Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea a îmbrăcat luni, 27 iulie, haine de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Mănăstirea Cocoș din județul Tulcea a îmbrăcat luni, 27 iulie, haine de sărbătoare, cu prilejul prăznuirii Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
Credincioșii Parohiei „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Baldovinești, județul Teleorman, l‑au avut luni, 27 iulie, în mijlocul lor, pe Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și
Numeroși credincioși constănțeni au participat luni, 27 iulie, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, prăznuită cu evlavie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, 27 iulie, la Schitul Lapoș din orașul Dărmănești, județul Bacău, a fost sfințit locul și a fost pusă piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul „Sfânta Treime”. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al eparhiei.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a primit-o marți, 28 iulie, în vizită de lucru, pe Excelența Sa Enkeleda Merkuri, ambasadoarea Republicii Albania la București. Întâlnirea a avut loc la Palatul Patriarhiei.
Muzeul Vrancei din Focșani propune o întoarcere în timp, la jocurile care animau vacanțele de vară înainte de tehnologizare. Astfel, copiii cu vârste între 5 şi 14 ani sunt provocaţi să descopere peste 24 de
Pe agenda sesiunii extraordinare a Parlamentului se află un proiect legislativ care prevede instituirea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, precum și aplicarea unui mecanism prin car
Guvernul a transmis luni că baza de date a sistemului cadastral, care conține evidența proprietăților și a drepturilor reale asupra imobilelor, nu a fost afectată în urma atacului cibernetic din 14 iulie asupra
Unitatea 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă a fost oprită controlat, începând de ieri, din cauza scăderii debitului Dunării la circa 1.630 mc/s. Decizia a fost luată luni seară în cadrul Comandamentului
Personalul din serviciile publice de ambulanţă a marcat ieri, de Ziua Naţională a Ambulanţei din România, împlinirea a 120 de ani de la înfiinţarea primei salvări din ţară. Aproximativ 600 de delegaţi
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
La începutul acestei săptămâni s-au împlinit 70 de ani de când România a devenit stat membru al UNESCO, organizația care protejează patrimoniul cultural şi natural și susţine educaţia, cercetarea şi
Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani 2026” se va desfășura în perioada 1-7 august 2026, având ca obiectiv continuarea tradiției fondate de Ilie Boca și promovarea unei noi viziuni asupra
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Scriitoarele Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu vor susține la Muzeul Național al Literaturii Române evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”. Întâlnirea va avea loc în 12
Viața contemporană se desfășoară într-un ritm alert, iar grijile, conflictele și presiunile zilnice au devenit aproape o normalitate. Mulți oameni trăiesc sub imperiul stresului, al nemulțumirii sau al
Un diagnostic de cancer nu mai este ceva rar întâlnit. Cu toții cunoaștem un vecin, un coleg, un prieten, pe cineva apropiat din familie sau, uneori, vorbim despre acest diagnostic la persoana întâi. Și nu e de mi
De fiecare dată când mergem la medic, facem analize sau urmăm un tratament, sunt generate informații despre sănătatea noastră. Acestea sunt folosite în primul rând pentru diagnostic și îngrijire, dar pot avea
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Inteligența artificială schimbă treptat educația și modul în care elevii învață. Schimbarea nu înseamnă doar eficiență și acces rapid la informație, ci presupune și grijă față de nevoile reale ale
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Cu prilejul sărbătorii Tuturor Sfinților din 2010, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că „sfinţenia nu se trăieşte niciodată în izolare, în egoism, în autosuficienţă”. În lumina acestui adevăr se așază și lucrarea harică, discretă, a Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, care a fost sărbătorit la 26 iulie, în legendara mănăstire argeșeană Negru Vodă din Câmpulung Muscel, unde se află și moaștele sale. Recent am vizitat și noi acest așezământ și am purtat un dialog cu părintele arhimandrit Ieronim Gheorghiță, starețul mănăstirii, despre roadele duhovnicești ale acestei prezențe în viața obștii și a urbei.
