În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
Începând cu această lună, conducerea Centrului cultural‑social „Iustin Patriarhul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost încredințată părintelui Ciprian Valentin Chirițoiu. Cu o bogată experiență
Mai mulți oficiali români care au purtat discuții la Bruxelles cu comisarul pentru agricultură, Oliver Varhelyi, sau cu echipa tehnică a Comisiei Europene se declară optimiști cu privire la deblocarea
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cota de TVA pentru hrana albinelor este redusă de la 21% la 11%. Actul normativ, cerut cu insistență de apicultori,
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în contextul crizei din Orientul Mijlociu este 24 septembrie, inclusiv, a
Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi, produs tradiţional care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată, are loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca, județul Buzău.
Fermierii au fost afectaţi anul acesta de creşterea costurilor de producţie, care au ajuns la o medie de 5.000 lei/ha în cultura mare, însă cea mai mare presiune este legată de lichiditate, a declarat joi,
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” Olt organizează începând cu luna octombrie o serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres, atelierele
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
Întrucât acest an a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei și importanței ei, am socotit potrivit un dialog dedicat subiectului cu acad. Ioan Aurel Pop. Ca intelectual și
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Giulgiul din Torino, unul dintre obiectele arheologice cele mai studiate din lume, reprezintă pânza care ar fi înfăşurat trupul mort al lui Isus Cristos. Relicva, care are 4,39 metri lungime şi 1,15 metri
Există mai multe Românii. Există, în primul rând, o Românie oficială, conformă - sau, oricum, pe aproape - standardelor, care doreşte înainte de toate să fie în pas cu vremurile. Una „eco“, curată şi pr
Există o mare deosebire în filozofie între cod şi stil. Codul e setul de semne pe care şi-l creează gînditorul în încercarea de a înţelege lumea. Fiecare semn, fiecare categorie reprezintă cîte un ochi din
Una dintre cele mai interesante direcţii de cercetare din ştiinţele sociale este cea a emergenţei altruismului. Ce înseamnă acest lucru şi de ce este important? Paradigma dominată în ştiinţele sociale de acum
Viaţa monahală din România interbelică a cunoscut o mare dezvoltare, mărturie în acest sens fiind obştile numeroase care făceau ascul-tare în mănăstirile înfloritoare presărate de o parte şi de alta a
Sufletul nostru vibreză la tot ce este frumos. Întâlnim peste tot imagini încântătoare, le privim şi trecem mai departe. Ca să le vedem, să le descoperim, să ne emoţioneze, este nevoie ca mai întâi să ne de
În legătură cu această denumire populară a lunii februarie, îmi era cunoscută existenţa perechii de verbe (a) fereca şi, respectiv, (a) desfereca, fiind vorba, aşadar, de… capriciile lui Faur, care
Celui ce trăieşte în belşug şi desfătare i se pare că nu are nevoie de sprijinul lui Dumnezeu; are acesta vreo cale spre mântuire? Mântuirea şi, mai departe, desăvârşirea şi îndumnezeirea se
Recent, am avut curiozitatea de a compara horoscopurile publicate în diverse publicaţii. Am descoperit lucruri interesante, care m-au convins că astrologia e o mare gogoriţă. Aşadar, e luni dimineaţă şi vrei
„Cel mai mare merit al lui Dosoftei acesta este: de a fi oferit în Psaltire, pe neaşteptate, întâiul monument de limbă poetică românească“, afirmă Nicolae Manolescu în Istoria critică a literaturii
Cu toţii purtăm în noi dorul nestins al faptelor mari şi cu eficienţă profundă, transformatoare, ce ne poate înscrie în fila milenară a devenirilor esenţiale, cuceritoare ale „culmilor umanului“ din
În ziua în care credincioşii ortodocşi îşi iau la revedere de la bucatele „de dulce“, în lăcaşurile de cult se citeşte, în cadrul Sfintei Liturghii, pericopa de la Matei 6, versetele 14-21. fragmentul se
Înţelegerea pe care o are orice occidental cu privire la post este puternic legată de ideea de renunţare, de a sacrifica ceva pentru Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă de Răsărit, însă, postul are un înţeles
Primii misionari creştini şi-au început activitatea în Iran încă din perioada „elenistică“ a dinastiei parţilor şi au continuat-o până în jurul anului 200 d. Hr. În vremea parţilor s-a produs un
Una dintre cele mai bogate şi mai complexe perioade liturgice ale anului bisericesc, perioada Triodului este o veritabilă „şcoală“ a pocăinţei, un binecuvântat „timp al
Omul voieşte să cunoască sau să cuprindă în conştiinţa sa toate, pentru că prin toate poate ajunge mai uşor la Creatorul şi susţinătorul tuturor. A fi persoană înseamnă a participa la tot ceea ce este. Ac
Istoria ca ştiinţă este preocupată de trecutul omenirii punctând evenimente şi menţionând persoane care au nuanţat curgerea vremii. Suntem, astfel, introduşi în lumea cauzelor şi efectelor, a dorinţelor şi
Ce folos avem din postire? Sfinţii Părinţi, prin iluminarea Duhului Sfânt, au rânduit doar anumite zile şi perioade de post. Vedeţi, din pricina slăbiciunii noastre nu putem să postim tot anul, aşa cum am fi
De la începuturile cinematografului, numărul filmelor explicit antireligioase l-a prevalat cu mult pe cel al specialiştilor dispuşi să le amendeze. Situaţia nu s-a schimbat nici azi, cu toate că steagurile
De regulă, o dată la cinci ani, fiecare episcop diecezan din Biserica Catolică trebuie să facă o vizită oficială la Vatican. Este un fel de dare de seamă pe care episcopii o fac despre mersul diecezei lor şi o
Este atât de puternică Rugăciunea lui Iisus? Rugăciunea lui Iisus este mai puternică decât toate numai datorită numelui celui atotputernic al Domnului Iisus, al Mântuitorului, atunci când este chemat cu
Sfântul preacuvios părinte Martinian, prăznuit în fiecare an la 13 februarie, a fost un om asemenea nouă tuturor, celor de ieri, de azi sau de mâine. A fost tânăr, a fost bărbat în toată puterea cuvântului,
Foarte multe din umilinţele de care am avut parte în viaţă le-am putut suporta numai pentru că, în momentul cînd le înduram, de faţă nu a fost nimeni care să mă vadă. Nu că n-ar fi fost ţipenie de om, ci
Îţi poate veni gândul să pleci la mănăstire ca să fugi de lupta pe care ţi-o dă lumea aici? Păi, nici nu te primeşte mănăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mănăstire. Dacă nu ai reuşit acolo,
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-3; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul
Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii,
Sfinţii Mari Mucenici Eustaţie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist (†118) Între sfinţii mucenici care au suferit moarte martirică în timpul acestor veacuri de persecutare a
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mănăstireşti, Cartea a IV-a, cap. 32-43, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 157-162 „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie, nu
În lucrarea sa de părinte duhovnicesc, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim a cunoscut multe familii, pe care le-a îndrumat cu înțelepciune și discernământ pe drumul mântuirii. Însăși viețuirea
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


