România ia măsuri urgente şi integrate la nivel naţional vizând izolarea şi combaterea pestei micilor rumegătoare, pentru a convinge Comisia Europeană să ridice interdicția privind exporturile românești de
România ia măsuri urgente şi integrate la nivel naţional vizând izolarea şi combaterea pestei micilor rumegătoare, pentru a convinge Comisia Europeană să ridice interdicția privind exporturile românești de
Peste 23 km din Canalul de irigaţii Siret-Bărăgan ar urma să fie executaţi în următorii doi ani după ce a fost lansată procedura de achiziţii în vederea realizării investiţiei, parte din magistrala care ar
Producătorii vitivinicoli cer punerea în funcţiune a sistemului naţional antigrindină, însă programul multianual necesar repornirii acestuia poate fi aprobat doar de un Guvern cu puteri depline, a anunţat marți
Suprafaţa cultivată a crescut anul trecut față de 2024, la nivel național, cu 40.000 ha, ajungând la 8,21 milioane ha, din care 99,1% în sectorul privat, potrivit INS. Suprafeţele cultivate au fost mai mari la pl
Parlamentul European a adoptat, marţi, măsuri menite să atenueze impactul creşterii preţurilor îngrăşămintelor asupra agricultorilor, a anunțat instituția. Astfel, fermierii vor putea primi până la 80%
Pe site-ul admitere.edu.ro a fost publicată ierarhia candidaților pentru admiterea la liceu, în care elevii sunt ordonaţi după media notelor de la examenele scrise (Limba și Literatura Română și Matematică) şi
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat rezultatele înregistrate la probele scrise din cadrul sesiunii iunie-iulie a examenului naţional de Bacalaureat 2026, rata de promovare înainte de contestaţii pe
Organizaţia Salvaţi Copiii România desfăşoară, în Bucureşti şi alte 14 judeţe, activităţi estivale pentru aproximativ 1.500 de copii afectaţi de sărăcie, copii cu părinţi plecaţi la muncă în
Copiii braşoveni vor primi un voucher de 150 de lei lunar pentru a‑şi putea plăti abonamentul sau cotizaţia la clubul de care aparţin, după cum informează Primăria Braşov, citată de Agerpres. Beneficiarii
În superba Aula Magna a Universității Politehnica București a avut loc, luni, 6 iulie, ceremonia de absolvire a generației 2026 a Facultății de Automatică şi Calculatoare. Cele 1.200 de locuri s-au dovedit a fi
În aceste zile, părintele dr. Nicolae Cojocaru sărbătoreşte 50 de ani de la căsătoria cu dna Viorica. Cunoscut în lumea teologică și cea culturală ca un autor de prestigiu, Nicolae Cojocaru are un palmares
Consiliul Județean (CJ) Vaslui precizează, într-un comunicat de presă, că în judeţul Vaslui au fost digitalizate 29 de biblioteci, cu o finanțare de 3,5 milioane de lei alocată prin PNRR. Proiectul
La Sinaia se desfășoară, în perioada 6-11 iulie 2026, cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional de Chitară Clasică, în cadrul căruia au loc, în fiecare seară, de la ora 19:00, la Casino Sinaia,
Primele bilete pentru expoziţia dedicată tapiseriei din Bayeux, expusă la British Museum din Londra, care se va deschide în 10 septembrie 2026, au fost puse în vânzare online la 1 iulie, iar cererea foarte mare, cu
Muzeul Național Cotroceni (MNC) va organiza o serie de evenimente prin care marchează cei 35 de ani de activitate culturală. Instituția muzeală va oferi acces gratuit vineri, 10 iulie, între orele 9:00 și 15:00,
Vitamina B12 este una dintre acele vitamine despre care se vorbește mai puțin decât ar merita. Ea participă la formarea normală a globulelor roșii, la funcționarea sistemului nervos și la menținerea unor
Pancreasul rămâne unul dintre cele mai greu de abordat organe din practica gastroenterologică: este profund situat, dificil de explorat și implicat în patologii adesea severe, de la pancreatită acută și cronică
Boala cronică de rinichi (BCR) reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni cronice, afectând aproximativ 10-11% din populația adultă, însă rămâne frecvent nediagnosticată deoarece, în stadiile
Chiar dacă pentru noi, creştinii ortodocşi, perioada de post s-a încheiat (ţinând post, desigur, în zilele rânduite din săptămână), este indicat să urmăm recomandările specialiștilor în nutriție și să
Diagnosticul de cancer de sân nu aduce cu sine doar teama de boală, ci și neliniștea legată de operație și de felul în care aceasta ar putea schimba corpul pacientei. În trecut, multe femei credeau că îndepărtarea sânului era singura opțiune sigură. Astăzi, tratamentul este mai personalizat, iar în anumite cazuri sânul poate fi păstrat fără a compromite controlul cancerului.
