Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor și organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc în acest an la București, în perioada 31 august - 3
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor și organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc în acest an la București, în perioada 31 august - 3
Parohiile din Luduș și Iernut, Protopopiatul Luduș, au organizat o acţiune dedicată copiilor şi tinerilor, la o cabană din Luduș, pentru a petrece împreună o zi de vacanță plină de joacă, zâmbete, socializare și prietenie. Fiecare parohie a adus la întâlnire copii şi tineri dintre cei mai implicați în viața parohială, prin prezența la sfintele slujbe și ajutorul la Sfântul Altar.
Fundația „Arhiepiscopul Irineu Pop” va acorda burse pentru elevi, în valoare de 500 lei pe lună, burse pentru studenți, în valoare de 600 lei pe lună, burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 600 lei pe lună, și burse de cercetare pentru doctoranzi în valoare de 700 lei pe lună. Bursele pentru elevi, studenți și masteranzi se acordă pe o perioadă de nouă luni, iar bursa pentru doctoranzi pe o perioadă de 12 luni. Dosarele pentru concursul ce vizează obţinerea burselor se pot depune în perioada 24 august - 30 septembrie. Acestea pot fi trimise prin poștă sau depuse direct la Secretariatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, cu sediul pe strada Mihai Viteazul nr. 16, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Școala Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire”, pusă anul acesta sub oblăduirea Sfintei Anastasia Șaguna, funcționează de mai mulți ani la München, Germania, și se adresează copiilor și tinerilor din
Parohia „Sfinții Voievozi” din Urlați, judeţul Prahova, a organizat, pe parcursul mai multor săptămâni din această vară, a șasea ediție a școlii de vară parohiale. Copiii din comunitate au participat la numeroase activități educative, creative, sportive și duhovnicești, prin care au avut ocazia să învețe lucruri folositoare în viață, să își descopere abilitățile, să lege prietenii și să se bucure de jocul copilăriei într-un cadru apropiat de Biserică.
Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sud
Antreprenorii din domeniul agricol şi industria alimentară aflaţi la început se pot înscrie până la 7 septembrie, pentru a participa la o selecție în cadrul programului AgriStart, care oferă mentorat şi
Guvernul a aprobat, joia trecută, schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartofi de consum în anul 2026, cu un buget alocat de 26,625 milioane de lei, potrivit Ministerului Agriculturii.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru serviciile de ameliorare a raselor pr
Fermierii din judeţul Olt, la finalul campaniei de recoltare a păioaselor, care a însemnat obţinerea unei cantităţi medii de 7 t/ha la grâu, rămân aproape fără profit din cauza costurilor de producţie mari ş
În Bistrița-Năsăud, numărul copiilor școlarizați care dețin certificate de cerinţe educaţionale speciale (CES) este mai mare de la an la an, ajungând să reprezinte 5,2% din populația școlară a județului.
Autoritățile județene fac ultimele verificări în școli, astfel ca acestea să se deschidă în 7 septembrie cu toate avizele necesare și cu asigurarea celor mai bune condiții elevilor și corpului
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învăţământului preuniversitar, se
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-11 septembrie 2026, la Baru, în judeţul Hunedoara, o nouă ediţie a taberei de vară „Reconfigurarea traseului”, menită să
Peste 2.000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite şcolare, prin programul „Primul ghiozdan”, derulat de Consiliul Judeţean Covasna, a an
După Bucureşti şi extinderea din 2026 către Braşov şi Timişoara, Harta Literară continuă să construiască o reţea naţională de oraşe literare şi adaugă Iaşiul pe harta sa digitală, unde va fi lansată,
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări”, dedicată patrimoniului
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Când telefonul ajunge să fie primul lucru pe care îl verificăm dimineața și ultimul înainte de culcare, e bine să fim mai atenți la felul în care folosim rețelele sociale. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Vacanța nu înseamnă absența regulilor, ci mai mult spațiu pentru odihnă, joacă și conectare. Psihoterapeutul Claudia Oprescu explică de ce copiii au nevoie de structură flexibilă, predictibilitate și autonomie. Somnul, mișcarea, natura, lectura și relațiile cu ceilalți susțin echilibrul emoțional și dezvoltarea. În privința ecranelor, limitele funcționează mai bine atunci când sunt clare, negociate și adaptate vârstei. Dialogul calm și exemplul părinților pot transforma regulile în repere de siguranță, nu în surse de conflict.
