La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
La sediul Consiliului Județean Prahova a avut loc marţi, 14 iulie 2026, semnarea contractului de finanțare nerambursabilă cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, condusă de directorul general
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, s‑a aflat, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, la Mănăstirea Frățilești‑Sudiți din județul Ialomița, cu hramul
În Duminica a 8-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați. La slujbă au fost prezenţi
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, a poposit, în Duminica a 8‑a după Rusalii, 26 iulie, în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor
În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, astăzi, 27 iulie, Biserica „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală și-a sărbătorit hramul. Sărbătoarea din acest an a fost îmbogățită de prezența raclei cu un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, adusă cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” și „Sfântul Ioan Casian Romanul” din Capitală.
Banca Centrală Europeană (BCE) a dezvăluit, recent, primele zece propuneri grafice preselectate pentru următoarea serie de bancnote euro şi a lansat un sondaj online prin care invită cetăţenii UE să voteze, p
Federaţia Sanitas solicită Parlamentului să adopte, în regim de urgenţă, o modificare legislativă care să permită spitalelor publice să facă angajări în funcţie de nevoile reale şi în limita bugetului dis
De la începutul războiului din Ucraina, au avut loc 33 de pătrunderi ale unor drone ruseşti în spaţiul aerian naţional, a informat Ministerul Apărării Naţionale. În ultimele trei situații de acest fel, care
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Spania că autorităţile locale din Valencia au instituit un cod roşu de risc de
Mai multe trasee turistice din Retezat au fost refăcute, de la începutul verii, de salvamontiştii și voluntarii din judeţul Hunedoara, majoritatea materialelor necesare fiind transportate pe jos de echipele
La fiecare sfârșit de an școlar, îi provocăm pe elevii noștri să ne destăinuie ce le-a plăcut cel mai mult în orele de religie parcurse, dar și ce așteptări au - sau ce propuneri de activități cu valoare
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București înregistrează în acest an un nou record al numărului de candidați înscriși la concursul de admitere pentru studiile de licență.
În sesiunea de admitere din iulie 2026, organizată de Universitatea din Bucureşti (UB), interesul candidaţilor a crescut pentru specializări „ce răspund unor domenii de actualitate și unor profesii tot mai
Pentru prima dată, în programul de stagii „Blue Book” al Comisiei Europene (CE) se vor putea înscrie şi absolvenții de învățământ profesional și tehnic. Tinerii care au ales o educaţie bazată pe
Absolvenţii de gimnaziu care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost repartizaţi la licee în proporţie de 99,89%, după cum informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Conform
„Anotimpurile” lui Antonio Vivaldi, interpretate la chitară clasică, vor răsuna în zece spații culturale din țară, în interpretarea membrilor grupului Romanian Guitar Quartet, proaspăt înființat.
Galeria Arta din Câmpulung Muscel găzduiește, începând din 24 iulie 2026, expoziția de pictură ,,Visul culorilor. Artiști din Târgoviște”. Expun șase artiști plastici consacrați în arta românească
Scriitoarele Mariana Carmen Dunaev și Cătălina Florina Florescu vor susține la Muzeul Național al Literaturii Române evenimentul literar bilingv „Două surori în dialog”. Întâlnirea va avea loc în 12
Galeria Inspiratio din Curtea Johannes Honterus, Brașov, găzduiește, în perioada 17 iulie - 28 august 2026, expoziția de pictură „Madlene” a Iuliei Șchiopu. „În această expoziție am încercat s
Platforma digitală interactivă dedicată spaţiilor cu valoare literară din România va fi îmbogățită, în cadrul proiectului intitulat „Harta Literară”, cu un nou punct - orașul Timișoara. În cadrul
Peste câteva zile, vom intra în Postul Adormirii Maicii Domnului - care începe anul acesta la 31 iulie, fiind zi de vineri (vinerea este zi de post pentru creştinii ortodocşi) şi se încheie în 14 august, un post
Tehnologia a devenit parte din viața de zi cu zi, iar pentru persoanele vârstnice poate reprezenta mai mult decât un instrument de comunicare. Folosită corect, aceasta poate contribui la menținerea autonomiei, la mo
Rinichii reprezintă un organ esențial pentru sănătatea noastră, cu o multitudine de efecte asupra întregului corp, de aceea este important să verificăm sănătatea rinichilor și să știm când este nevoie să
În ultimii ani, genetica a devenit un subiect tot mai prezent în viața de zi cu zi. Auzim despre teste genetice, boli ereditare și medicina personalizată, însă odată cu informațiile corecte circulă și
Instinctele majore sunt cele care ne asigură nevoile de bază, iar două dintre acestea sunt hrana și odihna. Legătura dintre ele este una pe care, adesea, o ignorăm. Cel mai probabil cu toţii am experimentat, și
Relația medic-pacient astăzi nu mai este una singulară, de moment, practic. Dacă vrem să ne ajutăm pacienții, trebuie să fim pregătiți să fim acolo, lângă ei, moment de moment, deci o relație mult mai
