Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc cea de-a IX-a ediție a întâlnirii anuale a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). În cadrul
Pentru clerul și credincioșii ortodocși din parohiile Șugag I și Șugag II, Protopopiatul Sebeș, ziua de joi, 22 octombrie, a fost una cu o semnificație duhovnicească deosebită, întrucât au primit în
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a sărbătorit ocrotitorul unuia dintre paraclise, pe Sfântul Apostol Iacov, rudenia Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului, vineri, 23 octombrie. Cu
La Sala Teatrului de Artă din Deva, arhim. Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, a susținut conferința „Calea renașterii duhovnicești”, în prezenţa
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc zilnic, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Buc
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Institutul pentru Studii Creștin-Ortodoxe din Cambridge (IOCS) a fost înființat în 1999 ca membru al Federației Teologice din Cambridge - un parteneriat ecumenic între nouă colegii creștine - adăugând astfel
Broșura prezintă, în 30 de pagini, complexul monahal de la Mănăstirea Stelea, din punct de vedere istoric, artistic, spiritual, cultural și misionar, deoarece acesta este un important semn al
Volumul a fost alcătuit pe baza celor unsprezece broșuri misionare dedicate tinerilor, tipărite de către Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, în câte 10.000 de exemplare, în perioada anilor 2009-2016, sub
Volumul constituie un omagiu adus Diaconului Coresi, pentru activitatea sa pastoral-misionară pusă în slujba Bisericii noastre, cu ocazia aniversării a 460 de ani de la începutul tipăririi Triodului-Penticostar,
A paisprezecea broșură misionară din colecția pastoral-misionară dedicată tinerilor are ca obiectiv popularizarea, în 30 de pagini, a rolului pe care arta îl are în viața omului și pentru activitatea
Cu ocazia împlinirii a jumătate de mileniu de la începutul construirii Catedralei din Târgoviște, s-a tipărit acest volum pentru a celebra actul ctitoricesc al Sfântului Voievod Neagoe Basarab. Lucrarea
„Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și aruncă-te în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă:
Broșura prezintă, în 30 de pagini, complexul monahal de la Mănăstirea Stelea, din punct de vedere istoric, artistic, spiritual, cultural și misionar, deoarece acesta este un important semn al
Această lucrare prezintă, în 47 de pagini, într-un limbaj accesibil și atrăgător, mai ales pentru tineri, principalele elemente ale cultului liturgic ortodox, frumusețea tezaurului de spiritualitate ortodoxă
Volumul este dedicat ieromonahului Macarie, cel care a tipărit la Târgoviște primul Liturghier ortodox din lume (1508), dar și tuturor acelora care s-au ostenit cu tipărirea de carte, în Muntenia, între secolele
Această apariție editorială arată, în cele 35 de pagini, modul în care tinerii se pot implica în viața de credință parohială şi ceea ce Biserica strămoșească le oferă acestora pe drumul descoperirii
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut albumul de artă bisericească „Iconostase din București. Secolele XVII-XIX”, având ca autori pe Cristina Cojocaru, Elisabeta
- În Sala „Gheorghe Focșa” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” va avea loc joi, 16 noiembrie 2017, ora 17:00, vernisajul expoziției „Românii de la Est de România. Memoria unui veac (1917 –
Petru Botezatu a devenit pictor de biserici în Bucea, un sat de la poalele Pădurii Craiului, pe malul Crișului Repede. Au urmat Ieud, Baia Mare, Seminarul din Cluj, Bobota, Sălaj. Apoi, fugind de regimul comunist,
Așa cum scria Mircea Eliade în lucrarea „Sacrul și profanul”, pentru omul religios biserica este un spațiu sacru în interiorul căruia și timpul este sacru. Odată cu pășirea în acest spațiu se produce o
Un val de lumină solară străbătea foaierul Ateneului sâmbăta trecută, 11 noiembrie, în ziua în care aici urma să fie omagiat Corneliu Coposu, la 22 de ani după trecerea sa la cele veșnice. Întregul
- La Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București va fi prezentată în premieră, pe 11 și 12 noiembrie, spectacolul „Livada de vișini” de A.P. Cehov, în regia georgianului David
Cel mai prestigios trofeu din literatura francofonă, Premiul Goncourt, a fost decernat, ieri, scriitorului Eric Vuillard pentru romanul „L’ordre du jour”, a anunțat juriul prezidat de Bernard Pivot, potrivit
Cu ocazia desfășurării Conferinţei Generale UNESCO la Paris, la sediul Institutului Cultural Român din capitala franceză a avut loc zilele acestea vernisajul expoziției „Culorile Bucovinei”. Alcătuită din
În Timișoara, ca de altfel în toată România, sunt prea puține săli de concerte și spectacole lirice, în timp ce în Occident, chiar și în Africa, se construiesc noi săli destinate muzicii culte, atrage
Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorul Cristi Iftime, cu Adrian Titieni și Alexandru Potocean în distribuție, a fost inclus în competiția oficială a celei de-a cincea ediții a Bosphorus
Festivalul Majura - Momente Muzicale Magice s-a încheiat cu o serie de cursuri de măiestrie susținute de câțiva membri ai juriului Concursului Internațional de Duo „Suzana Szörenyi”, ediția a doua, 2017.
Cu veacuri în urmă, bisericile din lemn se întâlneau la tot pasul în aşezările româneşti, răsărind din horbota de case tocmite din acelaşi material. Se iţeau din strânsurile de gospodării ca nişte catarge vestitoare de corabie. Unele dintre aceste locașuri de închinare erau falnice, săgetând cerul cu turlele lor, aşa cum se întâmpla în Maramureș, altele, cele mai multe, suite pe pripoare, se înfăţişau smerite în alcătuirile lor umile, însă cuvioase. Toate mi se pare că se roagă, îngenuncheate în ploaie, în bătaia vântului, sub arşiţă, ori vifor, sau proteguite de coperişul cerului unei zile binecuvântate.
Sfârşitul lunii noiembrie va aduce la Iaşi cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de Film Documentar DocEst, cu cele mai recente filme documentare şi invitaţi din Franţa, Germania, Marea Britanie şi România.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


