În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
Sprijin pentru un cămin de bătrâni din Târgoviște
Tineri din cadrul comitetelor parohiale, împreună cu preoți de la parohiile Gura Vulcănii, Iedera, Săteni, Ursei și Viforâta, însoțiți de protopopul Protoieriei Pucioasa, județul Dâmbovița, au oferit joi, 28 august, produse igienico-sanitare Căminului pentru îngrijirea persoanelor vârstnice de la Parohia Eroilor din orașul Târgoviște.
Necesare bunei desfășurări a activității instituției, acestea au fost acordate în cadrul proiectului filantropic, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, pentru sprijinirea constantă a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, ca implicare a eparhiei în problemele concrete ale comunității locale, ne-a transmis Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tâgoviștei.



.jpg)