În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
În cadrul programului național „Școala altfel” și cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, elevii clasei a II‑a F de la Școala Gimnazială Nr. 79 din Capitală
Vineri, 16 octombrie 2026, în paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, cu hramurile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfinții Serghie și Vah”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
Pentru al șaptelea an consecutiv, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a pornit, luni, 19 octombrie 2026, într-o procesiune prin parohiile și mănăstirile Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Pelerinajul, desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Duminică, 18 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Ucraineană „Sfântul Petru Movilă” din București a împlinit 10 ani de la înființare. Momentul aniversar evidențiază misiunea pastorală a comunității în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, precum și sprijinul oferit de Patriarhia Română credincioșilor ucraineni din Capitală.
La Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci”-Caraiman din județul Prahova au avut loc, în perioada 16-18 octombrie, lucrările Conferinței naționale a doctoranzilor din domeniul Teologie Ortodoxă. Întâlnirea este la a 9-a ediție și a reunit cadre didactice din mai multe centre universitare ale țării și teologi aflați la nivelul studiilor doctorale. Evenimentul academic a fost organizat de Școala Doctorală „Sfântul Dumitru Stăniloae” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu” din București va găzdui mâine, 21 octombrie, începând cu ora 18:00, în Galeria „Theodor Aman”, un eveniment cultural-duhovnicesc deosebit: vernisajul
Sub bagheta lui Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio a deschis, vineri seara, cea de-a 98-a stagiune cu un concert desfășurat pe scena Sălii Radio, avându-l ca solist pe violoncelistul Răzvan Suma.
Iubitorii de artă plastică pot admira, la Galeria Romană, până la 31 octombrie 2026, expoziția „(CON)-fuziune”, în care sunt expuse lucrări de Gabriela Prosszer și Alex Ivanov. „În lucrările
Muzeul Național al Bucovinei (MNB) organizează, în lunile octombrie și noiembrie 2026, programul de educație muzeală „Ștefan cel Mare - apărător al Ortodoxiei”, adresat elevilor din ciclurile primar,
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Parcul Călăraşi, care are şi
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
În fiecare etapă a existenţei sale, omul se mişcă neîncetat între dat şi devenire, între posibilitate şi virtute. Teologia ortodoxă explică acest parcurs al omului în dinamica harică a legăturii sale cu Du
Fără îndoială, lumea are nevoie de sfințenie pentru că Dumnezeu este sfânt, prin excelență, iar pe cale de consecință, fiind creația Lui, avem imprimată în noi aspirația spre sfințenie. Am auzit, nu de
Crezul, cărțile de cult și învățătura noastră de credință sunt pline de Treime. Semnul celor trei degete ale copilului, puse împreună de mamă la prima rugăciune, îl va însoți de-a lungul călătoriei pe
Biserica are o structură ierarhică. Fiecare membru al ei este precum un mădular al unui organism viu, al cărui Cap este Însuși Hristos. Încă de la început a existat tentația de a vedea în această structură
Orice s-ar spune, oferta informațională din zilele noastre, în vremurile senine, dar și în timpuri de criză, este generoasă. Oamenii se plâng că veniturile sunt neîndestulătoare, că starea sănătății este
O marcă a postmodernității în care trăim este și aceea că nu mai vorbim de existența unui singur Adevăr, simplu, răscolitor și viu, ci de adevăruri multiple, convenabile și facile, care au rolul de a ne
Vedem în textul Evangheliei că Mântuitorul le vorbeşte permanent oamenilor pe care îi are în faţă despre „Împărăţie”, chemându-i să se pocăiască pentru a o întâmpina şi explicându-le cum este, de
În bucuria indescriptibilă a veştii celei bune că a Înviat Iisus Hristos s-au uşurat inimile noastre de frământările lumeşti în modul tainic şi neştiut precum s-a prăvălit piatra de la mormântul Său.