Actriță, dramaturg, regizor artistic și profesor de actorie, Claudia Motea și-a dedicat cariera artei și educației, transformând teatrul într-un veritabil instrument de formare umană. De-a lungul anilor, a fost
Marilena Rotaru este unul dintre cei mai importanți jurnaliști și realizatori de televiziune din România, autoare a numeroase interviuri și documentare de referință, dedicate Regelui Mihai și unor mari
Părintele Florin-Ciprian Petre, preot slujitor la capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, este cunoscut publicului pentru emisiunea „Evanghelie și Viață” pe care o realizează la Radio Trinitas. Părintele are ca domenii de cercetare teologia patristică, istoria monahismului din primele veacuri creștine, bioetica și abordarea unor teme la intersecția dintre psihologie și teologie. În dialogul de față, pr. dr. Florin-Ciprian Petre ne vorbește despre importanța teologiei Sfântului Ioan Casian referitoare la rugăciune, temă abordată în volumul „De la omul exterior la omul interior: antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, apărut recent la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
Ora de religie este mai mult decât o disciplină din programa școlară. Este un spațiu al dialogului, al reflecției și al formării conștiinței. Pr. prof. dr. Daniel Cergan, directorul Școlii Gimnaziale nr. 165
Respirarea în tăcerea Schitului „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”-Valea Lupului, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care în 27 iulie își sărbătorește ocrotitorul, se preface în rugăciune. Adică într-o curățitoare revenire în sine, pe care Sfântul Vasile cel Mare o definește astfel: „Când mintea nu se risipește în lucrurile din afară și nu se împrăștie în lume prin simțuri, se întoarce în sine și se înalță cu gândul la Dumnezeu”. Acest adevăr l-am trăit și eu, pe Transfăgărășan, la 1.000 de metri deasupra mării, într-o întâlnire cu sfințenia și cu cei șase „călători prin nori” care se nevoiesc aici.
Dacă până mai ieri, când plecai pentru o zi din satele bănățene spre Timișoara, Făget sau spre Lugoj și spuneai că mergi la oraș, erai așteptat seara în sat să povestești ce ai mai auzit nou și ce mai
Prin secolul al IV-lea al erei creștine, în cetatea Emesa din Siria, rugăciunea se zidea scurgându-se din condeiul unui smerit diacon, Roman Melodul, „zidindu-se în trepte pline de grație, ca un mozaic de lumini tăcute, atrase tainic de Lumina cea neapusă de dincolo de zările lumii”, cum frumos spune doamna profesoară Corina Luminița Căluian. În această stare de zidire ne-am aflat și noi, recent, rugându-ne în Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”-Paltinul, de la Cota 1200, Piscul Negru, de pe Transfăgărășan, din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care, astăzi, 20 iulie, își sărbătorește ocrotitorul.
Într-o lume tot mai zgomotoasă, mai abruptă, arta oferă o poartă spre o altă lume, care cheamă la tihnă și frumos. În Sala de Artă Contemporană a Muzeului Golești, județul Argeș, poate fi vizitată
A rupe legătura cu timpul nu e totuna cu a rupe legătura cu Timpul. Diaristica şi memorialistica, genuri de frontieră, sunt lucrări de reconstituire a memoriei, de reînțelegere a faptelor, de filtrare a
Scena dimineții Scena dimineții pe care o completează chipul privitorului sub briza începutului de zi unde culorile par să respire iar desenele străzii privite din mai multe
Volumul de poezii „Un bărbat la graniță” (Editura Tribuna, 2025) semnat de poetul Alexandru Petria este o perfuzie de realism necesară în aceste vremuri tulburi în care „se doarme cu batista pe ochi”.
DUMNEZEU Oamenii bogați au făcut icoane, catapetezme-aurite și strane, însă Dumnezeu n-a venit în locul astfel îngrădit. Bogații stăteau groși, împovărați, și se uitau la sfinții frumos
Mântuitorul, ca Dumnezeu adevărat, a săturat 5.000 de bărbați cu cinci pâini și doi pești - așa ne asigură toate cele patru Evanghelii. A făcut asta după ce aflase că Sfântul Ioan Botezătoru
Dumnezeu a hărăzit ca timp de 10 ani, din cei peste 40 de jurnalism activ, implicat în realitate, să mă nevoiesc în ale cuvântului scris la Ziarul Lumina al Patriarhiei Române. Cea mai frumoas
De ce este nevoie de un ziar al Bisericii Ortodoxe Române? Oare nu e suficient ca oamenii credincioși să meargă la slujbe, să se roage, să țină posturile și celelalte rânduieli
Atunci când vine vorba despre folosirea cifrelor sau a numerelor în textele jurnalistice, mai cu seamă în cazul reportajelor, recomandarea uzuală a teoreticienilor media este aceea de a nu le folosi
Noe a fost ales de Dumnezeu pentru a salva viața de pe pământ prin arca pe care a construit-o și care a asigurat supraviețuirea familiei lui și a viețuitoarele din ea în fața potopului. Tradiția
Politețea este un cod care ritmează, prescrie și uneori gestionează contactele dintre oameni. Politețea este perfect naturală pentru o anumită categorie. Pentru alții este un îndelung exercițiu de
S-au împlinit în acest început de februarie 90 de ani de când a venit pe lume în Iași una dintre figurile astrale ale spiritualității românești, sol din cei prețuiți ai
