Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
După revoluţia bolşevică din 1917, viaţa Bisericii Ruse s-a schimbat radical. Deşi guvernul provizoriu din 1917, format în urma abdicării ţarului Nicolae al II-lea, nu a avut nimic împotriva convocării
A restaura pictura veche şi valoroasă a unei biserici este ceva nobil, dar şi ceva greu, mai ales când restauratorul este femeie. Cu toate acestea, când simţi că iubeşti această profesie din tot
În preajma sărbătorii Învierii Domnului din acest an, „Ziarul Lumina“ al Patriarhiei Române a tipărit ediţia cu numărul 1.000 de la apariţia sa. „Ziarul Lumina“ a apărut la Iaşi, în urmă cu trei
Săptămâna Patimilor este perioada cu o trăire duhovnicească diferită de tot timpul anului. Putem spune că acum, mai mult ca oricând, avem motiv să privim în adâncimea interiorului nostru. Când ne pregătim
Despre bogăţia tradiţiilor populare legate de perioada pascală ne-a vorbit, de pe poziţia cercetătorului, a omului implicat în studierea acestora de peste 30 de ani, doamna Doina Işfănoni, director ştiinţific
În această perioadă specială, în care fiecare creştin este mai adâncit asupra trăirii lui duhovniceşti, în care fiecare se gândeşte să aibă mai multă rugăciune în suflet, câteva lămuriri pe tema
Radio Trinitas se află în al zecelea an în care, cu ajutorul undelor, a adus în casele credincioşilor cuvântul lui Dumnezeu. Efortul redacţiei de a face emisiuni cât mai folositoare pentru sufletele
Ziarul „Zimbrulu şi Vulturulu“ apărea în Moldova la mijlocul secolului al XIX-lea, militând cu pasiune pentru unirea Principatelor Române. Întâmplarea a făcut ca unul dintre exemplare să ajungă cel mai
Mia Dumitrescu face educaţie de când se ştie şi nimeni din jurul ei nu s-a gândit vreodată că ar putea face altceva mai bine. După o viaţă petrecută în mijlocul copiilor, opiniile sale aproape că au valoare
Sfântul Ierarh Calinic, sărbătorit astăzi, este unul dintre sfinţii români iubiţi de popor, cu moaşte la mănăstirea Cernica, şi care, în acelaşi timp, a rămas în istoria bisericii noastre drept un mare
Aniversarea celor 350 de ani de la sfinţire va găsi Catedrala patriarhală gătită ca o mireasă. Schelele din jurul ei arată că va avea parte de o consolidare importantă, presupunând lucrări complexe, care
O discuţie cu domnul profesor Dan Sluşanschi pe teme culturale, dar şi cu referire la probleme duhovniceşti este totdeauna o delectare intelectuală. Autor de manuale, de traduceri literare şi teologice, reputatul
Naşterile premature au înregistrat în România ultimilor ani cote destul de ridicate, ca urmare a condiţiilor socio-economice, dar mai ales a unor afecţiuni ale mamelor, nedepistate la timp. În Moldova,
Profesorul Vasile Işan, noul rector al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, mărturiseşte că unul dintre obiectivele sale este să transforme instituţia într-una de „top mondial“. În planul său
Bucureştiul se va transforma, în doar două zile, în cel mai important punct geopolitic de pe glob, summitul Organizaţiei Nord-Atlantice reunind cele mai puternice personalităţi politice internaţionale: 24 de
Pentru locuitorul aglomeratului Bucureşti, cele câteva mănăstiri ale oraşului sunt adevărate oaze de linişte, de bucurie sufletească şi de regăsire a lui Dumnezeu şi a sinelui. Plecaţi într-un pelerinaj
De 8 ani de zile, în Clinica ORL a Spitalului de Recuperare din Iaşi, zeci de persoane păşesc din lumea „liniştii“ în lumea obişnuită, a „sunetelor“. Puntea de legătură e implantul cohlear. Realizată
Fie că recunoaştem, fie că negăm, din orgoliu sau din ruşine, anumite momente din viaţa noastră au fost marcate de anumite persoane care ne-au influenţat viitorul. Părinţii, profesorii, colegii, unii artişti
Părintele arhimandrit Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus este, de ani buni, unul dintre părinţii duhovnici cei mai căutaţi de românii doritori de îndrumare duhovnicească şi cuvânt de folos.
Creşterea alarmantă a numărului de îmbolnăviri de diabet, ca şi a cazurilor de obezitate, a determinat numeroase luări de poziţii, în lumea medicală, faţă de consumul de zahăr şi îndulcitori alternativi
Boala Alzheimer, la fel ca şi sindromul copilului hiperactiv sau stresul, face parte din categoria bolilor la mare modă în momentul de faţă. Afecţiunea există şi este extrem de gravă, însă numărul bolnavilor
Psihiatrul rus Dmitri Avdeev a fost recent în ţara noastră. Personalitate marcantă a lumii medicale şi a comunităţii ortodoxe din Rusia, Avdeev este recunoscut drept unul dintre marii psihiatri care se bazează
▲ Interviu cu Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei ▲ Înalt Preasfinţia Voastră, vă felicităm pentru alegerea ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Cu ce gânduri aţi
Ca nici o altă formă de cultură creştină, pictura bizantină este simbolul plastic al întregii revelaţii asupra lumii în care trăieşte cel care crede în Iisus Hristos. Pictura bizantină zugrăveşte, mai
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