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
În volumul intitulat Ortodoxia în Occident: 10 convertiri, Paul Siladi, doctor în teologie la Cluj, director al radioului Renașterea, intervievează importante personalități din Occident, astăzi voci ale Orto
Cartea Academia Teologică Ortodoxă Română din Caransebeş a părintelui conferenţiar universitar Vasile Petrica relatează evenimente şi descrie persoane care au trudit la menţinerea şi ridicarea prestigiului
Am petrecut la Mănăstirea Neamţ cei mai frumoşi ani ai tinereţii mele. Acolo am descoperit un univers inefabil, o lume care nu este din lumea aceasta. Şederea mea la Seminarul şi la Mănăstirea Neamţ se asociaz
Biografia lui Leonid Alexandrovici Uspensky, viitorul iconar și teolog al icoanei, a fost spectaculoasă, așa cum numai un secol greu încercat de războaie și crize putea să scoată la iveală. Născut în 1902,
Trăim momente în viaţa duhovnicească când simţim că nu progresăm, că batem pasul pe loc. Răceala inimii este de multe ori o realitate, dar nu definitivă. Cel puţin aşa ne dorim. Ne aflăm la începutul
Cândva, la început de secol XVIII, răsărea în inima Bucureştilor o biserică cioplită măiestru în piatră, cu veşmânt pictural exterior aidoma unui stihar din aur şi borangic ţesut. Biserica Stavropoleos
Unul din filmele cele mai reprezentative, răsunătoare și în același timp agreabile ale lui Pedro Almodovar este Volver / Întoarcerea (2006). A fost laureat cu două premii la Cannes - pentru cel mai bun scenariu (s
Sâmbăta trecută, în ajunul Rusaliilor, după rânduiala sfintei noastre Biserici, am săvârșit pomenirea de obște a celor din veac adormiți, pentru ca și ei să se bucure de revărsarea Duhului Sfânt. Dacă
Cu adevărat binecuvântat a fost de Dumnezeu arhimandritul Benedict Ghiuș, după cum i se tălmăcește și numele. Viața lui închinată slujirii Domnului a fost o făclie aidoma luminii din noapte, care se vede
Înainte de orice, Patericul egiptean este o carte ce refuză comoditățile mărunte, consolările gratuite și asigurările mincinoase. Realismul fără menajamente traversează de la un capăt la celălalt scrierile
Înțelepciunea vieții de zi cu zi numește trândăvia mama tuturor viciilor. Și este întru totul adevărat. Așa cum pământul gol, nesemănat cu nimic, se umple de tot felul de ierburi rele, a
„Copiii nu citesc, nu învaţă, nu sunt atenţi la ore!“, „copiii se plictisesc la clasă, preferă smartphone-ul, nu cartea; Facebook-ul, nu dialogul!
Despre patriarhul Avraam se spune că niciodată nu şedea la masă fără să aibă oaspeţi. Aşa s-a învrednicit dreptul părinte să slujească la ospăţul îngerilor trimişi de Dumnezeu să cerceteze lu
Multă lume privind la viața călugărilor socotește că viața lor este una inactivă, lipsită de orice rezultat vizibil. Monahii sunt niște trândavi, cred ei. Pilda pe care vreau să v-o spun astăzi vine
Democrit a trăit la o distanță de peste patru secole de apariția creștinismului. Ca filosof, și-a închinat viața științei și a încercat să-și explice lumea creată (gr. kosmos)
La Schitul Darvari, sub lupa neiertătoare a Securităţii, s-a desfăşurat cea de-a doua parte a pastoraţiei preotului George Teodorescu. Mutarea aceasta a avut loc în anul 1960, când Biserica
Părintele Benedict Ghiuș, monah cărturar, trăitor autentic al cinului monahal în vremuri de grea încercare, a țesut în fire de aur, într‑o îndelungată viață de om, un
„Am trei cărţi bune, care-mi trebuie, iar fraţii mi le cer şi ei cu împrumut şi le folosesc. Spune-mi ce să fac: să le ţin pentru folosul meu şi al fraţilor ori să le vând şi să dau banii
Părinţii Bisericii aveau în ceea ce priveşte virtutea răbdării un cuvânt plin de înţelepciune. Ei spuneau aşa: „Poartă neputinţa fratelui tău şi Dumnezeu văzând lucrul
Muzeele sunt cele care dau seamă îndeobşte de ceea ce-a fost istoria acestui domeniu al artelor frumoase, atât de dinamic, cu evoluţii efervescente, deseori contestatare, ivite dintr-un spirit novator şi
Personalitate proeminentă a Bisericii, într-o perioadă în care străluceau Sfinţii Părinţi de talia Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Grigorie de Nyssa sau Ioan Gură de Aur, Sfântul
Cel mai încântător film prezentat în ediţia de anul acesta, a XI-a, a Festivalului de Film Bucureşti (BIFF) a fost, probabil, desenul animat de lungmetraj japonez „Povestea prinţesei
A venit vremea ca Iisus să Se înalţe la tronul Tatălui Său, ca un Împărat Ceresc ce şi-a împlinit lucrarea pe pământ. Locul ales n-a fost muntele unde cunoscuse batjocura şi ura, ci
Consemnăm alte slove din bogăţia epistolară a părintelui arhimandrit Melchisedec Dumitriu, poveţe şi sfaturi de viaţă creştină pentru monahii de atunci, de astăzi şi dintotdeauna. Sfânta
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi
Fraților, dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu
Sfântul Mucenic Calinic (†290) era din Cilicia şi a fost crescut în credinţa creştină. În acele timpuri, creştinii erau persecutați de puterea păgână romană. „Ajungând el la vârsta bărbatului
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 382-383 „Schimonahul Nicanor era de loc din Botoșani, rudă a starețului Ilarie din Mănăstirea Neamț.
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
S-a amintit uneori despre visul Părintelui Daniil Sandu Tudor de a pune început bun unei mănăstiri de călugări cărturari. Într-o anume măsură, Mănăstirea Antim a demonstrat în vremea Rugului Aprins că o a
În viaţa Bisericii, sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat deoarece sunt pentru noi modele de a ajunge la sfinţenie, scopul oricărui creştin, primit prin Botez. Arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis spune că „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii” şi, totodată, arată că sunt „tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă”, pentru că, „prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi, ajutându-ne să ajungem la scopul vieții noastre, mântuirea.
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Optimismul rasei umane variază constant. Există perioade în care scopul spre care aspiră o parte a omenirii pare aproape la îndemâna căutătorilor dornici. Există perioade în care el pare îndepărtat și de nea


