Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Insuficienţa venoasă cronică reprezintă un complex de leziuni ce afectează venele membrelor inferioare, cu evoluţie lent progresivă spre cronicizare şi apariţie de complicaţii. Cauzele apariţiei bolii sunt
Statisticile realizate la nivel mondial arată că România se află pe primele 4 locuri în lume în ceea ce priveşte mortalitatea de cauză cardiovasculară. Riscul de apariţie a bolii cardiovasculare la populaţia
Potrivit unei Hotărâri de Guvern (HG) adoptate pe 20 octombrie, finanţarea programelor naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate
Din ce în ce mai frecvent în ultimii ani, s-a constatat că unele forme de hepatită sunt induse de administrarea de medicamente, fie printr-un abuz de medicamente, fie din cauza automedicaţiei sau a ingerării unor
Un studiu realizat de medicii finlandezi arată că fumatul masiv între 50 şi 60 de ani ar putea mări de peste două ori riscul de a dezvolta boala Alzheimer şi alte forme de demenţă după 20 de ani. Cercetătorii
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează aducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) în subordinea MS şi trecerea Fondului
Cornelia E., Bucureşti: "Aş dori să ştiu în ce mod acţionează grăsimile asupra organismului şi ce boli ar putea declanşa consumul exagerat de mâncăruri grase?" Prof. Constantin Milică: Mesele copioase cu
Placa bacteriană este inamicul dinţilor şi al gingiilor, formând acea peliculă bacteriană care, neîndepărtată, duce la distrugerea şi chiar pierderea dinţilor. Periajul dentar realizat corect îndepărtează
Un studiu realizat de cercetătorii americani arată că o variaţie genetică ar putea proteja organismul contra alcoolismului, deschizând astfel drumul către punerea la punct a unor tratamente preventive. Această va
Şi în acest an, pe întreaga durată a pelerinajului la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, voluntarii de la Crucea Roşie vor asigura asistenţa medicală pentru persoanele care vor avea nevoie de ajutor. Potrivit
Sezonul rece se instalează deja, iar răcelile sunt din ce în ce mai frecvente. Tocmai de aceea, vă prezentăm în rubrica de astăzi câteva metode la îndemână pentru a preveni apariţia răcelii, dar mai ales a
Cercetătorii de la Universitatea Columbia din Statele Unite ale Americii au pus la punct un dispozitiv cu ultrasunete care ar putea sta la baza unui tratament revoluţionar împotriva maladiei Alzheimer. Elisa
Potrivit unui studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), procentul de copii preşcolari obezi a crescut cu 60% în ultimii 20 de ani. Analizând datele a 450 de sondaje de opinie publică
Cristian G., Bucureşti: "Ce proprietăţi terapeutice are sucul de struguri?" Prof. Constantin Milică: Numit, popular, must, sucul de struguri are o valoare nutritivă foarte ridicată, analizele demonstrând că
Am avut ocazia şi cu alte prilejuri să prezint succint informaţii despre terapiile complementare. Aceste tipuri de terapii sunt considerate de către unii ca adjuvante ale tratamentului cu medicamente, iar de către
O echipă de cercetători de la Institutul naţional de sănătate şi cercetare medicală (Inserm), condusă de dr. Nicolae Ghinea a anunţat descoperirea unui marker biologic unic la 11 tipuri de cancer diferite.
Un studio American publicat recent arată că terapia genetică ar putea fi o nouă armă eficientă în combaterea depresiilor grave care nu răspund la niciun tratament existent. În cadrul studiului, a fost
Anelia D., Bucureşti: "Fetiţa mea, de 12 ani, a fost diagnosticată cu anemie. Aş dori să ştiu ce regim alimentar recomandă prof. Constantin Milică în aceste cazuri. Vă mulţumesc" Prof. Constantin Milică: R
Pacienţii cu leucemie mieloidă cronică vor beneficia încă doi ani de tratamentul asigurat prin intermediul unui programul european. Anunţul a fost făcut săptămâna aceasta, la Viena, într-o conferinţă de
Bărbaţii atinşi de cancer de prostată întâmpină un risc crescut de formare a unor polipi precanceroşi în colon, se arată în concluziile unui studiu realizat de medici americani. "Studiul nostru este primul
Un studiu realizat de cercetătorii australieni arată că un tată care abuzează de o alimentaţie cu un conţinut mare de grăsimi prezintă un risc crescut de a concepe copii cu predispoziţie la diabet. Până la pr
Brânduşa M., Timişoara: "Ce alimente sunt interzise şi ce dietă trebuie urmată în ulcerul gastric?" Prof. Constantin Milică: Pentru vindecarea ulcerelor gastrice, alimentaţia corectă are rolul cel mai
La sfârşitul acestei săptămâni, Fundaţia Ana Aslan International, în parteneriat cu Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România (OAMMR) au lansat un proiect unic
Potrivit unui studiu citat de "The Independent", şansele ca un copil să dezvolte alergii depind de anotimpul în care acesta a fost conceput. Astfel, bebeluşii care au stat primele trei luni în pântecele mamei în
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