Preotul Vasile Irimia din Suceava ne-a obișnuit cu temele predilecte oratorice, scripturistice şi de cercetare ale unui sacerdot de vocație. Iubind Liturghia, de vreme îndelungată, mai bine de jumătate de
Viaţa lumii, adesea zgomotoasă, confuză şi obositoare, plină de frământări şi de obligaţii dintre cele mai diverse, îi duce pe unii cu gândul că rugăciunea este destinată doar monahilor,
Mai întâi de toate motivația: Este nevoie să o salvăm? Răspunsul este: Categoric, da! Limba română actuală este supusă unor alterări din mai multe direcții. Cele mai severe sunt
Viața Bisericii nu poate fi cugetată în afara teologiei sau a exprimării doctrinare a formelor multiple ale acestei vieți sau ethos. Numai că problema apare în spațiul teologic atunci când
Am văzut lumina zilei noaptea, deopotrivă cu lumina din ochii mamei și cu o lumină mai mare, care avea să-mi ia sufletul de mână și să-l poarte, până în clipa de față, prin lume. Era noaptea
Volumul Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Mănăstirii Voroneț (Editura Crimca, Suceava, 2021), semnat de Carmen Cornelia Balan, publicat în condiții grafice remarcabile, răspunde
În cursul anului bisericesc întâlnim perioade distincte, între care se remarcă perioada Triodului, care durează zece săptămâni. Rânduiala liturgică specială a acestui
În 9 februarie se împlinesc 220 de ani de la nașterea renumitului mecena român Emanuil Gojdu (1802-1870), desemnat în 2020 drept cel mai mare filantrop ortodox român laic. În toamna
Set, fiul Protopărinților Adam și Eva, este menționat în prima carte a Sfintei Scripturi, Facerea, ca fiind cel în timpul căruia „au început oamenii a chema numele Domnului
Ispitele joacă un rol important în viața spirituală, pentru că din confruntarea cu ele se naște experiența, împreună cu care vin înțelepciunea și credibilitatea. Avva
Anual, la data de 4 februarie, se marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului cu scopul de a implica un număr cât mai mare de persoane care să vorbească despre cancer și despre
Rugăciunea trebuie să îl însoţească permanent pe credincios în urcuşul său duhovnicesc întrucât, fără rugăciune, în om nu vor putea să crească şi să rodească virtuţile,
Trăim vremuri de perpetuu conflict. Indiferent care ar fi motivul sau forma conflagrației ori încăierării, mărșăluim neobosiți prin tranșee, zi de zi, smulgându-ne trudit clipele din recipiente cu po
Recenta apariție editorială a Muzeului Național Brukenthal, intitulată Noi considerații cu privire la icoanele pe sticlă din Transilvania, scrisă de Alexandru Constantin Chituță, propune o nouă lectură a
Conform OMS, zgomotul este a doua cauză în lume a problemelor grave de sănătate ale oamenilor. Cu toate eforturile depuse, numai în Europa se înregistrează peste 100 milioane de oameni afectați de
Rugăciunea, sau starea de rugăciune mai bine zis, este deosebit de sensibilă la diferite atacuri sau prefaceri care se întâmplă în sufletul celui care dorește să dobândească isihia sau
Când participăm la slujbele bisericeşti, auzim rugăciunea Dreptului Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei
Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare - Potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 În vremea aceea, Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce va
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veți lega pe pământ vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer. Iarăși grăiesc vouă
Fraților, precum trupul unul este și are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, așa și Hristos. Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toți, ca să fim un singur trup, fie
Sfinţii Apostoli şi Diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena (sec. I). După Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au vestit Evanghelia primită de la Mântuitorul. Credinţa în Hristos „se întinde cu
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 265-266 „Precum sunt păzitori sfinții îngeri celor ce postesc și îi feresc de toate primejdiile, așa
Viaţa monahală nu este o cursă de sprint, ci una de anduranţă. Viaţa monahală nu este un marş „en fanfare”, ci un parcurs în care căderile sunt iminente, dar ridicările sunt obligatorii. Viaţa monahală
Timpul în închisoarea politică din România comunistă însemna „necuvânt și durere a nerostitului” (Lena Constante). Însă rostirea, punerea în cuvânt a suferințelor recluziunii comuniste, presupune o
În viaţa Bisericii, sfinţii reprezintă capitolul cel mai însemnat deoarece sunt pentru noi modele de a ajunge la sfinţenie, scopul oricărui creştin, primit prin Botez. Arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis spune că „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al Bisericii” şi, totodată, arată că sunt „tot ce are mai de preț Biserica Ortodoxă”, pentru că, „prin viața lor, ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi, ajutându-ne să ajungem la scopul vieții noastre, mântuirea.
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Optimismul rasei umane variază constant. Există perioade în care scopul spre care aspiră o parte a omenirii pare aproape la îndemâna căutătorilor dornici. Există perioade în care el pare îndepărtat și de nea


