Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la
Credincioșii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Devesel, Protopopiatul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, au participat duminică, 20 septembrie, la sfințirea bisericii parohiale și la
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, un sobor de nouă ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române a sfințit pictura Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul Mănăștur
Duminică, 20 septembrie, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Slobozia, judeţul Ialomiţa, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu, înconjurat de un
În ziua de prăznuire a Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea, 18 septembrie, la Catedrala Veche din Arad, unde vreme de două decenii acesta a slujit și a propovăduit cuvântul Evangheliei mântuirii, după slujba
În contextul sărbătorii Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, o delegație a Bisericii Ortodoxe din Grecia, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Credincioșii Parohiei ortodoxe românești „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland, Noua Zeelandă, au avut bucuria de a‑l avea în mijlocul lor luni, 14 septembrie 2026, pe Preasfințitul Părinte Mihail,
În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, credincioșii Parohiei „Sfântul Cuvios Evin din Munster” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din Monasterevin, comitatul Kildare, Irlanda, au avut
Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda cu prilejul celui
La începutul anului școlar 2026‑2027, Parohia Andronache din Protoieria Sector 2 Capitală a venit în întâmpinarea unor copii care au nevoie de sprijin, oferindu‑le ghiozdane complet echipate cu rechizite. Cu aj
Joi, 10 septembrie, a avut loc o nouă întâlnire cu beneficiarii Cantinei sociale „Sfânta Filofteia” a Asociației „Diaconia”, filiala sector 4, în cadrul proiectului „Bătrânețe cu suflet de copil”. A
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Eparhia Sloboziei și Călărașilor, prin Serviciul de asistență comunitară - Biroul de asistență socială, în parteneriat cu Asociația socio‑culturală „Matei Basarab”, a oferit sprijin copiilor proveniți din familii aflate în dificultate la începutul noului an școlar. În perioada 1-4 septembrie 2026, 42 de copii au primit ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare, în valoare totală de 7.600 de lei. Beneficiarii sunt înscriși în anul școlar 2026-2027 și participă periodic la activitățile educative și social‑filantropice desfășurate de Episcopia Sloboziei și Călărașilor împreună cu partenerii săi sociali.
Vineri, 11 septembrie, 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, „Sfântul Dumitru”-Slobozia, Cuza Vodă, Slobozia Nouă 1 și Amara 1, ale Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, au primit ghiozdane, articole vestimentare și încălțăminte necesare pentru a începe școala în condiții mai bune.
La Căminul pentru persoane vârstnice din localitatea Jugureni, Protoieria Găești, județul Dâmbovița, a avut loc joi, 10 septembrie, o acțiune social‑filantropică desfășurată cu binecuvântarea
La unul dintre cursurile „Pregătiți pentru viață”, unde am participat ca formator, pe marginea unor discuții privind raportul între evaluare și motivație, am prezentat o schemă inspirată de cuvintele
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
Pe întreaga durată a lunii octombrie, la Iași se vor desfășura peste 50 de evenimente culturale incluse în programul Sacrum Iași Art Festival. Manifestarea este organizată prin participarea Primăriei Iași,
La Palatul Suțu din București a fost vernisată recent expoziția temporară „Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București”. Potrivit informațiilor publicate pe
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
Trăim într-o societate care ne solicită intens și aproape continuu. Oameni de toate vârstele, de la copiii mici la bunici, se simt tot mai obosiți, stresați, chiar apatici. Se poate observa o creștere, în
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
▲ Conducerea companiei a anunţat că a sistat producţia până la data de 7 decembrie, din cauza scăderii bruşte a cererii, atât pe piaţa internă, cât şi la export ▲ Producătorul pune această tendinţă
Serbia dă în judecată Croaţia pentru crime de război „Serbia va depune plângere contra Croaţiei şi îi va da ocazia de a răspunde la acuzaţiile pentru crime de război şi purificare etnică care au fost
▲ Relaţiile NATO-Rusia sunt din nou tensionate de dorinţa Georgiei de a adera la Alianţă ▲ Liderul de la Tbilisi acuză Moscova că ar fi pregătit din timp atacul împotriva ţării sale ▲ Dmitri Medvedev nu
Operatorii mobili s-au unit într-o asociaţie Operatorii de telefonie mobilă Cosmote România, Orange România, Telemobil SA şi Vodafone România au lansat Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR), care
▲ Deputaţii europeni au aprobat programul de distribuire gratuită în rândul şcolarilor de fructe şi legume, solicitând suplimentarea finanţării la 500 de milioane de euro, copiii (inclusiv preşcolarii)
▲ Marcajele de conformitate reprezintă certificarea faptului că produsul este conform cu toate normele prevăzute de marcajul aplicat, acesta neputând fi aplicat decât după verificarea, de către fabricant, a
▲ UE, SUA şi China anunţă că îşi vor uni eforturile pentru a-i proteja pe consumatori de produsele periculoase ▲ În fiecare săptămână UE publică o nouă listă de produse în legătură cu care au fost
RAR a propus ca „rablele“ să fie testate anual Registrul Auto Român (RAR) face controale exigente, chiar mai dese în 2008, şi a propus ca maşinile mai vechi de 7 ani să fie testate anual, însă ministerele
▲ Criza economică a afectat două puncte nevralgice ale lanţului unei afaceri: finanţarea prin creditare şi puterea de absorbţie a pieţei de desfacere ▲ Un alt domeniu atins serios de criză, în afara pieţei
Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că Guvernul analizează varianta ca taxa de poluare auto percepută la achiziţionarea de maşini noi Euro 4 să fie suspendată pentru un an, până la 31 decembrie 2009.
