Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
„Astra Film” a adus în premieră pentru Sibiu câteva dintre cele mai recente lungmetraje româneşti, filme care definesc cinematografia românească actuală, apreciate de critici pe pl
Opera Naţională Bucureşti şi-a deschis porţile în cel de-al doilea weekend al lunii mai pentru un program special de evenimente şi activităţi educaţionale gratuite, menite să ofere publicului larg
TVR 2 dă startul unui ciclu special de omagiere a unei duble aniversări legate de cel care a devenit cel mai popular actor din istoria cinematografiei universal, începând din această sâmbătă. Sub
Iana Salenko, prim-balerină a Baletului de Stat din Berlin, este invitată specială a spectacolului “La Sylphide”, pe scena Operei Naţionale Bucureşti din 15 mai, la ora 19.00, fiind penultima
Am mai pierdut o personalitate a teatrului şi filmului românesc, rămânem pe zi ce trece mai săraci. Actriţa Margareta Pogonat a murit duminică, la vârsta de 81 de ani, din cauza unui cancer.
Volumul pe care domnul profesor Mihail Diaconescu l-a intitulat „Istoria literaturii dacoromane“ a apărut recent în ediţia a II-a revizuită şi adăugită, la Editura Fundaţiei Internaţionale
Pe 10 mai 1894, s-a născut la Bucureşti actriţa de teatru şi film Elvira Popescu. Cea care avea să facă în Franţa o carieră strălucită, a manifestat încă din copilărie dragoste pentru scenă,
Se spune că orice român, dacă îşi cercetează arborele genealogic, găseşte nu prea departe, la a doua sau a treia generaţie, nişte ţărani. Unii, atinşi de snobism, se ruşinează de această
În perioada 8-12 mai 2014, Institutul Cultural Român organizează participarea ţării noastre la a XXVII-a ediţie a Salonului de Carte de la Torino, în parteneriat cu Salonul Internaţional de Carte
Editura „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului a publicat recent lucrarea „Spovedania, proba maturităţii duhovniceşti“, de pr. Vasile Gafton, protopopul de Avrig, judeţul Sibiu. Apărută
În luna mai, Sibiul va redeveni o capitală culturală europeană, cu ocazia primului festival internaţional de muzică clasică al oraşului. Între 24 şi 31 mai, artişti de prestigiu internaţional,
Asociaţia Generation Europe în parteneriat cu Artmark au reînviat o veche tradiţie filantropică din România printr-un proiect de excepţie, „Art for Children“. Cei mai importanţi
În Sala „Diotima“ a Casei de Cultură „Mihai Ursachi“ a municipiului Iaşi va avea loc astăzi, 29 aprilie 2014, de la ora 19:00, vernisajul expoziţiei de fotografie „Fuga (de) la
Un nou gen al teatrului creştin sau confesional a început să se cristalizeze în spaţiile ortodoxe ex-comuniste. Considerabil mai ieftin ca filmul, produsul teatral era firesc să beneficieze primul de
Şcoala de Poetică Fotografică din Bucureşti organizează în perioada 25 aprilie - 15 mai 2014, la Librăria Cărtureşti - Ceainărie, expoziţia fotografică „La jumătatea anului 2014“, în
Dacă Părinţii Bisericii şi teologii ei au dedicat pagini nenumărate măreţului praznic al Învierii Domnului, poeţii - aceşti zefiri ai slovelor - nu puteau rămâne mai prejos, şi cu atât mai pu
„Învierea“, romanul de marcă al literaturii universale al lui Lev Tolstoi (1828-1910), a fost scris în anul 1900, pe când autorul era preocupat să reflecte în opera sa aspecte din so
Oratoriul este o compoziţie muzicală care se aseamănă în nişte puncte cu opera, mai ales prin folosirea orchestrei, a unui cor şi a unuia sau mai multor solişti, însă se diferenţiază prin faptul
De curând, a apărut lucrarea „Martirii Poliţiei Române” semnată de comisarul de poliţie Florin Şinca, un iubitor al ţării noastre şi un pasionat al istoriei ei. Lucrarea a fost lansată
La Muzeul Literaturii Române din Bucureşti a fost lansat pe 12 aprilie un nou număr al revistei „Orizont Literar Contemporan“, aflată sub direcţia lui Mihai Cantuniari şi Daniel Dragomirescu,
Detectivism literar şi nostalgie interbelică, roman biografic şi parfum de romanţă legendară, toate acestea şi multe altele sunt de găsit în romanul „Zaraza“, al scriitorului bucureştean
An de an, piaţa de carte din ţara noastră s-a dezvoltat, astfel încât la ediţia din 2014 a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar“ s-au „aliniat“ la start mai mu
Anul acesta, pe data de 22 aprilie, se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Camil Petrescu. Cu această ocazie, Fundaţia Culturală „Camil Petrescu“ şi revista „Teatrul azi“
Săptămâna trecută a văzut lumina tiparului o nouă carte semnată de părintele Ioan Ioanicescu din Craiova. Lucrarea cu titlul „Înţelesuri duhovniceşti pe unde radio“ este închinată
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri
Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul († 96) Acest sfânt al Bisericii noastre din veacul apostolic este unul dintre cei mai importanți părinți din primul secol al istoriei creștine. El era de loc din
Sfântul Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 359–360 „Cuvântul de chemare la
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


