Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
Mii de credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor sunt așteptați să participe, în ziua de 4 octombrie, la Mănăstirea Samurcășești, la proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. Eve
În perioada 1 februarie 2026 - 1 octombrie 2026, Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din Madrid, Spania, a implementat proiectul „Evidențierea stilului brâncovenesc: ornamente din
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu a avut loc marţi, 29 septembrie, susţinerea publică a două teze de doctorat. În Aula „Mircea Păcurariu” a facultăţii sibiene,
Cu o lună înainte de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sâmbătă, 26 septembrie, biserica închinată marelui mucenic și ocrotitor al Tesalonicului, din municipiul Oradea, a fost
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a târnosit Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei I Cavnic și a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 27 septembrie.
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Preoți de la parohiile Bujoreanca, Bolovani, Conțești, Dârza, Lungulețu I și Românești, din Protoieria Titu, însoțiți de tineri din cadrul comitetelor parohiale, au desfășurat vineri, 18 septembrie, o
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale din București, a ajuns sâmbătă, 19 septembrie 2026, în comuna Frâncești, județul Vâlcea. Locuitorii din comunitate au beneficiat, în mod gratuit, de consultații medicale de specialitate și investigații, oferite de o echipă de medici voluntari.
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Patrimoniul bisericesc constituie un important segment al identității noastre naționale. Adevăr pe care îl probează și Biserica „Sfântul Nicolae”-Popa Savu din municipiul Câmpulung Muscel, care a
De curând, o credincioasă bolnavă mi-a cerut să mă dezbrac de veşmintele liturgice peste ea, căci a mai văzut acest obicei şi în alte locuri; şi a auzit că e foarte bine ca preotul să se dezbrace de
Altarul este locul din biserică în care prezenţa lui Dumnezeu este simţită mai intens. Aici se află mormântul lui Hristos - Sfânta Masă, cu semnul biruinţei asupra morţii - cinstita cruce, cu învăţătura ş
Credinciosul angajat în viaţa liturgică a Bisericii observă cu uşurinţă conotaţiile speciale pe care le prezintă rânduielile de slujbă din perioada Postului Mare. Mesajul tuturor acestor structuri cultice se
Praznicul Ortodoxiei a fost instaurat cu prilejul definitivei reaşezări a cultului sfintelor icoane la 11 martie 843, moment ce a coincis atunci cu prima duminică a Postului celui Mare. De atunci, această duminică
Prima săptămână a Postului Mare este consacrată unei intense pregătiri duhovniceşti, dar unei reţineri de la cele ale mâncării. Slujbele din această săptămână sprijină o astfel de strădanie. Creştinii,
Postul Sfintelor Paşti are una dintre cele mai aspre rânduieli din timpul anului bisericesc. Astfel, în această perioadă, creştinii ajunează în timpul zilelor de rând, adică nu mănâncă nimic până la
De foarte multe ori, alături de numele celor pentru care se fac rugăciunile de pomenire se găsesc formulările: "nespovedit", "neîmpărtăşit", "fără lumânare". Acestea sunt nu numai atribute, ci pot fi uneori "c
La fiecare Sfântă Liturghie, imediat după Rugăciunea Amvonului, preotul are îndatorirea liturgică de a binecuvânta, printr-o rugăciune specială, prinoasele aduse de credincioşi la biserică. Importanţa
Postul cel Mare începe odată cu Vecernia împreunată cu Pavecerniţa din seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai. După săvârşirea acestor două slujbe, începe deplina postire de bucate împletită cu postirea
Triodul, perioada liturgică în care ne aflăm, este sub semnul distinctiv al creştinului, şi anume semnul smereniei. Smerenia este o virtute indispensabilă vieţii duhovniceşti, fiind antidotul cel mai puternic al
Biserica poartă grijă de sufletele fiilor ei care au trecut pragul veşniciei, prin pomenirea la Jertfa euharistică şi prin săvârşirea unor slujbe specifice. Pe lângă "soroacele" îndătinate, care urmează
Această ultimă săptămână pregătitoare pentru Postul Mare are o rânduială specială atât din punct de vedere liturgic, dar şi practic. În aceste zile nu se mai mănâncă produse şi preparate din carne. Hrana va exclude carnea, dar produsele lactate, ouă şi peşte se vor putea consuma inclusiv miercurea şi vinerea. Aceasta se face cu înţelepciune, pentru că trecerea lentă spre zilele de post negru din prima săptămână a Postului Mare nu va perturba sănătatea şi buna funcţionare a organismului. În acelaşi sens, deşi miercuri şi vineri se poate mânca şi lactate, ouă, peşte, aceasta se face doar după ajunare. Din această cauză nici Liturghia nu se săvârşeşte în aceste două zile, pentru postul special care se ţine.
Duminica ce a trecut ne prezintă în mod anticipat tabloul Înfricoşătoarei Judecăţi. Cea de-a Doua Venire a lui Hristos - când va face judecata lumii acesteia - devine temă de cugetare tocmai acum în apropierea
Naşterea unui copil presupune o responsabilitate şi prin punerea unui nume potrivit care să definească şi să pună amprentă asupra fiinţei pruncului nou-născut. În decizia punerii unui nume există tot felul
Întrucât rânduielile noastre bisericeşti fac referire la anumite perioade în care nu se oficiază nunţi, unii dintre enoriaşii noştri ne întreabă adesea dacă această prevedere canonico-liturgică se aplică
În fiecare an, în sâmbăta ce precede duminica Judecăţii de Apoi se sărbătoresc "moşii de iarnă". Denumirea de "moşi" cuprinde pe toţi moşii şi strămoşii, pe toţi creştinii care au adormit în dreapta cr
Sâmbăta acestei săptămâni este cunoscută în calendar ca fiind "sâmbăta moşilor de iarnă" sau a pomenirii tuturor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă. Această sâmbătă este aşezată înaintea Du
Ortodoxia este "calea cea strâmtă care duce la mântuire", însă este foarte important de ştiut că pe această cale creştinul nu poate să meargă singur. Cel care îl însoţeste şi îl îndrumă este preotul
"De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor" (Mt. 18, 3). Din aceste text scripturistic putem spune că Mântuitorul Hristos face cumva referire la curăţia
Pericopa evanghelică a Fiului risipitor atrage atenţia, pe de o parte, asupra înstrăinării de Dumnezeu, a risipirii de către oameni a darurilor primite de la Dumnezeu, iar pe de altă parte, asupra aducerii aminte
Părinte, având în vedere că lumea de astăzi se spovedeşte şi se împărtăşeşte mai rar sau mai des, spuneţi-ne ce înseamnă Euharistia pentru ei? Euharistia este cea mai mare taină: "Mai încolo de ea nu
"De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (In. 3, 5). Botezul este întâi de toate o lucrare pe care o face Dumnezeu asupra fiinţei umane prin Duhul Sfânt po
Părinte, perioada Triodului cuprinde multe citiri din Vechiul Testament. Care sunt rolul şi valoarea Vechiului Testament? Vechiul Testament este folosit şi cinstit de creştini pentru că însuşi Mântuitorul Iisus
Învierea Domnului reprezintă vârful liturgic al anului bisericesc. Pentru evidenţierea acestui eveniment deosebit, Tradiţia bisericească a statornicit o perioadă de pregătire, unică în an, cunoscută sub
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


