Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Protoieria Sector 2 Capitală şi-a sărbătorit miercuri, 21 mai, hramul principal. Sărbătoarea a început în ajun prin săvârşirea slujbei Vecerniei cu Litie în cinstea Împăraţilor întocmai cu Apostolii. La final, preoţii slujitori au sfinţit icoana noului iconostas sculptat în lemn ce va adăposti fragmente din cinstitele moaşte aflate în patrimoniul sacru al parohiei: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Cuvios Antonie din Veria şi Sfânta Muceniţă Paraschevi Romana.