Tehnologia ne însoțește aproape permanent, de la primele minute ale dimineții până seara, înainte de culcare. Pentru mulți oameni, granița dintre muncă, viață personală și timp de odihnă devine tot mai gre
Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt reprezintă una dintre personalitățile istoriei românești și un model de sfințenie. Dincolo de victoriile militare și de ctitoriile sale, viața sa vorbește
Perioada examenelor aduce pentru mulți elevi nu doar provocări academice, ci și emoții intense, griji și presiunea de a obține rezultate cât mai bune. Teama de eșec, gândurile catastrofice, insomnia,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
În satul prahovean Mălăiești, aproape de Mănăstirea Zamfira, spre Slănic, un indicator îți arată spre dreapta drumul ce coboară în pantă domoală, printr-un tunel de clorofilă, care te duce la Mănăstirea
Biserica „Naşterea Maicii Domnului“, „Sf. Ilie“, „Sf. Nectarie“ Mănăstirea Golia Biserica „Sfântul Sava“ Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc Biserica „Sfinţii Trei
Mai întâi este tăcerea - în amintirea celor care au murit sau au suferit din cauza jocurilor de noroc -, iar apoi, unul câte unul, oamenii își rostesc numele și își mărturisesc rana: „Salut! Sunt Victor* şi
Cel mai vechi centru parohial pentru copii din Sighişoara primeşte săptămânal grupuri de elevi la activităţi catehetice, educative, meditaţii sau concursuri. Aflat în apropierea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Sighişoara, Centrul cultural-catehetic „Sfântul Nicolae”, ctitorit şi coordonat de preotul paroh Antonel Crăciun, este o adevărată şcoală, unde copiii învaţă tainele credinţei ortodoxe şi tradiţiile străbune.
În sala de expoziții temporare a Centrului Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Iași a fost vernisată, recent, expoziția „Bănățeni în țoalele lor”, însumând o mică parte din fotografiile
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
Atitudinea estetizantă are adeseori drept fundament accepțiuni simbolice, expresie a unei fundamentări existențiale definitorii, postură ce eliberează de încorsetările mundane. Primează creația, farmecul
TE ÎNTÂLNESC, HRISTOASE, ZI DE ZI Mă întâlnesc cu Tine, Hristoase, în fiecare clipă! Te regăsesc în lacrimile florilor neadmirate, Pe chipul îngerilor ce în zbor și-au frânt o aripă Sau în suspinul
Am avut privilegiul să cresc într-o casă plină de cărți. Doar în biroul bunicului meu, fizicianul Nicolae Bărbulescu, erau trei-patru biblioteci uriașe. Un corp central, alcătuit din trei părți, cu geamuri
Cuvântul „femeie” ne trimite multora gândul spre Eva, acea primă dătătoare de viață, care însă și-a împiedicat înveșnicirea prin păcat. Cuvântul „maică” ne călăuzește însă spre Cea care ne
Pentru mamele de astăzi, adesea încercate de griji, de nesiguranță și de povara responsabilităților, Sfânta Filotimia devine un sprijin și o mângâiere. Ea arată că nu există osteneală zadarnică atunci câ
Despre Sfânta Olimpiada din Farcașa s-au păstrat relativ puține informații, deoarece a dus o viață simplă, retrasă și smerită, specifică oamenilor de la țară. Totuși, documentele de arhivă, mărturiile contemporanilor și mai ales amintirile fiului său, Părintele Petroniu Tănase din Muntele Athos, permit reconstituirea unei biografii și a unui profil spiritual relevante pentru înțelegerea personalității sale.
