Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc cea de-a IX-a ediție a întâlnirii anuale a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). În cadrul
Pentru clerul și credincioșii ortodocși din parohiile Șugag I și Șugag II, Protopopiatul Sebeș, ziua de joi, 22 octombrie, a fost una cu o semnificație duhovnicească deosebită, întrucât au primit în
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a sărbătorit ocrotitorul unuia dintre paraclise, pe Sfântul Apostol Iacov, rudenia Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului, vineri, 23 octombrie. Cu
La Sala Teatrului de Artă din Deva, arhim. Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, a susținut conferința „Calea renașterii duhovnicești”, în prezenţa
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc zilnic, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Buc
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
La Museo Centrale del Risorgimento - Complesso del Vittoriano - Ala Brasini din Roma a avut loc, ieri, inaugurarea expoziţiei de pictură, sculptură şi grafică intitulată „Atelier de front. Artiști români în
Avem la dispoziție, astăzi, multă literatură memorialistică, documentară despre experiența deținuților în închisorile comuniste, din care putem desprinde modele de abordare a vieții, în cele mai grele
La Teatrul Bulandra din București va avea loc în zilele de 30 și 31 octombrie 2017, la ora 19:00, în Sala Toma Caragiu, premiera „Candele nestinse. Mărturii din închisorile comuniste”, moment dramaturgic
Într-un text din secolul al XIX-lea al Sfântului Serafim de Sarov, lăsat mărturie de ucenicul său Nikolai Motovilov, ni se transmite învățătura despre ce trebuie cu adevărat să căutăm în viață,
Volumul „Urziceni în publicații. Până la 1900”, semnat de preotul Adrian Lucian Scărlătescu, slujitor la Catedrala din Urziceni, recent lansat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul
La o zi după anunțul referitor la retragerea Statelor Unite și a Israelului din Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), franțuzoaica Audrey Azoulay, aleasă la sfârșitul
Gala de deschidere a Festivalului Astra Film a avut loc ieri, ocazie cu care s-a vizionat și premiera documentarului „Filmul Sibiu 825”, în regia lui Dumitru Budrală, după cum se arată pe site-ul evenimentului,
Prezent la Festivalul „Les Films de Cannes a Bucarest”, a cărui deschidere a avut loc vineri la Cinema Muzeul Țăranului, regizorul Cristian Mungiu a declarat că generația Noului Val al cinematografiei
Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Duo „Majura - Momente Muzicale Magice” și a Concursului Internațional de Duo „Suzana Szörenyi” se va desfășura la București în
A IX-a ediţie a Timishort, cel mai important festival de scurtmetraje din vestul României, va aduce în perioada 12 - 15 octombrie la Timişoara, pe lângă competiţia oficială a evenimentului, o serie de surprize
Sâmbătă s-a deschis Festivalul Internaţional de Teatru „FEST(in) pe Bulevard”, în Sala „Horia Lovinescu”, cu un performance de teatru, dans şi muzică al trupei Tunde Cari-Bacz. Amfitrionul serii a fost
Sâmbătă s-a deschis noua stagiune la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, cu spectacolul „Victoria şi-al ei husar” de Paul Abraham. Această operă în trei acte, pe un
Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a devenit în numai câțiva ani de la prima sa ediție, din anul 2013, unul de referință în domeniul cărții, reunind evenimente care îi cuprind
Cu titlul „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii (FITC) se va desfășura în perioada 7-14 octombrie, în cadrul căruia vor apărea în 22 de producții,
Pentru majoritatea dintre noi, scrierile despre viețile sfinților sunt file de ficțiune din vremuri îndepărtate, pe care puțini le mai citesc cu luare aminte și încredere. Aceste scrieri, însă, la fel ca
Au început înscrierile pentru ediția a XI‑a a Festivalului Internațional de Poezie și Epigramă „Romeo și Julieta la Mizil”. Detalii puteți găsi pe www.romeojulietalamizil.ro. Creațiile se pot trimite și
Bucureştiul şi câteva oraşe din ţară au găzduit, în perioada 2-24 septembrie 2017, cel mai important eveniment cultural al anului, Festivalul internaţional de muzică „George Enescu”. Melomanii, presa de
O nouă expoziție din seria „Capodopere restaurate” a fost deschisă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, informează Agerpres. Sunt expuse cinci tablouri reprezentative pentru patrimoniul românesc,
În Piaţa Universităţii din București, începând din 14 septembrie și până pe 24 septembrie, se desfășoară Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, ediţia a XV-a. Acesta este organizat într-un pavilion
Mari personalităţi ale muzicii simfonice contemporane au revenit anul acesta în România la Festivalul Internaţional „George Enescu”, aflat în plină desfăşurare. În total, 70 de concerte vor fi susținute
Sărbătorim anul acesta 150 de ani de la fondarea Bibliotecii Academiei Române. Biserica Ortodoxă Română a fost prima instituție care și-a adus contribuția la dezvoltarea fondului bibliografic al Bibliotecii Acad
Cu ocazia zilelor europene ale patrimoniului, aripa centrală a fostului Palat Regal poate fi vizitată astăzi și în zilele de 19 și 26 septembrie, între orele 11-19, informează Muzeul Național de Artă al
Arta tradițională ortodoxă românească urmează să fie din nou celebrată între 15 și 17 septembrie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român printr-o nouă serie de întâlniri cu artişti şi meşteri
Opera din Brașov a găsit o frumoasă modalitate de a deschide stagiunea 2017-2018, care este cea de-a 65-a din istoria instituţiei, cu concertul extraordinar „Farmecul Operei”, spectacol dedicat şi în acest an
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