În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Să faci sarmale, să coci pâine, să sculptezi mobilier, să mergi la biserică și la concertele Filarmonicii, să citești, să faci școală sau chiar o facultate, să înveți o meserie - cine ar putea bănui că toate astea se întâmplă într-o închisoare? Am ajuns la Penitenciarul Mioveni pe urmele unei știri neobișnuite: începând din iulie, aici se face pâinea și pentru Penitenciarul Găești. Am aflat la fața locului că se fac mult mai multe: deținuții asigură și curățenia, și spălatul rufelor, și toate reparațiile necesare, plus că participă la o mulțime de activități spirituale, de învățământ, culturale și sportive.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Inaugurat în anul 2024, Centrul catedral social „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului, aflat într-o clădire din curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, oferă vârstnicilor din Sibiu spaţii cu cele mai bune condiţii pentru activităţi zilnice, asistenţă şi terapie, toate susţinute financiar de Arhiepiscopia Sibiului. Încă de la intrare se remarcă condiţiile moderne pe care clădirea din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu le oferă beneficiarilor. Printr-un amplu proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, clădirea a fost modernizată şi echipată cu tot ceea ce este necesar pentru asistenţa a până la 200 de vârstnici din Sibiu.
Carmelia Leonte este poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași. Este absolventă a Facultății de Filologie, secţia limba şi literatură română - limba şi
RĂSPUNS LA O ÎNTREBARE Ia privește atent un fir de iarbă, o gâză, o broscuță, o picătură de ploaie căzută din cer, o stea pictată pe geam când e ger. Ai nevoie de multă
Căutarea și aflarea căii spre Dumnezeu este dominanta spovedaniei din cartea lui Adrian Georgescu, „Lumina în Trei Iubiri”, apărută la Editura Stefadina în 2025. Autorul (n. 1952) a
Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Nicolae Crepcia este un alpinist liric prin excelență. Ne bucură sufletele cu noul său volum de poezii Lacul cu o singură lebădă, publicat la Editura CronoLogia din Sibiu în 2026. Poetul practică un urcuș în
Gabriel García Marquez, vestitul scriitor columbian care a câştigat în 1982 Premiul Nobel pentru literatură, s-a retras din viaţa publică pe motive de sănătate: cancer limfatic. Acum, se pare că boala s-a
Suntem încă în perioada Bobotezei şi ne răsună în minte cântările legate de această mare sărbătoare creştină. Etnologii spun că acest praznic încheie ciclul sărbătorilor de iarnă ale românilor. Aş î
În majoritatea cazurilor, atunci când ni se întâmplă o nenorocire la care nu ne-am aşteptat, gândim că aceasta este un răspuns la vreo greşeală sau păcat al nostru. Şi nu greşim deloc. Aşa este.
Hamlet, tragicul prinţ al Danemarcei, aflat pe marginea gropii "sărmanului Yorick", a rostit - ne arată Shakespeare - simplele, dar atât de profundele cuvinte: "L-am cunoscut", amintindu-şi despre acest prieten di
Din anul 1985, când s-a închinoviat ca şi pensionar la Mănăstirea Neamţ, părintele Veniamin a petrecut mult timp în liniştea chiliei şi în ritmul rugăciunilor Bisericii, slujind şi chiar predicând la
Profesorul unei universităţi importante şi-a provocat studenţii să răspundă la următoarea întrebare: "Dumnezeu a creat tot ceea ce există?" Un student a răspuns ferm: "Da!" Profesorul a pus o nouă
Încă de la Sfântul Apostol Pavel există în creştinism practica relatării experienţelor mistice ca fiind ale altora. Pavel vorbeşte despre urcarea sa până la cel de-al treilea cer în felul următor: "Cunosc
Viaţa e ca o călătorie cu avionul. Dacă avionul se opreşte în zbor, căderea e inevitabilă, catastrofa iminentă. Cel mai important în această împrejurare e comandantul navei. În cazul unui creştin nu mai e
Ce pot face pacienţii de cancer pentru a păstra un sens în viaţă? Cu certitudine, atunci când rugăciunile şi slujbele religioase contribuie la păstrarea sau găsirea unui astfel de sens şi scop în viaţă,
În anii imediat următori lui 1989 mai mulţi părinţi duhovniceşti erau invitaţi să ţină conferinţe în diferite locuri de la noi din ţară. Părinţii Galeriu, Teofil Părăianu, Arsenie Papacioc sunt doar
