Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Un nou agent anti-SIDA, care are capacitatea de a se opune mai eficient răspândirii virusului HIV decât alte medicamente antiretrovirale, a fost testat pe bolnavi de SIDA care nu au primit niciodată un tratament
- peliculă: scuamă fină, albicioasă, care se desprinde de pe pielea capului. Peliculele constituie semnul unei localizări pe pielea capului a unei micoze, pitirosporoză. Această afecţiune nu este totuşi
▲ Scopul tratamentului este acela de a preveni instalarea complicaţiilor acute sau cronice ▲ Odată apărute, complicaţiile beneficiază de tratament specific, menit să amelioreze, să prevină sau să întârzie
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, creşterea de patru ori a dozei normale de vaccin antigripal întăreşte sistemul imunitar al persoanelor cu vârste de peste 65 de ani. Doza de vaccin mult mai
- pediculoză: contaminare cu păduchi. Păduchii sunt ectoparaziţi (paraziţi care trăiesc la suprafaţa pielii) hematofagi (care se hrănesc, prin înţepătură, cu sângele gazdei lor). Sunt negri, cu o lungime de
Începând din anul 2001, Asociaţia Europeană pentru Studiul Durerii marchează, în luna octombrie, „Săptămâna de luptă împotriva durerii“ În acest an a fost aleasă cea de-a treia săptămână din
▲ Vitamina C (acidul ascorbic) este vitamina hidrosolubilă de o importanţă capitală pentru organismul uman, datorită proprietăţilor antioxidante, antiinfecţioase, antihemoragice, antitoxice şi antianemice ▲
Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Universitatea Cambridge, un medicament creat pentru a trata leucemia poate stopa sau chiar inversa efectele sclerozei în plăci. Terapia cu anticorpi monoclonali
- patch: mic dispozitiv adeziv, conţinând un medicament, destinat să fie lipit de piele. Patchul difuzează local un medicament, în piele (patch-test) sau în întreg organismul, pe cale sangvină. În primul caz, pa
▲ Reprezintă cea mai gravă formă de cancer genital la femeie, din cauza prognosticului sumbru, chiar şi cu tratament corect efectuat, cât şi din cauza diagnosticului tardiv realizat în stadii avansate ▲
Potrivit specialiştilor de la Institutul Naţional de Neurologie şi Boli Vasculare, accidental vascular cerebral reprezintă prima cauză de mortalitate din România. Astfel, la fiecare 40 de secunde se produce un
- parodontal (ţesut): ansamblul de ţesuturi care înconjoară dintele şi alveola dentară şi care contribuie la fixarea acestuia. Sinonim: periodontal (ţesut); - parodontită: o parodontită este provocată de
▲ Pe termen lung se realizează o reglare metodică a comportamentului alimentar, determinând intervalul dintre mese ▲ Reglarea se realizează prin intermediul mesagerilor umorali: concentraţia glucozei, acizi
Un studiu internaţional dat publicităţii în SUA arată că un regim alimentar bogat în legume şi fructe reduce riscurile de crize cardiace, în timp ce consumul de alimente sărate şi prăjite creşte aceste
- parathormon: hormon secretat de către glandele paratiroide, care asigură reglarea repartiţiei calciului şi fosforului în organism. Sinonim: hormon paratiroidian; - paratiroidă: glandă endocrină situată
▲ În finalizarea actului medical intervin trei participanţi: medicul, bolnavul şi comunitatea, cu baza sa materială ▲ Medicul trebuie să fie caracterizat de profesionalism, seriozitate, umanism, generozitate
Un studiu realizat de Institutul Municipal de Cercetare Medicală din Barcelona arată că ecstasy, cel mai consumat drog în Spania, nu afectează doar creierul, ci şi sistemul imunitar. Astfel, mai mult de jumătate
- paralizie facială: paralizie a muşchilor inervaţi de către nervul facial (a 7-a pereche de nervi cranieni). După locul atingerii, se deosebesc paraliziile faciale centrale şi paraliziile faciale periferice.
▲ În numărul de astăzi vom discuta, pe larg, despre boala renală diabetică, bolile cardiovasculare, piciorul diabetic şi coma hipoglicemică, o parte dintre complicaţiile cele mai grave care apar la diabetici
Potrivit unui studiu realizat în SUA, nicotina ar putea fi vinovată de dezvoltarea şi propagarea cancerului de sân. Cercetătorii au demonstrat printr-o serie de teste in vitro că celulele epiteliului (ţesut
- panoftalmie: infecţie majoră a totalităţii ţesuturilor unui ochi. Sinonim: oftalmie purulentă; - panoramică dentară: radiografie care permite vizualizarea pe un singur clişeu a arcadelor dentare, a maxilarelo
Printre subiectele dezbătute la câteva reuniuni internaţionale medicale, la care am avut ocazia să particip în acest an, a fost şi acela al medicaţiei destinate bolilor rare O astfel de boală este şi drepan
▲ Vitaminele antioxidante constituie o armă redutabilă de luptă împotriva acţiunii distructive a radicalilor liberi, acele substanţe de provenienţă externă sau internă care pun în mare pericol sănătatea
▲ Datorită calităţilor terapeutice de excepţie, aceste plante sunt de o importanţă deosebită pentru menţinerea unui organism sănătos, tânăr şi viguros, în care funcţiile fiziologice ale principalelor
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


