În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
În duminica ce a urmat praznicului Înălțării Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din
Biserica Parohiei „Înălțarea Domnului” Loturi Enescu, parte a suburbiei municipiului Dorohoi, a primit sâmbătă dimineață, 19 septembrie, veșmânt de har. Slujba de sfințire a fost săvârșită de
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 20 septembrie 2026, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare
Părintele Andrew Louth, profesor emerit al Universității din Durham, Marea Britanie, a primit „Crucea Moldavă”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Distincția i‑a fost oferită
Corul de copii și tineret „Symbol - Jean Lupu” al Patriarhiei Române marchează vineri, 18 septembrie 2026, 36 de ani de activitate. Înființată în anul 1990 de arhidiaconul Jean Lupu, formațiunea a devenit, de
Mai mulți oficiali români care au purtat discuții la Bruxelles cu comisarul pentru agricultură, Oliver Varhelyi, sau cu echipa tehnică a Comisiei Europene se declară optimiști cu privire la deblocarea
Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cota de TVA pentru hrana albinelor este redusă de la 21% la 11%. Actul normativ, cerut cu insistență de apicultori,
Termenul limită pentru depunerea cererilor de către crescătorii de bovine şi suine pentru ajutorul de stat aferent schemelor instituite în contextul crizei din Orientul Mijlociu este 24 septembrie, inclusiv, a
Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Cârnaţilor de Pleşcoi, produs tradiţional care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată, are loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca, județul Buzău.
Fermierii au fost afectaţi anul acesta de creşterea costurilor de producţie, care au ajuns la o medie de 5.000 lei/ha în cultura mare, însă cea mai mare presiune este legată de lichiditate, a declarat joi,
Spicele se unduiau în valuri aurii asemeni apelor dintru început: „Și a fost seară, și a fost dimineață, ziua întâi” (Facere 1, 5). Un început era și atunci, dar nu al unei noi zile, ci al doritului
Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu” Olt organizează începând cu luna octombrie o serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Agerpres, atelierele
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis şcolilor mai multe recomandări enunţate de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, privind măsurile care trebuie luate în cazurile un
Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” a inaugurat Campusul profesional integrat Agritech de la Ezăreni, judeţul Iaşi, pentru 200 de elevi şi 100 de studenţi. „Este un proiect care s-a
Ministrul interimar al educaţiei, Mihai Dimian, a anunţat, în contextul rezultatelor obţinute de România la testările PISA, necesitatea implementării unui plan de măsuri pentru creşterea nivelului de
O frescă imensă reprezentând un misterios oraş roman, dar şi unul dintre cele mai mari mozaicuri cunoscute din epoca imperială vor putea fi admirate în cadrul noului Muzeu al termelor lui Traian, care și-a
În Aula Academiei Române - Filiala Iași se va desfășura, în perioada 9-10 octombrie 2026, Conferința națională cu tema „Spiru Haret 175. Școala - Reformatorul societății românești”. Potrivit
În contextul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă „Cornetti” din Craiova, restauratorii au descoperit o serie de picturi murale vechi de o sută de ani. Acestea se află în holul
În perioada 17-20 septembrie, la Botoșani se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, eveniment organizat de Fundația Corona și finanțat de
Sala Palatului din București găzduiește, pe 7 octombrie 2026, de la ora 19:00, concertul extraordinar „3 Tenori ieșeni & Friends”, unul dintre evenimentele muzicale așteptate ale acestei toamne. Pe scenă vor urca cei trei tenori ieșeni - Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă -, alături de invitați speciali de renume.
Genetica medicală este o specialitate care caută cum informația din genele noastre influențează sănătatea, de la boli rare prezente din copilărie până la predispoziții ce apar abia după 18 ani. Genomica duce acest demers mai departe: dacă genetica analizează genele suspecte, genomica privește întregul ADN al unui om, incluzând și cele peste 20.000 de gene. Genomica este genetica medicală ajutată de tehnologii moderne de secvențiere.
Fiecare celulă din corpul nostru poartă manualul de instrucțiuni ADN în interior, scris cu numai patru litere, A, T, C și G, repetate în peste trei miliarde de combinații. Diferite părți din ADN s-au dovedit a influența o mulțime de trăsături ale omului, de la caracteristici legate de aspect până la predispoziția pentru diverse boli. Până acum câțiva ani, „citirea” completă a acestui manual era un proiect de cercetare de durată ce implica un cost imens. Astăzi, tehnologia numită secvențiere de nouă generație (NGS) a transformat acest proces într-o analiză medicală accesibilă, folosită tot mai des în spitale și clinici.