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
Sfințenia nu este rezervată unei anumite categorii de oameni, ci cu toții suntem invitați și chemați de Dumnezeu la desăvârșirea vieții lăuntrice. În societatea de astăzi, dincolo de oamenii a căror vocație arată în mod clar și constant implicare în cele duhovnicești, fiecare după rostul și ascultarea pe care le are în lume, este invitat la sfințenie.
Dacă în prima parte a acestui demers interdisciplinar dedicat familiei creștine am analizat, din perspectivă teologică și juridică, provocările legate de avort și eutanasie, în rândurile care urmează ne vom
În contextul în care Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2026 drept Anul omagial al pastorației familiei creștine, reflecția asupra familiei depășește dimensiunea strict pastorală și devine o
Activităţile pentru copii găzduite de Parohia Lisa, judeţul Braşov, au adus cunoaştere, comuniune şi prietenie în rândul celor mici şi în familiile lor. Preotul Sergiu Dudan, împreună cu presbitera Cristina Dudan, profesoară cu o deosebită vocaţie, cultivă în sufletele tinerilor dragostea faţă de cunoaştere şi faţă de valorile sfinte.
Programul misionar al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, a cuprins şi tipărirea unor valoroase lucrări adresate preoţilor, teologilor şi nu numai, cărţi în care sunt abordate, între
Istoria lumii, dar și viețile noastre mărunte consemnează atât victorii, cât și înfrângeri. Însă nu toate victoriile sunt bune, după cum nu toate înfrângerile sunt rele. Pentru că există victorii
Mănăstirea Hurezi din Arhiepiscopia Râmnicului este un loc cu un har special. Cu o vechime de mai bine de 300 de ani, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Mănăstirea Hurezi se pregătește
Acum trei decenii aflam că pe muntele Ceahlău în urmă cu peste trei veacuri s-a nevoit Cuvioasa Mavra. Eram familiarizat cu acest munte şi mai ales cu condiţiile grele de a trăi acolo, de aceea m-am întrebat cum o monahie a reuşit să se nevoiască în acele locuri în urmă cu trei secole? Răspunsul vine de la sine dacă ne aplecăm asupra Istoriei monahismului românesc şi aflăm că pe Ceahlău au trăit timp de veacuri în asceză şi rugăciune monahii îmbunătăţiţi ai Moldovei, ceea ce a determinat pe mulţi să considere acest munte ca fiind Athosul românesc. În rândurile următoare o să încerc să creionez, pe baza Sinaxarului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, portretul anahoretic al Cuvioasei Mavra, sărbătorită la 4 mai, despre care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că a fost o „mare povăţuitoare isihastă”.
Marele scriitor român Marin Preda nota în romanul său Cel mai iubit dintre pământeni că „tinerețea este o trufie, rareori o valoare” (Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni, vol. I, București, Ed. Lite
Praznicul Învierii Domnului reprezintă centrul vieții creștine, izvorul neîntrerupt al bucuriei, al păcii și al nădejdii pentru întreaga lume. În lumina acestei biruințe asupra morții, familia creștină
Pentru credința sa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru dragostea sa față de neamul românesc, tânăra Aspazia, una dintre studentele favorite ale poetului și profesorului universitar Lucian Blaga, avea să pătimească 14 ani în temnițe. Plini de înjosiri, tortură, foame, ger - o continuă dezumanizare orchestrată de comuniști. Avea să ne lase moștenire, spre neuitarea acelor cumplite vremi, una dintre cele mai literare, mai frumos scrise cărți de memorii: „Strigat-am către Tine, Doamne...”.
