Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
▲ În perioada şcolară, procesele particulare psihice şi ale personalităţii copilului cunosc, în continuare, un ritm alert de dezvoltare şi perfecţionare ▲ Perioada cuprinde trei etape ale dezvoltării
Un vaccin experimental, realizat de cercetătorii americani, a reuşit să elimine total o formă de cancer mamar foarte agresiv într-o serie de teste de laborator desfăşurate pe cobai, deschizând calea pentru teste
- monoplegie: paralizie a unui singur membru (picior sau mână); - mont: deformare a degetelor de la picior, ca urmare a creşterii în dimensiuni a osului sau a ţesuturilor periarticulare (articulaţia
▲ Frigul şi umezeala apărute brusc în acest început de toamnă determină, de multe ori, boli osteo-articulare grave care, însă, pot fi confundate cu simple răceli, din cauza lipsei simptomelor specifice ▲
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii italieni, dieta mediteraneană oferă o protecţie substanţială împotriva cancerului şi afecţiunilor cardiace. Specialiştii susţin că persoanele care au urmat
- molibden: oligoelement indispensabil organismului, care intervine în unele sisteme enzimatice, în particular în metabolismul sulfului şi al acizilor aminaţi cu sulf; - Molluscum contagiosum: mică tumoră
▲ Nodulii tiroidieni sunt o problemă medicală frecventă şi importantă ▲ Riscul de apariţie a unui nodul tiroidian la un individ, de-a lungul vieţii, este de aproximativ 10%, aceasta referindu-se la nodulii ce
Potrivit unui studiu publicat de cercetătorii americani, variaţii genetice în aceeaşi regiune cromozomică au legătură cu un risc sporit de cancer pulmonar, de cinci până la şapte ori la persoane care au mai
- miosarcom: tumoră malignă dezvoltată pe seama ţesutului muscular. La copil şi la adultul tânăr, miosarcomul ia aspectul unor coşuri voluminoase (sarcomul zis embrionar) şi apare în vezică, prostată, vagin
Aflăm din ziare şi de la televizor că din ce în ce mai multe ţări interzic fumatul în locuri publice sau îl permit numai în locuri special amenajate. De curând, aflându-mă pe un mare aeroport european, care
▲ A sosit toamna bogată, cu roade delicioase, care desfată gusturile tuturor, de la copii la vârstnici ▲ Nu greşim mult dacă spunem că, în această perioadă, cea mai marea atenţie se acordă viilor, ale
Gastritele sunt definite ca leziuni inflamatorii ale mucoasei gastrice. Din punct de vedere anatomo-clinic şi evolutiv, se deosebesc două tipuri de gastrite: acute şi cronice. La copil, agenţii nociv-agresivi
Numită de autorii anglosaxoni cefaleea „în ciorchine“ şi de cei francezi algia vasculară a feţei, acest tip migrena roşie, primul tip de durere despre care vom vorbi astăzi, se manifestă sub formă de crize
Un studiu realizat de cercetătorii britanici arată că o igienă dentară necorespunzătoare, dinţii neîngrijiţi şi gingiile sângerânde se pot afla la originea bolilor cardiace. Astfel, persoanele care nu îşi
- Minkowski Chauffard (boală a lui): boală ereditară caracterizată printr-o anemie hemolitică (diminuarea nivelului hemoglobinei sanguine, provocată de distrugerea globulelor roşii); - Minoxidil: medicament care
▲ Toxoplasmoza este o afecţiune parazitară, transmisă în special de pisică ▲ Infecţia nu este severă pentru mamă, fiind cel mai frecvent asimptomatică sau cu semne minime ▲ Contactată însă în timpul
Potrivit specialiştilor britanici, o cremă antirid care imită efectele veninului de şarpe poate „încremeni“ pielea în acelaşi fel în care o face şi veninul, păstrând-o astfel foarte netedă. Principalul in
- mielomeningocel: tumoră chistică, în general congenitală, amplasată în lungul coloanei vertebrale, de cele mai multe ori la nivel lombar sau lombosacral. Un mielomeningocel reprezintă forma cea mai gravă de
▲ Dezvoltarea psihică în perioada preşcolară capătă un caracter complet, îmbrăcând forme noi de cunoaştere şi comportament ▲ Această dezvoltare nu este omogenă pe toată durata perioadei preşcolare
Potrivit unui studiu realizat de experţii de la Universitatea Oxford, o vitamină existentă în carne, peşte şi lapte, B12, poate împiedica pierderile de memorie care se instalează odată cu înaintarea în
- micrognaţie: dezvoltare insuficientă a maxilarelor. Malformaţie ereditară, micrognaţia se întâlneşte adesea la originea unei încălecări dentare. La copil, extracţia unui grup de dinţi, urmată de
▲ Astăzi vă vom prezenta un remediu strict necesar în afecţiuni digestive ▲ Administrarea acestuia va fi uşor de recunoscut după semnele psihice şi clinice ▲ Pe lângă acest remediu, pot fi utilizate şi
Un studiu realizat de cercetătorii indieni de la Poona College of Pharmacy arată că o anumită specie de busuioc poate fi folosită cu succes în combaterea efectelor îmbătrânirii, datorită proprietăţilor sale
- miatrofie: degenerare morfologică şi funcţională a unui muşchi, cauzată de tulburări de nutriţie sau de inactivitate. Sinonim: atrofie musculară; - miază: boală parazitară provocată de infestarea cu
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


