La Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a avut loc, miercuri, 12 noiembrie, o conferinţă teologică adresată preoților din cuprinsul eparhiei hunedorene, susţinută de arhimandritul Zaharia Zaharou, duhovnicul
La Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara a avut loc, miercuri, 12 noiembrie, o conferinţă teologică adresată preoților din cuprinsul eparhiei hunedorene, susţinută de arhimandritul Zaharia Zaharou, duhovnicul
Lucrările simpozionului internațional intitulat „Un secol de teologie și spiritualitate în Patriarhia Română. Contribuția Sfinților Arsenie Boca și Ilarion Felea”, dedicat celor doi sfinți proveniți din Țara Zarandului, Sfântul Arsenie Boca și Sfântul Ilarion Felea, a avut loc la Deva, în perioada 10-11 noiembrie.
La Mănăstirea Lainici din județul Gorj a avut loc duminică, 9 noiembrie, proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici. Evenimentul a reunit un sobor impresionant de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și numeroși credincioși care au trăit cu mare bucurie momentul istoric de la mănăstirea de pe defileul Jiului.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit duminică, 2 noiembrie, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Vulcan, județul Hunedoara. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhul a sfințit noile icoane de pe ușile împărătești și ușile diaconești ale Sfântului Altar și noile icoane așezate în baldachine sculptate.
În ziua pomenirii Sfinților Mărturisitori Ardeleni, marți, 21 octombrie, s‑au împlinit patru ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Episcop Gurie Georgiu, întâiul Arhipăstor și ctitor al
În Duminica a 20-a după Rusalii, 19 octombrie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Sfânta Treime” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Hunedoara, împreună cu soborul de preoți și diaconi.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârşit duminică, 5 octombrie, slujba de târnosire a Bisericii „Sfânta Treime” din Parohia Deal, comuna Câlnic, județul Alba, după care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie.
La hramul Catedralei Episcopale „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de patru ierarhi, în prezenţa a numeroşi credincioşi, monahi, monahii, preoţi şi oficialităţi.
În Sala „Europa” a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Hunedoara a avut loc miercuri, 24 septembrie, întâlnirea de lucru semestrială a profesorilor de religie din județul Hunedoara, în prezența Preasfințitului Părinte Gherontie, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, duminică, 21 septembrie 2025, la Mănăstirea Tismana a avut loc slujba solemnă a proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana. Evenimentul a adunat mii de credincioși din toată țara, alături de un impresionant sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
La Mănăstirea Prislop a fost zi de sărbătoare, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Cu prilejul hramului, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
La sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, luni, 8 septembrie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”- Crișan, din comuna Ribița. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul monahiilor și surorilor de la Schitul Poiana Muierii-Petrila.
La Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca s‑au desfăşurat solemnitățile liturgice ale hirotoniei întru arhiereu a arhimandritului Samuel Cristea, ca urmare a alegerii sale ca Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârşit slujba de târnosire a paraclisului noii biserici din Deva, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, în Duminica a 12-a după Rusalii, 31 august. De asemenea, a fost sfințit și clopotul lăcașului de închinare.
An de an, cronica Mănăstirii Sihăstria Râșcăi se îmbogățește cu noi pagini ce surprind fapte prin care cei ce și-au alipit inima de acest tânăr așezământ monahal din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților caută să-și agonisească nume nepieritor în Împărăția lui Dumnezeu. Fila însemnată cu data de sâmbătă, 30 august 2025, va da mărturie peste veacuri despre sfințirea Paraclisului „Sfântul Ierarh Lazăr”, săvârșită de un sobor numeros de arhierei.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ghelari, Protopopiatul Deva, în Duminica a 11-a după Rusalii, 24 august.
La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a avut loc sâmbătă, 16 august, proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător, fost stareţ al aşezământului monahal. Evenimentul a avut loc după Sfânta Liturghie din ziua de cinstire a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, săvârşită de un impresionant sobor de ierarhi, împreună cu preoți și diaconi.
Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit duminică, 10 august, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva. Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a binecuvântat credincioşii din mai multe localităţi hunedorene.
Numeroși credincioși au participat, în ziua de 6 august, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” din Sita Buzăului, județul Covasna. De asemenea, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din Întorsura Buzăului-Vîrtej, județul Covasna, şi-a sărbătorit hramul în 5 august.
Joi, 7 august, zi în care este prăznuită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, la hramul Mănăstirii Sihăstria a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa. La acest eveniment au luat parte numeroși reprezentanți ai autorităților naționale și locale, precum și o mulțime de credincioși din toată România, sosiți pentru a înălța rugăciuni în cinstea celor doi noi mari duhovnici români prăznuiți de acum ca sfinți ai Bisericii.
Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la schitul cu hramurile „Sfântul Proroc Ilie” și „Duminica Mironosițelor” de la Poiana Muierii-Petrila, în Duminica a 6-a după Rusalii, 20 iulie. La slujba de hram au participat mulți credincioși pelerini, veniți din localitățile Văii Jiului și nu numai.


