În Psalmul 137 răsună o durere sfântă: dorul de locul unde Dumnezeu Și‑a sălășluit slava, unde cerul a coborât peste Muntele Moria, iar Solomon, fiul lui David, a înălțat Templul asemenea unei inimi de piatră bătând neîncetat pentru cer. Cu rugă fierbinte, el a cerut ca privirea lui Dumnezeu să fie veghetoare asupra acestui loc ziua și noaptea, iar rugăciunile înălțate de acolo să fie mereu ascultate, primite, miluite. Nu era doar glasul unui rege, ci vibrația unei profeții: că Dumnezeu nu Se retrage niciodată din inima celor care Îl caută cu sinceritate arzătoare.