3 euro pentru tăierea porcului de Crăciun Directivele europene privind bunăstarea animalelor impun ca animalele să fie anesteziate total înainte de sacrificare (asomate), astfel încât să nu sufere atunci
Reforma Politicii Agricole Comune ar putea fi finalizată până la finele anului dacă deputaţii europeni şi miniştrii Agriculturii din UE vor ajunge la un compromis privind cota de lapte, dar şi subvenţiile I
▲ Începând cu data de 2 decembrie, Ministerul Agriculturii lansează noi măsuri în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, una dintre ele, 112, venind în sprijinul tinerilor fermieri care vor să înfi
Cererea pentru exporturile româneşti a scăzut pentru ultimul trimestru din 2008 cu 10-30% pentru toate sectoarele care oferă mărfuri pe pieţele externe, a declarat ieri, la Forumul Bancar Român, preşedintele
Cel mai căutat terorist basc, prins cu sprijin american Colaborarea dintre Spania, Franţa şi SUA în lupta împotriva terorismului a culminat cu prinderea celui mai căutat membru al ETA, Garikoitz Aspiazu Rubina,
Alianţa Nord-Atlantică şi-a reafirmat sprijinul faţă de planul de amplasare a unor elemente ale scutului american antirachetă în Europa, după ce preşedintele francez Nicolas Sarkozy a apreciat vineri, cu
▲ Procesul de pace în Orientul Apropiat bate pasul pe loc ▲ Noile realităţi politice şi neîncrederea reciprocă împiedică un acord israeliano-palestinian ▲ Un general evreu propune însă crearea unei
Banca Naţională a României (BNR) a informat băncile că efectele aplicării noului regulament privind creditarea populaţiei vor fi analizate la trei luni de la adopterea reglementării, a declarat ieri Adrian
Leul continuă să se deprecieze Leul a continuat să se deprecieze în prima parte a zilei, iar cursul de schimb a urcat la un maxim de 3,8460 lei/euro, rata de referinţă anunţată de Banca Naţională a
România va fi afectată de o criză economică începând din 2009, care va dura până în prima parte din 2011, a avertizat Dragoş Cabat, managing partner la Financial View. Acesta consideră că sigura şansă
▲ Potrivit premierului Călin Popescu-Tăriceanu, decizia de suspendare a taxei auto în cazul maşinilor noi va fi aprobată în şedinţa de astăzi a Guvernului sau în următoarea reuniune a Cabinetului ▲ Şeful
Irlandezii pun condiţii pentru adoptarea Tratatului UE Irlandezii ar putea spune „da“ Tratatului european de la Lisabona dacă va fi organizat un al doilea referendum după respingerea textului documentului în
▲ Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Durao Barroso, a susţinut în cadrul Summitului G20, organizat la Washington, că, pe fondul încercării ieşirii din criza financiară, statele europene vor
▲ Restricţiile de muncă vor fi în continuare valabile pentru români în state europene precum Irlanda sau Olanda, principala cauză fiind creşterea şomajului generat de criza financiară globală ▲ Comisia
Duminica a 18-a după Rusalii (Pescuirea minunată) Luca 5, 1-11 În vremea aceea Iisus şedea lângă lacul Ghenizaret şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau
„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului, și cerea milostenie. Și, auzind că este
Fraților, toate le-a supus Dumnezeu sub picioarele Fiului Său și, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toți. Iar pe voi v-a făcut vii, cei
Sfântul Apostol Codrat (^130) a fost ucenic al Sfinţilor Apostoli. A propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, dar mai ales în Atena, unde a şi fost episcop. „Pentru apărarea creştinilor persecutaţi, el a sc
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 469-470 „(Schimonahia Tavefta Ursache) a fost cea mai aleasă stareță a Mănăstirii Agapia din secolul XIX
Educația în familia creștină este temelia formării omului întreg, deoarece îmbină transmiterea credinței cu formarea caracterului. Familia funcționează ca „Biserica de acasă”, unde părinții transmit
Evlavia ireproșabilă formal, dar lipsită de dărnicia care îi înrudește pe oameni cu Bunul Dumnezeu, riscă să zădărnicească eforturile celor care se ostenesc pentru a trăi ca ființe care reflectă chipul
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


