La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, la Mănăstirea Frățilești‑Sudiți din județul Ialomița, cu hramul
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, astăzi, 27 iulie, Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea din acest an a fost îmbogățită de prezența raclei cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, adusă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian Romanul” din Capitală.
Banca Centrală Europeană (BCE) a dezvăluit, recent, primele zece propuneri grafice preselectate pentru următoarea serie de bancnote euro şi a lansat un sondaj online prin care invită cetăţenii UE să voteze, p
Federaţia Sanitas solicită Parlamentului să adopte, în regim de urgenţă, o modificare legislativă care să permită spitalelor publice să facă angajări în funcţie de nevoile reale şi în limita bugetului dis
De la începutul războiului din Ucraina, au avut loc 33 de pătrunderi ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian naţional, a informat Ministerul Apărării Naţionale. În ultimele trei situații de acest fel, care
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania că autorităţile locale din Valencia au instituit un cod roşu de risc de
Mai multe trasee turistice din Retezat au fost refăcute, de la începutul verii, de salvamontiştii și voluntarii din judeţul Hunedoara, majoritatea materialelor necesare fiind transportate pe jos de echipele
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Scriitoarele Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu vor susține la Muzeul Național al Literaturii Române evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”. Întâlnirea va avea loc în 12
Galeria Inspiratio din Curtea Johannes Honterus, Brașov, găzduiește, în perioada 17 iulie - 28 august 2026, expoziția de pictură „Madlene” a Iuliei Șchiopu. „În această expoziție am încercat s
Platforma digitală interactivă dedicată spaţiilor cu valoare literară din România va fi îmbogățită, în cadrul proiectului intitulat „Harta Literară”, cu un nou punct - orașul Timișoara. În cadrul
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Ora de religie este mai mult decât o disciplină din programa școlară. Este un spațiu al dialogului, al reflecției și al formării conștiinței. Pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
Să cunoaştem, fraţilor, înţelepciunea cea ascunsă în cuvintele Duhului, cercetându-o după puterea noastră, nu câtă este ea, ci cât putem noi. Cei care-şi fac viaţa pe mare, coboară în adâncurile ei şi
Ne place sau nu, se pare că experienţa omului de sat era, în mare măsură, dominată de magie. Acolo unde adevărul nu era evident şi nu se putea face legătură între elemente şi fenomene ce par dispersate,
Suntem în plină criză şi poate nu observăm că suntem aproape de un foarte „profetic“ reper temporal. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la Revoluţia din decembrie. Este termenul fatidic dat poporului
Ca să vezi cum percepe un budist creştinismul sau ce reprezintă pentru el Iisus Hristos nu trebuie să mergi neapărat undeva în Asia sau în Extremul Orient; pentru că există destui budişti în Occident, fie că
Pentru cine nu este la curent cu subiectele macabre, acest articol i s-ar putea părea exagerat din punctul de vedere al alegerii temei. Vă asigur că tema aleasă nu este nici pe departe atât de nepotrivită cum pare
În articolul de săptămâna trecută ne-am ocupat de „bineţe“, adică de formulele de salut ce cuprind în enunţul lor cuvintele bine sau bun, ca expresie a sentimentelor care animă (sau ar trebui să anime)
De ce Dumnezeu nu ne împlineşte întotdeauna cererile? Rugăciunea nicioadată nu se pierde, fie că Dumnezeul nostru o ascultă, fie că nu. Şi este firesc să nu ne asculte întotdeauna, pentru că deseori îi
Părintele Paulin Lecca ne învaţă cum să citim Biblia în lumina Sfinţilor Părinţi, amintind că autorul Cărţii Sfinte este Duhul Sfânt şi că, dacă vrem să o înţelegem, trebuie să dobândim mai întâi
Mă întreb adesea de ce ne este atât de greu să ne cunoaştem pe noi înşine şi să înţelegem care este adevărata noastră menire? Am în gând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Ca să fim spre lauda Slavei
Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine? Poţi să posteşti o săptămână întreagă sau două, în schimb eşti plin de răutate cu unul şi altul: judeci, vorbeşti de rău - asta te opreşte de la
