Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
De aproape cinci decenii, ca farmacolog, trăiesc în lumea medicamentului. Pregătirea mea medicală s-a împletit în aceşti ani cu multe din domeniile care îi preocupă şi pe farmacişti. În acest fel s-a
Mihai C., Suceava: „Am 64 de ani şi sufăr de poliartrită reumatoidă. Ce regim de viaţă trebuie urmat? Este recomandată balneofizioterapia?“ Dr. Vlad Bejan, medic reumatolog: Regimul igienic de viaţă şi
Otita externă difuză reprezintă un proces inflamator localizat la nivelul tegumentului conductului auditiv extern, cu mod de evoluţie acut, recurent sau cronic. Există o serie de factori care favorizează
În lunile de toamnă, printre cele mai căutate şi recomandate legume se numără ţelina şi roşiile (tomatele), cu virtuţi alimentare şi curative de excepţie. Ţelina are efecte echilibrante asupra organismului
Adina C., 32 de ani, Câmpina: „Băieţelul meu de un an a fost diagnosticat cu alergie alimentară. De ce apare această boală şi cum poate fi combătută?“ Dr. Doina Dumitriu, medic de familie: Procesele de
Botulismul face parte din categoria toxiinfecţiilor alimentare grave, provocate de bacilul botulinic şi toxina lui, care pătrund în organismul uman prin cavitatea bucală, odată cu produsele alimentare, mai ales a
Anghel P., Slatina: „Vin cu rugămintea către prof. Milică să ne facă recomandările necesare privind tratamentul bolilor arterelor periferice“ Prof. Constantin Milică: În cazul bolilor arterelor
Oligofreniile reprezintă tulburări psihice cu mare importanţă medicală şi socială, intrând în sfera de interes nu numai a psihiatrilor, ci şi a pediatrilor, neurologilor, obstetricienilor, ginecologilor, cadre
Elena B., 31 de ani, Iaşi: „De ceva vreme am o respiraţie urât mirositoare. Medicul mi-a spus că sufăr de halenă, o boală provocată în general de o tulburare gastrică. Aş vrea să aflu cum se poate combate
Statisticile întocmite la nivel mondial arată că, în prezent, mai mult de 500 de milioane de oameni pe Glob suferă de o deficienţă auditivă. Astfel, aproximativ 15% din populaţia lumii suferă de o pierdere de
Vlad N., Reşiţa: „Doresc să primesc din partea prof. Milică câteva recomandări legate de tratamentul fitoterapeutic al traheitei. Vă mulţumesc.“ Prof. Constantin Milică: Traheita este o inflamaţie a muco
Astăzi vă vom prezenta posibilităţile de tratament din judeţul Harghita, subliniind, în mod special, potenţialul izvoarelor minerale din zonă, în pofida faptului că majoritatea staţiunilor, altădată pline
Rodica S., Lugoj: „Ce alimentaţie trebuie să respecte persoanele care trec spre vârsta a treia?“ Prof. Constantin Milică: În alimentaţia raţională, cu o hrană sănătoasă, se recomandă legume nefierte,
În această perioadă de vacanţă, iubitorii muntelui se caţără pe înălţimi pentru a avea privilegiul de a inspira aerul încărcat cu ozon. Ozon înseamnă sănătate, spun ei; şi noi credeam la fel. Însă,
Ienupărul este un arbust cu o forţă miraculoasă de a sintetiza un complex de principii active eficiente în tratarea a peste o sută de afecţiuni. Conţinutul chimic al fructelor mature asigură proprietăţile
Gina L., 42 de ani, Bistriţa: „Aş dori să ştiu ce regim alimentar trebuie adoptat în cazul unui copil supraponderal?“ Prof. Constantin Milică: În primul rând, părinţii vor supraveghea adoptarea unor
Otomastoidita cronică este definită drept o afecţiune inflamatorie cronică (cu o durată de mai mult de 3 luni) a celulelor mastoidiene care sunt parte anatomică integrantă a urechii medii (mastoida este situată
Datorită importantelor proprietăţi bactericide, aromoterapia a trecut „proba timpului“ în decursul câtorva mii de ani, dovedind o clară capacitate de combatere a multor germeni patogeni, bacterii şi fungi, cu
Cristina H., Sibiu: „Aş dori să aflu mai multe informaţii legate de efectele pe care cartoful (crud sau fiert) le are în afecţiunile digestive în special, dar şi în alte boli“. Prof. Constantin Milică:
Boala Lyme este numită şi „boala cu 1.000 de feţe“, deoarece poate afecta mai multe organe, iar simptomele ei mimează foarte multe boli, diagnosticul punând medicul în dificultate. Boala Lyme este
Cecilia B., 32 de ani, Câmpulung Muscel: „Cât este de adevărat că păducelul este cel mai bun remediu natural pentru bolile de inimă?“ Prof. Constantin Milică: Nu există în natură un prieten mai bun al
Două dintre cele mai frecvente tulburări ale comportamentului la copil sunt minciuna şi fuga. Acestea reflectă un mod aberant de răspuns la solicitările mediului socio-familial, iar în aprecierea şi corectarea
Mădălina A., 47 de ani, Prahova: „Ce alimentaţie este indicată în perioada tratamentului împotriva cancerului la sân?“ Prof. Constantin Milică: Întâi de toate trebuie spus că, dacă este corect tratat,
În numărul de astăzi vă prezentăm câteva recomandări în ceea ce priveşte tratamentul balneoclimateric în câteva staţiuni de profil din judeţul Covasna. Staţiunea Covasna este profilată, în principal,
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


