La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, la Mănăstirea Frățilești‑Sudiți din județul Ialomița, cu hramul
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, astăzi, 27 iulie, Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea din acest an a fost îmbogățită de prezența raclei cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, adusă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian Romanul” din Capitală.
Cu o populaţie de 450,6 milioane de locuitori, Uniunea Europeană se apropie de un vârf demografic istoric, în 2029, urmat de o scădere în deceniile următoare, potrivit unui raport recent care subliniază şi
Se înmulțesc confruntările dintre ruși și ucraineni care au loc în spațiul Mării Negre, cu implicații asupra siguranței navigației și asupra transporturilor de cereale și de gaze. Pe de o parte, unităţile
Postul de secretar general al ONU va rămâne vacant după expirarea celui de-al doilea mandat al portughezului Antonio Gutteres, la 31 decembrie. Până acum, și-au declarat oficial interesul pentru a ocupa înalta
Repornirea economiei, întărirea încrederii în instituţiile statului şi continuarea reformelor fiscală, cea a salarizării şi a administraţiei publice sunt priorităţile noului guvern al Republicii Moldova, a de
Cu riscul de a provoca o nouă criză în relațiile cu Washingtonul, Comisia Europeană a aplicat, joi, gigantului american Google o amendă totală de 890 de milioane de euro, cea mai mare sancţiune impusă vreodată
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează, în perioada 27-30 iulie 2026, cea de-a 8-a ediție a atelierelor de interpretare a textului „CreativLit”, concepute ca o
Personalitatea poetului transilvănean Andrei Mureşanu, pașoptist cunoscut, al cărui poem „Un răsunet” a devenit, peste timp, Imnul Naţional al României, va fi evocată la 29 iulie 2026, în cadrul unei
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) va avea loc, pe 31 iulie 2026, conferința și vernisajul expoziției „Clădirea care a scris istorie”, eveniment ce marchează împlinirea a 10 ani de la redeschiderea
Copii de toate vârstele vor putea participa, pe 25 iulie și 1 august 2026, la activitățile din cadrul proiectului cultural-educativ „Biblioteca la firul ierbii”, organizat de Biblioteca Metropolitană București
Aşezare cu o istorie străveche, Bârladul este unul dintre oraşele moldovene care îşi preţuiesc trecutul şi cultivă cu consecvenţă tradiţiile culturale şi literare care l-au făcut cunoscut şi apreciat în
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Ora de religie este mai mult decât o disciplină din programa școlară. Este un spațiu al dialogului, al reflecției și al formării conștiinței. Pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
Nu există nici un colț din această țară și din această lume care să nu merite a fi văzut. În România există 319 orașe, dintre care 82 sunt municipii, 2.865 de comune și circa 13.000 de sate. Fiecare are
Cuvintele nu pot zugrăvi, decât într‑o oarecare măsură, trăirile recentului eveniment istoric al Pelerinajului cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în cuprinsul Arhiepiscop
Numărul anilor de când am învățat alfabetul a depășit cu mult numărul literelor din alfabet. Fără să ia seama la trecerea anilor, mâna doamnei învățătoare Bălțatu continuă să-mi atingă mâna cu care
La sfârșitul lunii mai, în ziua de 30, a anului 1924, într-o familie de oameni harnici, dar fără prea multe agoniseli materiale, din istorica localitate Râșca, unde Vodă Petru Rareș a ctitorit o preafrumoasă
Raiul primordial, potrivit referatului biblic consemnat în Cartea Facerii, a fost o grădină pământească, dar cu rațiuni și semnificații nu doar pământești; cel puțin așa ține să ne încredințeze
Într-o zi de 29 mai, anul mântuirii 1453, în trei ore a căzut Constantinopolul, după un asediu prelungit al otomanilor, conduşi de sultanul Mehmed al II-lea, care a început la 5 aprilie 1453. Aşa se sfârşea
La Avva Silvan există două apoftegme, care, privite împreună, pot să se lumineze reciproc. Avva Silvan era un mare mistic, cu extaze frecvente, pe care nu reușea să le ascundă, chiar dacă își dorea. La el a ve
Sunt făpturi pământene cărora Domnul le-a hărăzit chip luminat. Înseninat și când volbura încercărilor cată a-i cuprinde și a îndrepta asupra-le negreala cea înfricoșătoare. Îi privești și te
O cameră plasată în umbra unor copaci viguroși. O canapea. Un om care ascultă. O liniște care te îndeamnă să-ți descoperi problemele cu viu grai. În felul acesta își imaginează majoritatea oamenilor