O carte de filosofie, mai precis de metafizică, la început de secol XXI, dominat de reperele unei culturi uşoare, de promenadă, este un pariu riscant, atât pentru autor, cât şi pentru editor. Cititorul recent
În Duminica a zecea după Rusalii se citeşte, în cadrul Sfintei Liturghii, o pericopă cunoscută îndeobşte ca Vindecarea lunatecului. Textul este extras din Evanghelia după Matei (17, 14-23) şi, aşa cum este
Unul dintre cel mai des întâlnite motive de îndoială cu privire la existenţa Divinităţii este legat de existenţa atât de pregnantă a suferinţei. Cum poate exista un Dumnezeu purtător de grijă când atât de
De la Schitul Pătrunsa, sub Muntele Buila, în ţara Vâlcii, privind departe în zare, ai senzaţia că te afli la marginea lumii. În zilele senine vezi doar nesfârşitul pădurilor şi crezi că te afli într-un
Am încheiat de curând un secol XX, copleşitor de omucid. Războiul încă mai persistă. În ciuda unor progrese, problemele se înmulţesc. Frământările sociale şi confruntările partizane cauzate de aceste
Sunt unii care folosesc formula „Dumnezeu şi Maica Domnului“, sunt alţii care spun: „Mi-a ajutat Maica Domnului“. Fără îndoială că Maica Domnului este mijlocitoare, dar noi nu ştim în ce măsură
Potrivit învăţăturii de credinţă a Bisericii, hrănită din Scriptură şi Tradiţie, omul a fost creat de Dumnezeu din iubire, după Chipul şi spre asemănarea cu El. Cartea Facerii sintetizează cum nu se poate
Există nenumărate motive pentru care oamenii se adună laolaltă şi formează grupuri, asociaţii sau alte forme comunitare. Fie că manifestă afinităţi pentru lucruri similare, fie că îşi apără interese comun
Ce legătură duhovnicească este între rugăciune şi citirea cărţilor sfinte? Spun Sfinţii Părinţi că două lucruri de geniu are mintea omului: citirea şi rugăciunea. Ele se ajută permanent una pe alta. Cân
Dacă vrei să îndupleci pe Judecător să vină în ajutorul sufletului tău şi să-L faci să fie de partea ta, nu-L ruga niciodată împotriva duşmanului tău. Aşa este felul de judecată al Judecătorului
„În general - aprecia părintele Dumitru Stăniloae - trăirea apofatică a lui Dumnezeu e o caracteristică definitorie în Liturghie, Taine, ierurgii. (…) Trăirea apofatică echivalează cu un simţ al
Astăzi se pot aplica întocmai Canoanele stabilite de Biserică? Sfintele Canoane, atât cele apostolice, cât şi ale sinoadelor ecumenice, locale şi ale Sfinţilor Părinţi, întotdeauna au fost, sunt şi vor fi
Zilele trecute, comunitatea creştină din Pakistan a fost în doliu. Violenţele religioase au dus la moartea unor credincioşi, mulţimea a dat foc unor case şi cei prinşi înăuntru lor au murit. Anul trecut, cam to
Unul dintre promotorii dialogului dintre cele două mari religii universale, creştinismul şi budismul, savantul japonez D. T. Suzuki (1870-1966), consemna în anul 1957, în binecunoscuta sa lucrare „Calea
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer. Iarăși grăiesc vouă
Fraților, precum trupul unul este și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie
Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena (sec. I). După Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au vestit Evanghelia primită de la Mântuitorul. Credinţa în Hristos „se întinde cu
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 265-266 „Precum sunt păzitori sfinții îngeri celor ce postesc și îi feresc de toate primejdiile, așa
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În viaţa Bisericii, sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat deoarece sunt pentru noi modele de a ajunge la sfinţenie, scopul oricărui creştin, primit prin Botez. Arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis spune că „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii” şi, totodată, arată că sunt „tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă”, pentru că, „prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi, ajutându-ne să ajungem la scopul vieții noastre, mântuirea.
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Optimismul rasei umane variază constant. Există perioade în care scopul spre care aspiră o parte a omenirii pare aproape la îndemâna căutătorilor dornici. Există perioade în care el pare îndepărtat și de nea


