Numeroși credincioși s-au aflat duminică, 14 septembrie, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” pentru a primi în duh de rugăciune binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Altarul special amenajat în incinta ansamblului monastic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale și ai mănăstirii îndrumate duhovnicește de arhim. Serafim Grigoraș.