Brâncuși a plecat pe jos la Paris în semn de protest după ce a refuzat a doua tranșă de bani pentru bustul generalului Alexandru Davilla - lucrare criticată de comisia de recepție a statuii din curtea
D.I. Suchianu a scris prima cronică de film din România în 1924! „La bază” însă era sociolog, eseist, jurist, istoric şi critic literar. Despre Mihai Eminescu, de pildă, a formulat teze extrem de interesante
În zilele noastre, mulţi credincioşi doresc să meargă în pelerinaj la Ierusalim şi în Ţara Sfântă pentru a călca prin locurile pe unde, în urmă cu 2.000 de ani, Hristos Domnul a vestit Evanghelia şi a
Într-o primăvară, văzând că nu mi se întoarce sufletul acasă (pleca pe te miri unde, ca să ia pe umerii săi o parte din nefericirea altora, uneori chiar pe toată, deși o avea pe a lui, atât de multă, că pu
Pentru a onora împlinirea a 85 de ani a îndrăgitului artist plastic pe plaiurile natale, Muzeul Național al Bucovinei a organizat Expoziția de pictură Costin Neamțu, Omul poveste, pictorul în poveste. Galeria
Recent s-a comemorat centenarul nașterii unui mare stareț al străvechii lavre a Neamțului, arhimandritul Irineu Cheorbeja, născut la 24 aprilie 1924 în satul Popești, comuna Farcașa, din ținutul Neamțului,
Știu că istoria contrafactuală nu are mare căutare ca gen științific, nici nu am această pretenție, însă... Ce s-ar fi întâmplat dacă Nicolae Ceaușescu, despotul României, ar fi trăit până în anul
Ca orice popor, și noi, românii, avem calități și defecte. Nimeni nu e perfect. Unul dintre defectele noastre este că uităm prea ușor. Am uitat, de pildă, cum am trăit înainte de Decembrie 1989. Și i-am
Aniversările, comemorările și aducerile aminte ar putea constitui pentru unii bune prilejuri de cinstire a oamenilor, operelor și evenimentelor. Pentru alții, astfel de momente pot rămâne în sfera lucrurilor
În articolul trecut am spus că prima consemnare biblică a Învierii Domnului, din punct de vedere cronologic, nu este făcută de Evangheliști, ci de Sfântul Apostol Pavel care spune: „Căci v-am dat, întâi de
Trăim într-o lume zbucimată, plină de nelinişti, generate de bombardamentul informaţional la care suntem supuşi zilnic. Pentru a ne găsi liniştea în acest univers zgomotos este important să descoperim
Doi slujitori ai luminii, unul, om al bisericii, celălalt, om care își trimite cuvintele, pe seama cărora trăiește, des la biserică, au scris împreună o carte despre Nașterea și Învierea lui Iisus, carte
Nu prea departe de Fălticeni există un loc de poveste unde frumusețea învinge totul, iar privirea îți este răpită involuntar doar spre cer. În splendoarea de smarald a pădurii, care strălucește după
Bibliografia omiletică românească s-a îmbogățit recent cu o carte deosebit de importantă din punctul de vedere al locului și al rostului predicii în cultul divin, în general, cu analizarea specială a
În perioada pascală, cartea de cult cea mai folosită este Penticostarul. Ea cuprinde perioada liturgică din noaptea Sfintelor Paşti până la Duminica Sfinţilor Români inclusiv. În acest timp spiritual
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus ucenicii Lui și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic
Fraților, de ne-am fi judecat noi înșine, nu am mai fi judecați. Dar, fiind judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. De aceea, frații mei, când vă adunați ca să
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon (†305) a trăit în Nicomidia pe timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creştină şi se numea Euvula.
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 49 „Păcatul mândriei, când pune stăpânire pe bietul suflet, ca un tiran prea cumplit care a cucerit o
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În viaţa Bisericii, sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat deoarece sunt pentru noi modele de a ajunge la sfinţenie, scopul oricărui creştin, primit prin Botez. Arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis spune că „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii” şi, totodată, arată că sunt „tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă”, pentru că, „prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi, ajutându-ne să ajungem la scopul vieții noastre, mântuirea.
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Optimismul rasei umane variază constant. Există perioade în care scopul spre care aspiră o parte a omenirii pare aproape la îndemâna căutătorilor dornici. Există perioade în care el pare îndepărtat și de nea