Aproximativ 300 de milioane de oameni din lume trăiesc cu o boală rară. Majoritatea acestor afecțiuni au cauze genetice. În unele cazuri, boala apare prin modificări „de novo”. Alteori, modificările genetice se transmit fără manifestări generații întregi.
Aproape în fiecare săptămână platformele sociale „lansează” un nou trend în materie de dietă, care devine viral pentru câteva zile. Într-un sondaj realizat la începutul anului trecut în Statele Unite ale
Epilepsia este o boală neurologică caracterizată prin apariția unor crize epileptice recurente, determinate de activitatea electrică anormală a creierului. Deși imaginea cea mai cunoscută este aceea a unei
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
În pictura lui Horea Paștina, câmpia, masa, vasul, grădina, crucea și albul nu alcătuiesc o succesiune de teme, ci un drum al atenției. Într-un dialog despre memorie, prietenie, rugăciune și lucrare, artistul
Un mare trăitor creștin din Ardealul secolului XX, pustnicul Ioan David, spunea odată: „Focul cu foc se aprinde și inima cu inimă se câștigă”. Chiar dacă aceste cuvinte se referă la viețuirea și
Întrucât acest an a fost dedicat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române familiei și importanței ei, am socotit potrivit un dialog dedicat subiectului cu acad. Ioan Aurel Pop. Ca intelectual și
Când intri în casa în care s‑a născut și a creat pictorul Alexandru Țipoia (1914‑1993), situată pe strada Nicolae Caranda din București, ești de‑a dreptul copleșit de diversitatea și valoarea
Capitala s‑a umplut zilele acestea de frumusețea și tinerețea miilor de tineri care au venit din toate colțurile României, dar și din alte țări, pentru a celebra împreună Ortodoxia, credința lor în
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Întâia Învățătoare În viața-mi de școlar, lumina poartă chipul Doamnei mele, iar mâna-i, când atinge mâna-mi, se simte ca un psalm. Din vorba dumneaei se coc și litere, și stele și parcă orice
Poate le este familiar cititorilor „Ziarului Lumina“ faptul că există o controversă privind păstrarea în programa de liceu a disciplinei numite logică. Dacă nu, atunci, pe scurt, este vorba despre o
Aproape în fiecare localitate, în care există biserică, se găseşte un om pe care cei mai mulţi îl salută şi-i poartă respect. Unii aleargă pentru a-i cere ajutorul, alţii îl critică, îl batjocoresc şi-l
Rareori a existat în istoria omenirii o calitate mai proslăvită decât stăpânirea de sine. Filosofii, poeţii, scriitorii, împăraţii, generalii au scris despre ea numeroase tratate, i-au consacrat mii de
În fiecare comunitate creştină zilele de sărbătoare au ocupat şi ocupă un loc important în ierarhia vieţii duhovniceşti, pentru că acestea sunt zile închinate pomenirii evenimentelor iconomiei dumnezeieşti
Cum să înţelegem formule de adresare către Maica Domnului precum expresia „singura grabnic folositoare“? În Acatistul „Acoperământul Maicii Domnului“, este acest loc într-un icos de acolo, în care
Termenul „rânduială“ corespunde în limbaj popular „aceluia de ordine şi, credem, ceva mai mult decât el“. Rânduiala implică şi alţi doi termeni: lege şi cauză. Modul în care apare rânduiala „are un
Începând cu anii ’70, sau chiar mai devreme, cu deosebire în lumea occidentală, s-a remarcat o tendinţă spre „descompunerea“ creştinismului în simboluri, atitudini şi sentimente religioase dintre cele mai
Cum să ne rugăm când suntem bolnavi? Nu păcătuim când cerem de la Dumnezeu să ne vindece! De fiecare dată când o cerem, să adăugăm însă cuvintele: „Dacă este voia Ta, Doamne!“. Când ne supunem deplin
Ceea ce se uită de regulă în legătură cu Eminescu este faptul că acesta, chiar mare poet şi ziarist, era, în fond, filosof de profesie. Eminescu studiază cinci ani filosofia la Viena şi Berlin,
O recentă apariţie de la „Polirom“, Dicţionarul român-neogrec (la cea de a treia ediţie în 2009), semnat de Valeriu Mardare, autor şi al unui Ghid de conversaţie român-neogrec (2001), ca şi al unui curs pra
Fizicianul german Werner Heisenberg a trăit din plin două tipuri de revoluţii: prima - o revoluţie ştiinţifică, în care modul de gândire al fizicii clasice a fost înlocuit cu un nou mod de a gândi, ce a dus la
Se ştie că, în Antichitate, înţelesul cuvintelor era, adesea, diferit de cel cu care ne-am obişnuit. Cuvintele sunt ca timpurile, necruţătoare şi capricioase, duioase şi luminoase, mai bătrâne decât noi,
Spun unii că singura rugăciune în comun acceptată de Biserică este cea din timpul slujbelor, altfel riscăm să devenim pietişti. Ce ne puteţi spune despre acest lucru şi, legat de această problemă, ce este
Un bătrân actor s-a lăsat de meserie, deschizându-şi un atelier de confecţionat chei. Le pileşte şi le învârte pe toate părţile cu o migală care trădează o răbdare de neimaginat la un spirit boem.