Numele Toma este sinonim cu dorinţa de a te încredinţa de Învierea lui Hristos. Toma a fost numit şi necredincios pentru că a dorit să constate fizic realitatea Învierii Domnului. Însă această dorinţă a lu
Odată cu progresele făcute în dominarea mediului înconjurător și perfecționarea tehnologiilor, omul s-a atașat tot mai mult de viața de aici. Și-a cultivat, lent, dar sigur, amnezia față de cugetarea din ve
Lumea veche, de dinaintea venirii lui Hristos, în mod cert era mult mai preocupată de sensul vieții umane decât cea de astăzi. Deși nu credea în învierea din morți (vezi episodul întâlnirii Apostolului Pavel
În lumea de azi, noțiunile de stăpân și slugă sunt folosite, fără încărcătură emoțională, doar în limbajul tehnic, în definirea relațiilor de subordonare strictă, de tipul master-slave, între sisteme
Evocarea autorului Scării urcușului dumnezeiesc în Duminica a 4-a a Postului Mare face să nu mai poată fi ocolită discuția despre specificul catehetic al acestei perioade pregătitoare pentru praznicul
„Drumul Crucii” sau „Drumul durerii” este calea urmată de Domnul nostru Iisus Hristos, purtând Crucea pe umeri, de la Pretoriu, unde Pilat din Pont a dat sentința de condamnare la moarte, până la Golgota, lo
Pentru lumea de azi, practica postului este asociată mai ales cu sfera restricțiilor și interdicțiilor la nivelul necesităților materiale, alimentare și biologice. Măsurile sanitare și sociale din perioada
Ne amintim astăzi de procesiunea triumfătoare a credincioşilor iconoduli din Constantinopolul de acum douăsprezece veacuri. Confruntarea de idei dintre partizanii diferitor credinţe legate de cinstirea icoanelor
Când m-am decis să urmez Filosofia, licean fiind, cineva m-a trimis să discut cu un venerabil profesor din acest domeniu. „Care este preocuparea sau tema centrală a Filosofiei?”, m-a întrebat dumnealui, încă
„Dați-mi o generație de mame creștine și voi schimba fața lumii”, spunea în secolul al IV-lea Sfântul Ioan Gură de Aur. Eram elev la seminar când am auzit aceste cuvinte spuse la patrologie de profesorul
Între examenele esențiale ale vieții, neprogramate de noi și cu subiecte dificile, bolile fac parte, la orice vârstă, din încercările la care suntem supuși nu doar trupește, ci și ca probe de maturitate
Marea provocare pe care mireanul ortodox o are în față este aceea de a-și descoperi demnitatea și locul său în Biserică. Prin faptul că poartă pecetea demnității împărătești primită prin Botez, mirenii
Biserica reia astăzi pericopa evanghelică despre femeia cananeeancă din cauza perioadei întinse între Paştile anului trecut şi cel din anul curent. Pasajul evanghelic ne este prezentat adesea în legătură cu
Apărut în cetatea Iaşilor în urmă cu 16 ani, „Ziarul Lumina” este rezultat al activităţii misionare fără precedent a Preafericitului Părinte Daniel, iniţiată ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi de
Pentru omul arhaic, cunoașterea naturii și a tainelor lumii înconjurătoare era strâns legată de relația sa cu Creatorul a toate, având un caracter unitar și unificator între contemplație și acțiune, între
Există o taină nevăzută prin care omul se poate afla pe sine în bucuria unei împliniri ancestrale. Fiecare pas pe care îl face din momentul venirii pe lume primeşte şansa unei atare descoperiri. Finalitatea şi
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de
Pavel, apostol al lui Hristos Iisus prin voința lui Dumnezeu, și Timotei, fratele nostru, sfinților și credincioșilor frați întru Hristos, care sunt în Colose: Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, ș
Sfântul Mare Mucenic Artemie (†362) s-a născut în Egipt, la sfârşitul veacului al treilea. De tânăr a intrat în armata romană, unde s-a remarcat prin vitejia sa. Sfântul Împărat Constantin cel Mare
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 252 „(Sf. Cuv. Teodora de la Sihla), acest fericit vlăstar al monahismului românesc a fost din pruncie ale
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


