Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
A patra ediţie a Festivalului vinului, cârnaţilor şi covrigilor, care se va desfăşura, începând de astăzi şi până duminică, în Piaţa Dacia din Buzău, va reuni o expoziţie de obiecte artizanale ale
▲ Comuna Gura Vitioarei este amintită în documentele istorice prin existenţa monumentului istoric de valoare excepţională „Hanu Roşu“, din satul Făgetu, care a fost construit în secolul al XVII-lea şi
Legislaţia privind obţinerea autorizaţiei de mediu de către investitori ar putea să fie simplificată chiar din această lună, astfel încât să se înjumătăţească timpul necesar pentru acordarea ei, a
▲ Ministerul Muncii a propus stabilirea unor niveluri medii lunare ale subvenţiei diferenţiate pe 4 categorii de centre ▲ Astfel, se va acorda o subvenţie în valoare de 250 de lei pentru centrul rezidenţial;
Întâlnire preoţească la Protopopiatul Piatra Neamţ Preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ s-au întâlnit ieri în şedinţa preoţească. Întâlnirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată la
În sala de expoziţii a Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu“ din Târgu Jiu a avut loc ieri vernisajul expoziţiei de fotografie „Bisericile de lemn din judeţul Gorj - tezaur de arhitectură şi
Enoriaşii parohiei „Buna-Vestire“ din parcul Petrovski vor avea ocazia să înveţe atât dansurile clasice, precum şi cele populare ruseşti, anunţă mospat.ru. Parohia din parcul Petrovski este bine cunoscută
Ieri au debutat sesiunile de comunicări ştiinţifice „Sfântul Vasile cel Mare. Lumina vieţii şi operei sale la 1.730 ani de la trecerea la Domnul“, găzduite de Centrul cultural „Sfântul Ierarh Calinic“ de
Iaşul, în chivotul memoriei Municipiul Iaşi va fi imortalizat în fotografii şi filme de prezentare, mesaje ale cetăţenilor şi albume foto, care vor fi puse într-o capsulă a timpului, ce va fi îngropată
Prefectul interimar al judeţului Iaşi, Marius Bodea, a afirmat că opt familii de sinistraţi din localitatea Răchiteni refuză să primească ajutorul guvernamental, acordat pentru refacerea caselor afectate de
▲ În urmă cu 21 de ani, clujenii s-au amuzat când, pe linia de tramvai, şi-au făcut apariţia vagoanele vopsite în două culori - roşu şi galben - pe care le-au botezat imediat: „ampiciline“ ▲ Şi pentru
▲ Senatul a aprobat un proiect de lege ce prevede ca „marii mutilaţi“ în teatrele de operaţii la care participă Armata română să beneficieze de o „indemnizaţie lunară, corespunzătoare gradului, de 2,5 s
81 de ani de la naşterea mitropolitului Nestor Vornicescu Ieri s-au împlinit 81 de ani de la naşterea mitropolitului Nestor Vornicescu, mitropolit al Olteniei vreme de 22 de ani. Acesta s-a născut la 1 octombrie
La Protopopiatul Iaşi II a avut loc pe 30 septembrie întrunirea lunară cu preoţii care slujesc în parohiile din jurisdicţia acestei unităţi bisericeşti. Cu acest prilej, Andreea Gheţu, asistent social în
Pe Dealul Arsenalului din Bucureşti, locul pe care va fi amplasată viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, ieri, în prezenţa PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a autorităţilor locale
La Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ a avut loc ieri, 1 octombrie, proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani. Cei doi sfinţi au fost prăznuiţi ieri pentru
▲ Noile clopote pentru Catedrala patriarhală au fost sfinţite ieri ▲ „Suntem bucuroşi să vedem aici noile clopote, ca un moment de cinstire a memoriei ctitorilor Catedralei mitropolitane şi patriarhale, la
Sesiune de comunicări despre istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei La Miercurea-Ciuc s-au desfăşurat, în zilele de 29 şi 30 septembrie, lucrările celei de-a XIV-a ediţii a Sesiunii
Astăzi, la ora 12:00, PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent la amplasamentul viitoarei Catedrale patriarhale de pe Dealul Arsenalului, cu ocazia demarării studiului geotehnic,
Asociaţia Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a organizat, ieri, 30 septembrie 2008, de la ora 10:00, la sediul Casei de Cultură Traian Demetrescu Craiova (str. Traian Demetrescu, nr. 31), o
PS Episcop Lucian al Caransebeşului împlineşte astăzi opt ani de arhierie. În anul 2000, la 1 octombrie, la praznicul „Acoperământul Maicii Domnului“, arhimandritul Lucian Mic, stareţ al Mănăstirii
▲ Astăzi, la Mănăstirea Bisericani are loc proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani ▲ Cu acest prilej, PF Patriarh Daniel a transmis un mesaj ▲ La
▲ Cuvânt rostit ieri, în numele Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, de PS Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop-Vicar Patriarhal ▲ Preafericite Părinte Patriarh, Excelenţa Voastră, domnule
▲ Împliniri şi perspective ale Arhiepiscopiei Bucureştilor la un an de arhipăstorire a PF Părinte Patriarh Daniel ca Arhiepiscop al Bucureştilor şi Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei ▲ Cuvânt rostit ieri
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