Probabil că mulţi dintre noi se vor fi întrebat de ce există o duminică în calendar închinată tuturor sfinţilor. Mai ales, în condiţiile în care Biserica Ortodoxă a rânduit zile de prăznuire pentru
Lumina din chilia arhimandritului Partenie Apetrei se aprindea în fiecare dimineaţă puţin înainte de ora cinci. Ani la rând, din 1960 până în 2000, părintele urma un program riguros care începea cu citirea
Marele scriitor Heinrich Böll spunea: „pe lumea aceasta nu ne simţim acasă“. Nu cumva purtăm în noi dorul după starea primordială a creaţiei, aşa cum a fost rânduită de Dumnezeu, pe care omenirea a
Unul dintre primele semne ale vindecării spirituale este, cu siguranţă, puterea de a fi recunoscător. Fie că ne referim la binefacerile divine, fie că rămânem în planul imediat al vieţii cotidiene,
Calendarul creştin este o minunată împărţire a timpului. Duminicile sunt înşiruite ca nişte pietre de hotar care orientează viaţa noastră mereu către înălţime, către desăvârşire, către
Mă întreba pe mine cineva - cred că aţi citit în colaborarea mea la „Convorbiri duhovniceşti“ - ce fac eu ca să-mi alung somnul. Şi am zis că mă culc. E de fapt un fel de a-ţi alunga somnul. Somnul ţi
Taina Sfintei Euharistii sau Împărtăşanii reprezintă, pentru şi în cadrul Bisericii Ortodoxe, centrul în jurul căruia sunt polarizate sau baza pe care se fundamentează întreaga ei învăţătură de
Cum putem totuşi cunoaşte care sunt duhovnici buni pentru fiecare dintre noi? Pomul se cunoaşte după roade şi omul după fapte! Să ne rugăm mai mult şi vom primi răspuns. Se observă, în unele părţi, că
Despre Sfânta Rita de Cascia puţini au auzit. Totuşi, de câţiva ani această sfântă a început să fie cunoscută, mai ales de când de numele ei este legat un premiu oferit unor femei care s-au distins prin
Privesc de foarte multe ori la televizor, în ideea de a-mi procura unele informaţii utile într-un mod rapid şi confortabil. Mai tot timpul însă rămân surprins de spectacolul grotesc la care asist. Este, cred, o
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-3; 9, 1 Zis-a Domnul: Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul
Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii,
Sfinţii Mari Mucenici Eustaţie şi soţia sa, Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie şi Teopist (†118) Între sfinţii mucenici care au suferit moarte martirică în timpul acestor veacuri de persecutare a
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mănăstireşti, Cartea a IV-a, cap. 32-43, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 157-162 „Cine nu-şi ia crucea lui şi nu-Mi urmează Mie, nu
În lucrarea sa de părinte duhovnicesc, Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim a cunoscut multe familii, pe care le-a îndrumat cu înțelepciune și discernământ pe drumul mântuirii. Însăși viețuirea
În fiecare zi folosim sute, poate chiar mii de cuvinte fără să ne gândim prea mult la felul în care sunt alcătuite. Vorbim, citim, scriem, comunicăm și mergem mai departe. Uneori însă, o singură literă ne
Pe 14 septembrie am sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci, un bun prilej de a vorbi despre Sfânta Cruce. Pentru creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce este lemnul pe care Domnul nostru Iisus Hristos a fost răstignit
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


