Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei expoziții de pictură și un recital muzical, fiind organizată de Protoieria Sector 2 Capitală, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 și Centrul Cultural „Mihai Eminescu”. Expoziția a reunit lucrări semnate de artiști din România și Republica Moldova, evidențiind diversitatea și bogăția artei contemporane românești.
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
După aceea, lăsând mulţimile, a venit în casă, iar ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicând: Lămureşte-ne nouă pilda cu neghina din ţarină. El, răspunzând, le-a zis: Cel ce seamănă sămânţa cea bună
O altă pildă le-a pus înainte, zicând: Împărăţia cerurilor este asemenea grăuntelui de muştar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în ţarina sa, Şi care este mai mic decât toate seminţele, dar când a
Altă pildă le-a pus lor înainte, zicând: Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină
Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a
Şi plecând Iisus de acolo, a văzut un om care şedea la vamă, cu numele Matei, şi i-a zis acestuia: Vino după Mine. Şi sculându-se, a mers după El. Şi pe când şedea El la masă, în casă, iată mulţi vameş
Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc
Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El i-a zis:
Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului care ieşeau din gura Lui şi ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Şi El le-a zis: Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-
Şi ieşind, fariseii s-au sfătuit împotriva Lui cum să-L piardă. Iisus însă, cunoscându-i, S-a dus de acolo. Şi mulţi au venit după El şi i-a vindecat pe toţi. Dar le-a poruncit ca să nu-L dea în vileag,
Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. El le-a zis: Cine va fi între voi omul
Şi venind Iisus în casa lui Petru, a văzut pe soacra acestuia zăcând, prinsă de friguri. Şi S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile şi s-a sculat şi Îi slujea Lui. Şi făcându-se seară, au adus la E
În vremea aceea, mergea Iisus, într-o zi de sâmbătă, printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii
Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi
Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile
Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a
Şi auzind Ioan, în închisoare, despre faptele lui Hristos, şi trimiţând pe doi dintre ucenicii săi, au zis Lui: Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul? Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi
De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut
Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el
Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său,
Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna sinedriştilor şi în sinagogile lor vă
Să nu aveţi nici aur, nici arginţi, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat ve
Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerişul e mult, dar lucrătorii sunt puţini. Rugaţi, deci, pe Domnul
Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul
Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


