelul pielii de boala „mână-picior-gură“. La fel de frecvent întâlnite sunt şi
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