Fiecare popor are tradiţiile sale şi "îmbracă" manifestările religioase într-un specific local. Teologia siriană are darul de a "cânta" tainele, eliberându-le de chingile conceptelor şi ale definiţiilor. Unul
Există, cu referire la Botezul Domnului, în Evanghelia după Luca, un verset care ne spune: "Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul" (Luca 3, 21). Ce ne atrage
La petrecerea oferită de stăpânul unui ţinut în castelul său au fost invitaţi toţi supuşii. Fiecare om venit la ospăţ avea să primească un dar. Stăpânul a cerut însă, la rându-i, tuturor celor veniţi
Iată una dintre plăsmuirile enigmatice ale logosului biblic (versetul 12 al psalmului 61), care poate descrie metabolismul actului hermeneutic religios. Fie şi numai prin rădăcinile lui sacre, cuvântul Domnului
Suntem invitaţi să învăţăm, să înţelegem şi să trăim în conformitate cu principala lege divină, de a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul şi din toată inima noastră şi pe aproapele ca pe noi înşine. Ac
Sărbătoarea Botezului Domnului, Epifaniei sau Teofaniei (Arătării Domnului) ne aduce mereu aminte de marea smerenie a Domnului, venit în repejunile Iordanului, plecându-şi capul sub mâna slugii pentru a primi
Îndeobşte, ziarul este asociat cu lumea efemeridelor, cu faptele care azi ne reţin atenţia la modul cel mai serios cu putinţă, iar mâine se pierd în uitare, sub pulberea fină şi necruţătoare a timpului. De ac
Rareori esenţa ultimă a basmelor se devoalează atât de limpede, fără a pierde nimic din farmecul genului, precum la C.S. Lewis. Ecranizarea primului roman al heptalogiei sale Cronicile din Narnia (şi cea mai bună
Fericitul Ieronim (331-420) s-a stabilit în anul 386 la Betleem, unde a înfiinţat o mănăstire dedicată ospitalităţii pelerinilor şi sărmanilor, bazându-se pe sprijinul material al ucenicelor sale aristocrate
Nu, Naşterea Domnului nu se serbează pe data de 25 decembrie a fiecărui an. Care Domn? Ce Naştere? Pe 25 decembrie e atunci când nouă ni se dă liber de la serviciu, în ciuda intenţiei şefului de a ne ţine
Ultimul film al lui Dan Piţa, "Ceva bun de la viaţă", produs de MediaPro Pictures în 2011 după un scenariu de Răsvan Popescu, are dezavantajul că apare... prea târziu. Filmul continuă tema mai veche a
În ultimul timp, preocuparea faţă de problema sfârşitului lumii în care trăim s-a intensificat, luând aspecte alarmante în presă şi provocând stări de anxietate într-o societate tot mai secularizată şi
Avea numele unui harnic mitropolit al Moldovei. Când el a intrat în cin, mitropolitul se afla la sfârşitul vieţii, iar după puţin timp a trecut la cele veşnice (†1934). Colegii de seminar făceau mereu caz şi
Machiavelli este cunoscut mai ales pentru afirmaţia "scopul scuză mijloacele". Lipsită de context şi de nuanţe, ideea a făcut carieră. Am auzit-o nu o dată, în cele mai variate locuri, pentru a scuza ori a
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i
Fraților, socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Și, chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci v-am dovedit-o în totul față de voi toți.
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (†400) a fost de neam etiopian şi a slujit ca rob al unui dregător. Stăpânul său, speriat de viaţa tâlhărească pe care o ducea în ascuns, l-a eliberat din robie. A devenit
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 476-478 „(Monahia Eufrosina Lazu) era fiica postelnicului Constantin Lazu din comuna Drăgușeni - Suceava.
Între 14 și 17 august 2026, Mănăstirea Văratec a trăit unele dintre cele mai însemnate zile ale istoriei sale recente. Hramul „Adormirea Maicii Domnului”, pomenirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec,
Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost
În Biserica Ortodoxă se ține una dintre cele mai aspre zile de post din an, pe 29 august, amintind de uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Dincolo de tragismul istorisirii evanghelice, episodul ascunde o lecție sur
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


