În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
2025 a fost al cincilea cel mai cald din ultimii 125 de ani în România, temperatura medie naţională fiind de 11,04 grade Celsius, cu 1,97 grade peste media perioadei 1971-2000, relevă raportul „Starea Climei - Rom
Peste 4 din 10 angajaţi români cu vârsta de cel puţin 55 de ani sunt dispuşi să îşi continue activitatea o perioadă după atingerea vârstei legale de pensionare, comparativ cu aproximativ o treime la nivel
Astăzi, de la ora 14:00, va avea loc şedinţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului în care se va vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, potrivit programului stabilit de Birourile permanente
Ministerul Finanţelor a prelungit reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru perioada 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea
România trebuie să mai încaseze 6,43 miliarde de euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), din care 2,08 miliarde de euro din cererea de plată nr. 5, aflată în evaluare la Comisia
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
TAINE De la nori, de la arbori ar fi de aflat Taina necuprinsului dor de azurul cel mai curat De la izvoare, printre stânci cum se taie cărare Și taina necuprinsului dor al lunecării
Pentru omul religios, Dumnezeu este Iubirea, prin urmare, „Calea iubirii” pe care o propune părintele arhimandrit Veniamin V. Boțoroga, în cartea sa de versuri cu același titlu - Editura Detectiv literar,
Momentul de maximă lipezime şi totodată de oficializare a acestei reconversii artistice copernicane s-a produs cu prilejul expoziţiei organizate în septembrie 1981, la Roma. Mircea Eliade este acela care l-a
În primăvara anului 2012, în Italia, la vila sa din Gallese (provincia Viterbo), pleca în lumea de dincolo Camilian Demetrescu, una dintre personalităţile care au dat exilului românesc o strălucire cu totul
Traduse de Mircea M. Pop JEAN PAUL (1763-1825) Înger de ultimă oră Ca înger de ultimă oră pe care noi aşa de aspru moarte îl numim ne este trimis cel mai moale, mai bun înger ca el blând şi
MÂNTUITOR Am fost flămând și însetat. Când zborul păsărilor dimineții care mi-au cântat În mine a coborât M-am domolit. Am fost gol Cu sufletul bolnav. Când bucuria vieții
„Lumină și culoare în Poiana lui Iocan” este titlul taberei de pictură desfășurată în perioada 29 iunie - 3 iulie 2023 la Siliștea Gumești, județul Teleorman, satul natal al lui Marin Preda. Ideea
Volumul „Atelier de cuvinte” (Aius, 2023) cuprinde o selecție din lirica poetei Mihaela Albu în limbile română și bulgară. Fluxul creației poetice coincide cu diversitatea traseelor existențiale, totul
tăcerea îl strigă pe Dionisie (lui D.I.) în propria-i tăcere în sunetul tobei stelare apele lumii ca un curcubeu i-au năvălit în piept ca un uriaș piton i s-au încolăcit pe sub brațe pe
Eugen Barz publică volumul de poezie Fântâna lui Iacob în 2020, la Editura Doxologia, din Iași, al cincilea până în acest moment, după Cinematograful singurătății (Neuma, 2016), Iarba din ceainic (Colorama, 2
Cel mai important biograf al lui Mihai Sadoveanu a fost fiica lui, Profira Sadoveanu (1906-2003), care a fost la rândul ei scriitoare, autoarea mai multor volume de proză, versuri, interviuri, memorialistică, poezii
MAI MULT DECÂT ZIUA Plouă cu umbre de păsări și cel din urmă gând rău devine o povară sub parfumul teilor din acest oraș unde orele se retrag în sine precum amprentele palmelor pe geamurile casei
Voința este motorul lăuntric misterios, puterea de a înfăptui binele în folosul propriu ori al umanității, cel mai înalt verb, a vrea, care schimbă lucrurile, dând lumii și vieții alt contur. Când omul
Scriitorul Andy Hertz surprinde din nou cititorii care îl cunosc prin cartea pe care a publicat-o, în anul 2022, intitulată simplu Sens. Personajul principal, Marco, ne invită într-o călătorie misterioasă
Întâlnim în cartea de versuri a Simonei Trifu, Pledoarie pentru copacii fără pădure (Dinasty Books Proeditură și Tipografie, București, 2019), asocieri inedite de imagini, note accentuate din zona atât de
SCRISOARE Pentru că pereții casei au crăpat deja de atâta singurătate, pentru că sufletul meu nu mai are nici un loc unde să se așeze, pentru că am străbătut câmpia și pădurea, mulțimea
Cunoscută drept un lingvist de anvergură, doamna Aurelia Bălan Mihailovici (n. 6 iunie 1936) ne propune o nouă carte: „Secretul bine păzit: latina prisca” (Editura Eikon, Bucureşti, 2023). Cercetător
În vara anului precedent, revista de cultură poetică Poezia, editată şi tipărită la Iaşi, a ajuns la numărul 100. Despre cele 100 de anotimpuri ale publicaţiei scria atunci, cu patos poetic şi detalii
Un vuiet nepământesc pătruns În lăcașul Mariei Fecioara A adus vocea Bunului Dumnezeu. Smerită fiind, s-a rugat în genunchi La făptura stelară. Maică prea sfântă, care l-ai zămislit Pe Iisus,
POETUL - De ce-nflorește mărul pentru a doua oară? Lumina-i crudă-n doliul de boboc ilogică-i târziului ecou. O fi îndrăgostit, sau proroc?, l-am întrebat pe Edgar Allan Poe. - Oh, mărul care
Demersul de popularizare a poetului Ion Pena (1911-1944), întreprins de inginerul Marin Scarlat, strănepotul scriitorului-erou, este unul asiduu, dar meritoriu. Ion Pena este un autor ale cărui poeme rezistă
Opriți-vă! În drumul meu opriţi-vă fierbinţi, În carnea mea cu târnăcoape. Am să vă dau mistere şi arginţi, Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape. Mi-e inima de fulgere ocean. Mi-e palma
Lumina cu întregul ei alai lingvistic și semantic de forme: substantive, adjective, verbe, de opoziții - cu umbra, penumbra, întunericul, și de conotații - în metafore ce transcend profanul pentru a accede la
LILIACUL Cu deplină prospețime Liliacul prinde floare Și-și înalță brațe pline În ghirlande către soare. Din nectarul său se-mbată Cu extaz îndrăgostiții. Liliacul, bată-l vina, Are duble
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


