Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
Joi, 22 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba Privegherii cu prilejul proclamării locale a
La Palatul Patriarhiei din București a avut loc în această seară, 22 octombrie 2026, cea de‑a opta ediție a evenimentului cultural „Istorie și artă în România”. Manifestarea a cuprins vernisajul unei
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
În preajma sărbătorii ocrotitoarei sale, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Galați a desfășurat o amplă acțiune social‑filantropică pentru mângâierea și sprijinul material al
La Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, s‑a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie, activitatea „Darurile toamnei, darurile lui Dumnezeu”, dedicată copiilor din comunitate.
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a anunțat primele trei decese confirmate cu virusul gripal din sezonul 2021-2022. Este
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca a lansat un supliment alimentar nou pentru sănătatea florei intestinale, Echibiotic Complex Simbiotic, care se diferențiază de
Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că din 1 iulie toate punctele de vaccinare din țară își vor înceta activitatea. De la această dată, persoanele care doresc să se vaccineze
Fermentarea este o tehnică străveche de conservare a alimentelor. Procesul este folosit și astăzi pentru a produce alimente precum vin, brânză, varză murată, iaurt. Alimentele fermentate sunt bogate
Untul de caju este o sursă importantă de magneziu, un mineral esențial pentru organism, îndeosebi pentru asigurarea funcțiilor metabolice, menținerea sistemului muscular, a sistemului imunitar,
Obiceiul de a dormi noaptea cu lumina aprinsă sau într-o cameră în care pătrunde lumina de afară este dăunător pentru sănătate, au concluzionat cercetătorii de la Universitatea Northwestern din
După valul de viroze și gripe din această perioadă, mulți copii vor continua să tușească până la câteva săptămâni. Tusea prelungită nu înseamnă neapărat astm bronșic sau risc de
Cum și în ce situații se recomandă administrarea pastilelor de iodură de potasiu? Sunt întrebări la care puteți primi răspuns direct de la personal de specialitate, prin intermediul unei linii
Un studiu, în premieră în România, realizat pe parcursul a 13 ani de către medicii de la Centrul de Oncologie OncoHelp evidențiază necesitatea unor investigații permanente de urmărire
Frunzele de leurdă au componente asemănătoare cu cele ale usturoiului, predominând substanțele sulfurate thioeterice, care imprimă gustul și mirosul caracteristice. În plus se mai găsesc
Făina de năut se obține prin măcinarea boabelor de năut, crude sau prăjite, și poate substitui cu succes făina albă. Nu conține gluten şi are numeroși nutrienți benefici, proteine, fier, fosfor, cupru,
Guvernul danez pregătește un set de reforme în sănătate care include stoparea fumatului la viitoarele generaţii. Măsurile vor face în așa fel încât nici o persoană născută după 2010 nu
În această perioadă de post trebuie să fim atenți la preparatele specifice pe care le cumpărăm, deoarece unele ne pot afecta sănătatea. Într-un comunicat al InfoCons, preluat de Agerpres, se arată c
Înlocuirea zahărului cu îndulcitorii artificiali pare o alternativă sănătoasă, care protejează împotriva unor afecţiuni provocate de consumul în exces de zahăr. În realitate,
Medicii Secției de Neurologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” din Constanța vin cu un mesaj de încurajare și speranță pentru pacienții lor diagnosticați
Virozele respiratorii sunt în creștere, medici și spitale din diferite zone din țară raportând în ultima săptămână cazuri din ce în ce mai multe de îmbolnăviri, iar cei mai
Pastilele cu iod vor fi distribuite persoanelor cu vârste până în 40 de ani, după ce vor fi informate în legătură cu modul și momentul în care se recomandă administrarea lor, pentru a
Conform unui amplu raport publicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), ale cărui rezultate provin din analiza de imagini satelitare din întreaga lume şi date colectate în mii de
Fiecare organ are propriul ritm de îmbătrânire, este concluzia unui studiu publicat recent în publicația „Cell Reports”, realizat de o echipă internaţională de cercetători. De
Studiile de fitochimie, biochimie, agrobiologie efectuate în Franța, Germania, Marea Britanie, Elveția, Belgia, China, Japonia, India, Brazilia au descoperit noi valențe terapeutice în multe specii
Semințele de floarea-soarelui au o multitudine de beneficii, însă trebuie consumate cu prudență deoarece au un aport caloric mare. Sunt bogate în proteine, vitamine, minerale și grăsimi benefice
Până la sfârșitul acestui secol, încălzirea globală i-ar putea afecta sever pe cei care suferă de alergii sezoniere, preconizează un studiu realizat în Statele Unite, la Universitatea din
Femeile din România diagnosticate cu fibrom uterin, fie că au învins boala sau încă se luptă cu ea, au la dispoziție prima platformă complexă de informare și consiliere pe tema acestei
Lista cu medicamente gratuite și compensate include 34 de molecule noi pentru boli precum fibroză chistică (Kaftrio); afecțiuni neurologice și Parkinson; ciroză biliară; boli endocrine și metabolice; boli
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea, venind la Iisus, cei doisprezece I-au spus: Dă drumul mulțimii să se ducă prin satele și prin orașele dimprejur, ca să poposească și să-și găsească hrană, că aici suntem în loc
Fraților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire,
Sfântul Apostol Iacob, rudenia Domnului, întâiul episcop al Ierusalimului (†63), este numit fratele Domnului (Galateni 1, 19). El a fost primul episcop al Ierusalimului. „Ca arhipăstor al creştinilor din
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 458-459 „În ziua hirotoniei sale în arhiereu, Episcopul Andrei Șaguna a rostit aceste cuvinte: –
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


