La Catedrala Patriarhală din București au debutat în această dimineață, 19 octombrie 2025, evenimentele dedicate sărbătorii Ocrotitorului Bucureștilor. De la ora 7:00 au fost scoase în pridvorul lăcașului de
La Catedrala Patriarhală din București au debutat în această dimineață, 19 octombrie 2025, evenimentele dedicate sărbătorii Ocrotitorului Bucureștilor. De la ora 7:00 au fost scoase în pridvorul lăcașului de
Miercuri seară, 15 octombrie, începând cu ora 19:30, cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost purtate în procesiune spre Catedrala Mitropolitană din Iași, marcând încheierea hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Pelerinii care doresc în continuare să aducă închinare ocrotitoarei Moldovei vor fi călăuziți de voluntari către baldachinul din interiorul sfântului lăcaș.
În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica nouă a schitului de maici din satul Bodrogu Vechi, județul Arad, închinat ocrotitoarei Moldovei.
„Sfânta Cuvioasă Parascheva a privit milostenia drept actul care cuprinde atât darurile materiale, cât și cele spirituale, ambele fiind necesare pentru o viață plăcută lui Dumnezeu. Milostenia a fost calea prin care a răspuns iubirii lui Dumnezeu, dar ne-a și încredințat că darurile spirituale și materiale sunt mijloace de apropiere față de Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Râmnicu Vâlcea. Marți, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica acestei comunități și i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți.
În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Subpiatră, cu prilejul hramului acestui așezământ călugăresc din Țara Moților, situat pe raza comunei Sălciua, județul Alba. Vatra monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe, stavrofora Maria Răfăilă și sub îndrumarea duhovnicească a protos. Ioil Sîngeorzan.
În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, marți, 14 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Mănăstirea Râșca Transilvană, județul Cluj, cu prilejul hramului.
În ziua sa de prăznuire, Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost cinstită prin rugăciune și cântare duhovnicească la Mănăstirea Dobrești - ctitorie patriarhală -, din Protopopiatul Lugoj. La această sărbătoare au luat parte credincioși din Dobrești, din satele învecinate, din Timișoara și din toate colțurile Banatului, precum și reprezentanți ai autorităților locale și județene.
Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași a fost cinstită astăzi, în mod special, și la Biserica Domnească „Sfântul Anton”‑Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, din București, care și‑a sărbătorit cel
Sute de credincioși bucureșteni au luat parte cu bucurie la sărbătoarea hramului Parohiei Cotroceni-Răzoare din Capitală, care marchează în acest an un secol de existență. Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași a fost cinstită prin rugăciune, Sfânta Liturghie fiind săvârșită astăzi, 14 octombrie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori.
Hramul binecuvântat al Iașiului, prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, a reunit și în acest an mulțimi de credincioși veniți să ia parte la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 27 de ierarhi din țară și din străinătate. Această slujbă arhierească a încununat zilele de rugăciune și binecuvântare trăite la Iași. Potrivit estimărilor autorităților, până ieri, peste 170.000 de pelerini s‑au închinat la raclele ce adăpostesc cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Grigorie Palama.
Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din centrul Capitalei, Paraclis Patriarhal, își va sărbători marți, 14 octombrie, hramul de toamnă închinat Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași. Acest sfânt lăcaș păstrează în patrimoniul sacru o frumoasă icoană a sfintei cuvioase, pictată de Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. Totodată, cei prezenți se pot închina și la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Cuvios Antonie cel Mare.
În prima zi a hramului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Sfânta Liturghie de la Catedrala din Iași a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Sucevei și Rădăuților.
Obștea monahală de la schitul argeșean Brătășești s-a bucurat marți, 7 octombrie, de prezența Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie de hramul așezământului, sărbătoarea Sfinților Mari Mucenici Serghie și Vah, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La final, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii acestei vechi ctitorii.
Sărbătoarea cea binecuvântată a Iașiului a început în această dimineață, 8 octombrie, cu tradiționala rânduială a așezării raclei Sfintei Parascheva în baldachinul amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane. Sfintele moaște au fost scoase din interiorul catedralei de către un sobor de preoți și diaconi, în prezența Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Începând din acest moment, mii de pelerini din întreaga țară și din afara ei sunt așteptați pentru a se ruga celei care de 384 de ani binecuvântează aceste meleaguri.
În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor), 5 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit la Biserica „Sfântul Apostol Toma” cu prilejul hramului.
La hramul Catedralei Episcopale „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de patru ierarhi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, monahi, monahii, preoţi şi oficialităţi.
Catedrala Episcopală din Slobozia și‑a sărbătorit miercuri, 1 octombrie 2025, hramul de toamnă închinat Acoperământului Maicii Domnului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte
Momentele de prăznuire de la Iaşi, la mijloc de octombrie, reprezintă un prilej de comuniune întru sfinţenie a dreptslăvitorilor creștini din țară, dar și din străinătate. Anul acesta, pelerinii care vor veni la Catedrala Mitropolitană să aducă prinos de rugăciune și cinstire Sfintei Cuvioase Parascheva se vor putea închina şi la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic (Grecia), la finalul zilei de 11 octombrie.
Miercuri, 1 octombrie 2025, obștea monahală și credincioșii din împrejurimile Bacăului au trăit momente de aleasă trăire duhovnicească la metocul chiriarhal de la Valea Budului, unde a fost prăznuit hramul „
Numeroși credincioși din Capitală și pelerini din țară s-au strâns într-un gând de rugăciune la Parohia Zlătari din București, astăzi, 2 octombrie, pentru a-i sărbători pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și Sfânta Muceniță Iustina fecioara. Cu această ocazie, credincioșii au avut prilejul de a se închina la racla ce conține mâna Sfântului Ciprian, așezată pe durata hramului într-un baldachin din proximitatea bisericii.
În prima zi a lunii octombrie, când Biserica noastră face pomenirea sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului și îi cinstește pe Sfinții Iosif și Chiriac de la Bisericani, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Bisericani, unde a oficiat Sfânta Liturghie cu prilejul hramului așezământului monahal.


