Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
O echipă de cercetători suedezi a realizat un studiu ale cărui rezultate arată că femeile care aveau o constituţie slabă la vârsta de şapte ani se confruntă cu un risc crescut de declanşare a cancerului mamar
Potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, citat de Reuters, ciocolata neagră ar putea fi prescrisă în viitor pacienţilor suferind de ciroză. Acest tip de ciocolată are capacitatea de a limita creşterea
Mădălina C., jud. Arad: "Aş dori să ştiu dacă miezul de nucă este recomandat în alimentaţia diabeticilor. Vă mulţumesc!" Prof. Constantin Milică: Miezul de nucă este un aliment complet, foarte bogat în
Tulburările de somn ale copilului pot fi determinate de diverse cauze, în funcţie de vârstă, şi afectează viaţa întregii familii. În primele trei luni de viaţă, cea mai frecventă cauză a tulburărilor de so
Un raport ştiinţific citat de Agenţia EFE arată că oamenii de ştiinţă americani au creat un pancreas artificial care copiază mecanismul fiziologic de control privind nivelurile zahărului în sânge.
Potrivit unui studiu american, o combinaţie de alimente, printre care se numără carnea de peşte, fructele, legumele, carnea roşie şi produsele lactate, pare să fie asociată cu un risc mai mic de declanşare a
Cătălina F., jud. Sibiu: "Care sunt cauzele apariţiei steatozei hepatice şi ce regim alimentar este recomandat în această boală?" Prof. Constantin Milică: Steatoza hepatică este prima reacţie de suferinţă co
Protezele dentare sunt lucrări protetice mobile care înlocuiesc dinţii şi ţesuturile adiacente acestora. Acestea constituie o metodă de tratament aleasă de către medicul dentist atunci când pacientul nu mai are
O echipă de cercetători americani de la Universitatea Columbia a descoperit o nouă genă responsabilă de căderea părului la bărbaţi, descoperire care deschide calea pentru posibile noi tratamente împotriva
Potrivit unui studiu american, poluanţii chimici pot provoca pubertatea precoce a fetelor de 8-9 ani, care se pot confrunta, din acest motiv, cu un risc crescut de cancer la sân în viitor. Studiul a fost realizat de
Ciprian A., jud. Botoşani: "Ce regim alimentar trebuie urmat de o persoană care are colesterolul mărit?" Prof. Constantin Milică: În primul rând, o bună alimentaţie "anticolesterol" impune o atenţie deosebită
Pleoapele sunt formaţiuni musculo-cutanate mobile care protejează globul ocular. Între marginile lor libere există fanta palpebrală, limitată înăuntru şi în afară de două unghiuri: unghiul palpebral intern
O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină de la Viena a pus în evidenţă efectele unui anticorp, cunoscut sub numele de AD5-10, în lupta împotriva cancerului ovarian, deschizând noi perspective de
Un studiu al cercetătorilor suedezi, citat de AFP, arată că dinţii nesănătoşi indică un risc cardiac crescut. "Bolile cardiovasculare şi în special patologiile cardiace coronariene sunt strâns legate de
Cornelia I., jud. Cluj: "În ce afecţiuni poate fi utilizat uleiul de măsline?" Prof. Constantin Milică: "Datorită valorii nutritive, uleiul este larg folosit în alimentaţie, mai mult în salate, la prepararea pas
Guta este una dintre cele mai des întâlnite tulburări metabolice, care constă din depunerea de cristale de acid uric în diverse ţesuturi ale organismului, dintre care cele mai afectate sunt articulaţiile.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din Noua Zeelandă, exerciţiile fizice practicate cu regularitate de viitoarele mame pe durata sarcinii scad riscul de obezitate cu care se confruntă bebeluşii. Oamenii
Un raport ONU, citat de AP, arată că speranţa de viaţă la nivel global a crescut de la 47 de ani în anii 1950-55, până la 68 de ani în anii 2005-2010. Raportul menţionează că oamenii trăiesc mai mult în
Dumitru M., jud. Maramureş: "Aş dori să publicaţi câteva reţete naturiste pentru tratarea hemoroizilor. Vă mulţumesc!" Prof. Constantin Milică: Tratamentele fitoterapeutice se fac cu ceaiuri, tincturi şi
Tratamentul strabismului urmăreşte recuperarea tulburărilor senzorio-motorii. Boala trebuie considerată o urgenţă terapeutică, deci tratamentul se va face cât mai precoce. Studii statistice arată ca
Oamenii de ştiinţă chinezi au evidenţiat, în urma unei cercetări, felul în care arsenicul poate să vindece leucemia, prin identificarea şi distrugerea unor proteine specifice responsabile cu declanşarea şi
Două rapoarte ale Comisiei Europene pe tema medicamentelor antivirale arată că statele membre UE trebuie să depună mai multe eforturi pentru informarea corectă şi completă a cetăţenilor privind antibioticele.
Florentina P., 34 ani, Brăila: "Aş dori să ştiu sub ce formă poate fi utilizată sunătoarea în tratamentele naturiste care se pot face acasă?" Prof. Constantin Milică: În cele ce urmează vă voi prezenta doar
În fiecare an, mii de pacienţi se pierd ca urmare a unor erori medicale. Dacă ne gândim că, anual, în lume au loc 234 milioane de operaţii chirurgicale şi că, în funcţie de ţară, incidentele operatorii sunt
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


