Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Epistaxisul este o sângerare nazală, care apare atât în momente de repaus, cât, mai ales, în urma unor eforturi fizice, la toate vârstele. Provenienţa sângelui nu este legată, obligatoriu, de vreo afecţiune
Cerasela V., jud. Olt: „De ce apare deficitul de vitamina D la copil şi cum se manifestă?“ Dr. Doina Dumitriu, medic de familie: Organele ţintă asupra cărora acţionează derivaţii activi ai vitaminei D
200.000 de femei din întreaga ţară, cu vârste cuprinse între 25-64 de ani, vor fi cuprinse, până la sfârşitul acestui an, în Programul naţional de screening al cancerului de col uterin derulat de Ministerul
Viorel Z., Târgovişte: „Aş dori să aflu ce măsuri trebuie luate pentru prevenirea artrozei la mâini. Vă mulţumesc.“ Dr. Vlad-Dorin Bejan, medic reumatolog: Ca urmare a solicitării zilnice, mâna trebuie,
În numărul de astăzi vă vom prezenta câteva dintre cele mai frecvente tipuri de dermatoze întâlnite la nou-născut, completând tabloul bolilor cu informaţii legate de prevenţie şi tratament. Intertrigo se
Laurenţiu P., jud. Arad: „Îl rog pe dl. prof. Milică să-mi recomande măsurile care trebuie luate de către un bolnav de ciroză hepatică. Mulţumesc.“ Prof. Constantin Milică: În ciroza hepatică
Îmbătrânirea fiziologică aduce cu sine o serie de boli degenerative serioase, printre care se numără şi hernia de disc, provocată de distrugerea discurilor intervertebrale şi osteoporoza coloanei, o boală
Cele mai clare efecte pozitive ale vinului sunt legate de afecţiunile inimii şi ale sistemului circulator. Vinul roşu ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, cu activarea circulaţiei periferice, chiar
Sofia B., jud. Cluj: „De câteva luni sufăr de insomnie. Am încercat tot felul de tratamente, însă aş vrea să apelez la profesorul Milică pentru câteva recomandări naturiste. Vă mulţumesc mult“ Prof.
Continuăm, şi în rubrica din această săptămână, să vă prezentăm simptomele şi tratamentul care se impune în cazul diferitelor forme de angină. Anginele acute cu false membrane sunt determinate de
Valentina M., jud Teleorman: „Cum poate fi prevenită instalarea coxartrozei?“. Dr. Vlad-Dorin Bejan, medic reumatolog: Corpul femural este de mărimea unui ou şi, în timpul mersului, pe suprafaţa lui apasă
Încercarea de a smulge adevărul de la persoanele care refuză să-l mărturisească este veche de când lumea. În timp, s-a creat un mit în legătură cu posibilitatea folosirii unor produse sau substanţe care să
În terapeutica medicală, măslinele sunt deosebit de preţioase pentru sănătate. Încă din Antichitate, Hipocrate, părintele medicinei, recomanda măslinele pentru vindecarea ulcerelor, iar sucul stors din
Mihaela B., jud. Vaslui: „Soţul meu suferă de emfizem pulmonar. Aş dori să aflu dacă există remedii naturiste pentru această boală şi ce regim alimentar ar trebui urmat. Vă mulţumesc.“ Prof. Constantin
Orice vieţuitoare, râmă, om, pasăre, elefant sau firul de iarbă are scris în codul genetic „datoria“ de a lăsa urmaşi. Pentru această „obligaţie“, tot la nivel de subconştient, este grija de a-şi
Dermatita de contact este potenţată de excesul de umiditate, frecarea prea energică a pielii cu ocazia băii zilnice, dar şi de săpunurile utilizate, care îndepărtează filmul acid fiziologic al
Silvia L., Olteniţa: „Am citit recent că tinctura din fructe de soc are multiple efecte curative. Aş vrea să ştiu dacă este indicată şi în reumatismul degenerativ. Vă mulţumesc“. Prof. Constantin
Prevenirea instalării bolilor sau a complicaţiilor este mult mai uşoară şi mai eficientă, depinzând de fiecare individ. Tratarea bolilor coloanei vertebrale se face de către specialist. Una dintre bolile
Anghel F., jud. Sibiu: „Ce dietă este recomandată în reumatismul de tip inflamator şi în gută?“ Dr. Vlad-Dorin Bejan, medic reumatolog: În reumatismul de tip inflamator se recomandă dieta cu limitare a
Boala Alzheimer este una dintre cele mai frecvente afecţiuni ale vârstei a treia. Gradul de risc al bolii Alzheimer creşte odată cu înaintarea în vârstă, persoanele cele mai predispuse afecţiunilor specifice
Menta este una dintre cele mai vechi plante, cunoscută şi utilizată cu milenii în urmă în scopuri aromatizante şi pentru vindecare. Egiptenii o foloseau încă din anul 1550 î.Hr. Originile ei legendare erau
Petru F., jud. Alba: „Urmăresc cu atenţie fiecare rubrică a profesorului Milică, pentru că mă interesează cum se pot trata bolile cu ajutorul diverselor plante medicinale. Aş vrea să aflu de la domnia sa,
În numărul de astăzi vom trece în revistă, pe scurt, două dintre principalele clase de angine acute, prezentând câteve caracteristici generale şi criterii de recunoaştere ale fiecărei forme în
Lucia J., jud. Arad: „Am 45 de ani şi am fost diagnosticată cu tromboflebită. Mi s-a spus că boala a apărut din cauza naturii statice a meseriei mele. Adresez rugămintea către prof. Constantin Milică de a-mi
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


