Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II-a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală au vizitat sediile Publicațiilor „Lumina”, Trinitas TV și Radio Trinitas, descoperind activitatea instituțiilor media ale Patriarhiei Române. Însoțiți de prof. Mihaela Florescu și de părintele Ștefan Sfarghie, consilier patriarhal coordonator și director al Publicațiilor „Lumina”, copiii au participat și la un moment de rugăciune la Catedrala Patriarhală, unde s-au închinat la moaștele sfântului ocrotitor al Capitalei.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Cancerul colorectal, adică cancerul de colon și de rect, este unul dintre cele mai frecvente cancere în România. Vestea bună este că, spre deosebire de multe alte boli, el poate fi adesea prevenit. Majoritatea
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Cercetarea medicală progresează mai repede atunci când specialiștii își împărtășesc ideile, experiența și resursele. În acest spirit a fost creat Virtual Research Center (VRC), o platformă de colaborare
Luna octombrie, sau Brumărel, cum este denumită în tradiția populară, una dintre cele mai frumoase luni ale anului, ne oferă un spectacol de culoare, când frunzele îşi intensifică nuanţele, variind de la
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ne-am obişnuit atât de mult cu mulţimea imaginilor din jurul nostru, cu prezenţa lor neîntreruptă, ca un specific al civilizaţiei noastre,
Despre învierea trupurilor Multe dintre evenimentele acestei vieţi ne întristează numai din pricina necunoaşterii, căci dacă le-am cunoaşte bine, am îndepărta tristeţea de la noi. Acest
Este vremea cuvenită şi în armonie deplină şi potrivit cu clipa de faţă să-i dăm crezare Sfântului Psalmist David, atunci când zice aceste cuvinte, la care noi ne alăturăm îndată,
Omul nu poate trăi fără a avea un sens, fără să ştie că păşeşte pe o cale nu oricum, ci privind spre o ţintă. Atunci când viaţa îi este lipsită de sens, el îşi pierde echilibrul şi se
În învăţătura Sfântului Simeon despre rugăciune aflăm multe lucruri folositoare şi de actualitate, chiar dacă ele au fost adresate mai ales monahilor, pe care acesta îi îndruma şi fo
Una dintre poruncile date de însuşi Mântuitorul ucenicilor Săi, virtute de temelie a Bisericii şi a civilizaţiei creştine, mila, a iradiat din cadrul eclesial şi s-a difuzat la diferite intensităţi &i
Activitatea de păstorire a sufletelor a cunoscut pe parcursul istoriei Bisericii o deosebită cuprindere, în funcţie de nevoile şi priorităţile credincioşilor. În acest sens este nevoie de o
Trăitori în secolul al IV-lea, socotit „veacul de aur“ pentru Biserica creştină, Sfinţii Vasile cel Mare († 379), Grigorie de Nazianz († 390) şi Ioan Gură de Aur († 407) sunt
S-a discutat şi s-a scris cu destulă aprindere în ultima vreme despre educaţia copilului în general şi mai ales în contextul orei de religie predate în şcoala românească. Prin
În ziua de pomenire a unuia dintre cei mai străluciţi Părinţi ai Bisericii, ne aducem aminte de viaţa plină de zbucium şi de gândirea înţeleaptă a Sfântului Grigorie Teologul, oratorul ş
Biserica lui Hristos a fost dintotdeauna ameninţată în unitatea ei, atât din partea adversarilor externi, cât mai ales a celor interni, prin aceştia din urmă adeverindu-se cuvintele profetice ale M&
„Am atâtea lucruri de făcut, atâtea probleme de rezolvat pentru ziua de mâine; copiii, serviciul, telefoane de dat, de făcut aprovizionarea casei etc., simt că-mi plesneşte capul!“ De c&
În aceste vremuri în care Dumnezeu a rânduit să vieţuim, odată cu dezvoltarea mijloacelor de informare în masă, vedem cum oameni aflaţi la distanţe geografice şi culturale considerabile se
Dintotdeauna felul în care a fost înţeleasă şi trăită iubirea, disponibilitatea oamenilor unui anume loc şi timp pentru a iubi, a însemnat totodată şi expresia cea mai înaltă a
Omul modern, din ce în ce mai îndepărtat de Dumnezeu, deşi se numeşte în continuare creştin, nu are nevoie doar de inovaţii moderne şi lipsite de har pentru vindecarea sufletului, ci şi de
Nu este nici o taină, desigur, în a observa că societatea modernă este dominată de imagine, însă cu toate acestea în ultima vreme se vede o anumită trecere, am putea spune, de la entuziasmul
Socotind adevărat cuvântul Mântuitorului că „Împărăţia lui Dumnezeu sălăşluieşte în inima noastră“, Părinţii pustiului s-au străduit să descopere mântuirea
Teologia şi viaţa Bisericii apusene, dar nu numai, ar fi fost mult mai sărace şi lipsite de savoare dacă nu l-ar fi avut pe Augustin, episcopul de Hipona (354-430), care, prin convertiri repetate la filosofie, la ma
Coloniile semianahoretice de la Nitria, Kellia şi Sketis au fost foarte des vizitate de către mari personalităţi duhovniceşti şi literare din Biserica veche precum: Rufin, Melenia, Ioan Casian. Între
Astăzi Biserica cinsteşte pe Sfinţi Trei Ierarhi, aceşti mari sfinţi ai teologiei care sunt şi protectori ai învăţământului teologic ortodox. Ei au îmbinat armonios înţelepciunea
Piatra din capul unghiului i-a unit pe toţi în Sine Aşadar, acum, preaiubiţilor, fii şi moştenitori ai harului, „priviţi chemarea voastră“ (1 Corinteni 1, 26) şi, deoarece Hristos S-a
Familia este un organism viu în care se dezvoltă dragostea între soţi, precum şi celelalte virtuţi creştine prin care omul se apropie de Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om
„Păcătoşii din Iad nu sunt lipsiţi de iubirea dumnezeiască, dar aceeaşi iubire devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei
Tradiţia ortodoxă îi acordă părintelui duhovnic o importanţă deosebită. Păstrarea statornică a acestei tradiţii este absolut necesară pentru cultivarea corectă a vieţii duhovniceşti a
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


