În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat în această seară, 30 septembrie 2026, etapa finală a celei de-a 18-a ediții a Festivalului-concurs național de muzică
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s-a desfășurat în această seară, 30 septembrie 2026, etapa finală a celei de-a 18-a ediții a Festivalului-concurs național de muzică
Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
În perioada 1 februarie 2026 - 1 octombrie 2026, Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a implementat proiectul „Evidențierea stilului brâncovenesc: ornamente din
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc marţi, 29 septembrie, susţinerea publică a două teze de doctorat. În Aula „Mircea Păcurariu” a facultăţii sibiene,
Cu o lună înainte de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sâmbătă, 26 septembrie, biserica închinată marelui mucenic și ocrotitor al Tesalonicului, din municipiul Oradea, a fost
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
Părinte, cum se poate mântui omul în afara vieţii monahale, în familie? Sunt puse în discuţie două moduri de vieţuire: vieţuirea firească (căsătoria) şi vieţuirea suprafirească (călugăria). Dintre
"Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri." (Iac. 4, 3) Deşi Mântuitorul Hristos în cadrul predicii de pe munte spune: "Cere-ţi şi vi se va da… că oricine cere ia" (M
Părinte protopop, protopopiatul pe care îl conduceţi este pus sub ocrotirea Sfinţilor Martiri Rafail, Nicolae şi Irina din insula Lesvos. Cum aţi cunoscut vieţile şi minunile acestor sfinţi? În anul 2008,
La fel ca şi bogăţia, podoabele sau bijuteriile sunt asociate în Sfânta Scriptură cu darurile primite de la Dumnezeu. Grija lui Dumnezeu faţă de poporul său este ilustrată uneori ca o metaforă a împodobirii:
Părinte profesor Ioan Caraza, mâine, la Sfânta Liturghie, se va citi pericopa evanghelică despre vindecarea slăbănogului. Ce învăţături duhovniceşti putem desprinde din această lectură biblică? Episodul
Fă să stăm în slava Ta unul la dreapta şi altul la stânga ta! (Marcu 10, 37) Aceste cuvinte au fost cerinţele lui Iacov şi Ioan de la Iisus, după ce Acesta îşi vesteşte pentru a treia oară pătimirile, dar
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc rămâne în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române ca un monah statornic, un duhovnic înţelept şi un apărător al valorilor ortodoxe în vremuri grele pentru Biserică şi
Contemplând tristul spectacol al crizei multiplanare pe care o traversează societatea mondială, cădem, aproape insensibil, într-o patimă, aş spune. Ne complacem în a stoarce filosofii din toate aspectele
Preacucernice părinte, există biserici care au coruri armonizate şi majoritatea cu cântare simplă, pe o voce. Care este varianta cea mai bună din punct de vedere pastoral? Cântarea în Biserica Ortodoxă a fost
"Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte" (II Cor. 7, 10) Dacă versetele anterioare (8 şi 9) vorbeau despre "întristarea
În timpul persecuţiilor creştine, se punea problema participării la sfintele slujbe şi mai ales a spaţiului în care să se săvârşească ritualurile creştine. Astfel, în casele creştinilor încep să apară
Părinte stareţ Ioachim Pârvulescu, cum se raportează mănăstirea şi călugării din mănăstire la problemele oamenilor şi ale societăţii în general? Fiecare mănăstire are şi o vocaţie misionară.
"Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea." (Mt. 11, 12) Într-o societate profund marcată de ideologii precum nihilismul, consumerismul, indiferentismul religios etc., a
În ce măsură gândurile lipsite de duhovnicie ne afectează viaţa cotidiană? Şi în planul psihologic, al vieţii de zi cu zi, al vieţii sufleteşti, aceste gânduri produc un chin mare. Gândurile stârnesc
Ştiut fiind că slujitorii altarelor Bisericii noastre, în timpul oficierii sfintelor slujbe, sunt îmbrăcaţi cu anumite veşminte speciale vom explica mai departe însemnătatea şi rolul acestora. Unul dintre cele
"Cel ce dă dobitoacelor hrana lor şi puilor corbilor, celor ce-L cheamă pe El." (Psalm 146, 9) Dumnezeu, Creatorul lumii, nu-şi lasă creaţia la voia întâmplării, nu o supune hazardului. El nu face ceva pentru
Părinte, cum se poate feri omul de gândurile rele, urâte, necurate? Omul se poate feri de aceste gânduri numai în măsura în care are o înţelegere, o concepţie, o viziune despre viaţă, inspirată din
"N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă." (Mt. 9, 13) Împărţirea oamenilor în cele două categorii, drepţi şi păcătoşi, a reprezentat dintotdeauna o ispită pentru societatea umană,
Preacucernice părinte Dumitru Vană, diferă viaţa creştină de la oraş de viaţa creştină de la sat? Care sunt caracteristicile celor două moduri de vieţuire şi cum vedeţi implicarea preotului în
"Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa." (Evrei 13,7) Citirea acestui verset din Epistola
Părinte arhimandrit Ioachim Pârvulescu, de ce pare mai uşor să vorbeşti despre Dumnezeu decât să Îl trăieşti cu adevărat? Părintele Dumitru Stăniloae spunea că, deşi pare un lucru paradoxal, pe măsură
"Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri." (Matei 5, 16) Dumnezeu Însuşi este exemplul suprem al
Părinte Cristian Nistorescu, cunoaştem rolul şi importanţa milosteniei în existenţa noastră ca persoane botezate în numele Preasfintei Treimi. Vorbiţi-ne despre roadele duhovniceşti pe care le aduce
Părinte, cum trebuie să participăm ca simpli credincioşi la cântarea şi actul liturgic din biserică? Prezenţa în biserică a creştinilor ortodocşi nu este o simplă asistare, ci este participare,
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