Dan Negru este un cunoscut şi apreciat om de televiziune din România. Nu are nevoie de vreo prezentare, fiindcă emisiunile sale bat topurile audienţelor TV de mulţi ani. Toate acestea te-ar face să crezi că Dan Negru e o persoană inaccesibilă. Şi, totuşi, nu e deloc aşa. Ci un om cald, amabil, tonic şi lângă care ai loc. Interviul pentru ediţia de Paşti a Luminii de Duminică o să v-o dovedească din plin. E despre familie, credinţă, bun-simţ şi respect faţă de profesie şi semeni.
Formarea unei familii fericite și împlinite este o dorință vie a multor tineri și un țel important al vieții noastre pământești. Cu toate acestea, numărul din ce în ce mai mare al divorțurilor,
Învăţătura de credinţă ortodoxă prezintă Taina Sfântului Botez ca „poartă” de intrare în Biserică, „îmbrăcare în omul cel nou şi în Hristos” a celui ce o primeşte, început și temelie a
În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
În societatea contemporană, marcată de accelerarea ritmurilor de viață, de fragmentarea timpului și de multiplicarea responsabilităților profesionale și sociale, familia se confruntă cu o presiune structurală care afectează profund capacitatea ei de a exercita în mod constant și sistematic funcția educativă, inclusiv pe cea religioasă. Părinții, adeseori suprasolicitați de exigențele economice, de instabilitatea profesională și de complexitatea rolurilor sociale pe care le asumă, ajung să dispună de un timp redus pentru transmiterea explicită și coerentă a conținuturilor credinței în familie. Această realitate nu exprimă neapărat o diminuare a interesului religios, ci mai curând o reconfigurare a condițiilor concrete în care se realizează împrietenirea copilului cu termenii, discursul, mesajul și acțiunea mistagogică a Bisericii.
Gălăţeanca Nastasia Iamandi este între puținii pământeni care au depășit suta de ani. A împlinit 104 ani în februarie 2026, în Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al
Comunitatea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” și „Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul sibian Turnișor adună multe familii tinere dornice să participe activ la viața liturgică și duhovnicească începută cu ani în urmă în această parte a orașului. Lăcașul este loc de binecuvântare pentru familiile tinere, pentru vârstnici și pentru copii, deopotrivă.
După crearea lui Adam, Dumnezeu a spus: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el” (Facerea 2, 18). Prin crearea Evei, a apărut practic prima familie din istorie, care a trăit în
Într-o epocă în care instituția familiei este pusă sub o presiune fără precedent, teologia ortodoxă ne reamintește un adevăr fundamental: familia nu este doar o convenție socială, ci o icoană vie a iubirii
Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția cerurilor cu o comoară ascunsă în țarină pe care, găsind-o un om, a ascuns-o și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.
Fraților, nu judecați ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului și va vădi sfaturile inimilor. Și atunci fiecare va avea de la Dumnezeu lauda. Și acestea,
Sfinţii 45 de Mucenici din Nicopolea Armeniei (†319) L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii. Ei sunt creştinii care, pentru credința lor, au fost martirizaţi pentru mărturisirea Evangheliei aduse lumii de
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 322 „Se spunea despre Sfântul Paisie (de la Neamț) că neîncetat îi învăța pe frați și îi deștepta
Unul dintre paradoxurile lumii în care trăim este dat de tehnologie, care oferă acces nelimitat la cunoaştere - ca acţiune de a şti, de a afla -, însă viteza pe care o imprimă fluxului de informaţii
În zilele noastre, chiar dacă mucenicia prin sânge nu mai este atât de prezentă ca în primele secole de după Hristos, creștinul este chemat la o mucenicie prin lacrimi, una chiar mai de preț decât cea prin
Contribuția Sfinților Apostoli Petru și Pavel la dezvoltarea și consolidarea misiunii creștine reprezintă una dintre temele fundamentale ale teologiei Noului Testament și ale eclesiologiei apostolice. Activitatea


