O platformă de vânzări online pentru fermierii din Covasna, care va facilita comercializarea directă a produselor, va fi dezvoltată de Asociaţia AgroSIC din cadrul Consiliului Judeţean, în contextul „Anului
O platformă de vânzări online pentru fermierii din Covasna, care va facilita comercializarea directă a produselor, va fi dezvoltată de Asociaţia AgroSIC din cadrul Consiliului Judeţean, în contextul „Anului
Viscolul şi zăpada de săptămâna trecută au distrus zeci de solarii din bazinul legumicol Glodeanu-Sărat, unul dintre cele mai importante din judeţul Buzău, și au întârziat plantarea răsadurilor de
O conferinţă dedicată rezilienţei zonelor montane în contextul schimbărilor climatice a avut loc la Miercurea-Ciuc, în organizarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane,
Din cele 4.092 de probe de legume, fructe şi cereale analizate în 2025 în cadrul programului naţional de monitorizare a reziduurilor de pesticide, doar 45 (circa 1,1%) au fost neconforme, potrivit Autorităţii
Aproape 24% din suprafaţa de teren arabil din Tulcea se cultivă în sistem ecologic, aşa încât judeţul va atinge mai devreme de 2030 obiectivul de 25% impus de Planul de acţiune al UE pentru agricultura
Producătorii de porci și de carne de porc se plâng de situația dificilă în care se află din cauza prăbușirii prețului de vânzare, ajuns mult sub costurile de producție, și spun că fermele lor vor începe să se închidă în absența măsurilor de susținere. Reprezentanții acestora au avut alaltăieri o întâlnire cu ministrul agriculturii, Florin Barbu, în prezenţa responsabililor din ANSVSA şi Consiliul Concurenţei.
Numărul punctelor gastronomice locale din judeţul Alba este în creştere de la un an la altul. Anul trecut au fost înfiinţate şase puncte, dublu faţă de 2024, numărul acestora ajungând acum la 34, majoritatea
Franţa rămâne principala putere agricolă a Europei, dar marjele sale de profit au scăzut puternic în 2025, an în care consumul de vin a fost mai mic, şeptelul în declin şi grâul mai dificil de exportat,
Aproximativ 100 de apicultori din tot judeţul Vâlcea au protestat marţi în faţa Prefecturii, nemulţumiţi în special de impozitarea camioanelor apicole şi de creşterea TVA pentru hrana şi medicamentele
Schimbările climatice obligă firmele de asigurare să se adapteze și să ofere fermierilor protecție extinsă pentru fenomene cum este înghețul târziu de primăvară. Anul trecut, gerul din aprilie
Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Vaslui a luat săptămâna trecută mai multe măsuri de biosecuritate după confirmarea a patru cazuri de gripă aviară la lebede de pe lacul Prodana din Bârlad. Potrivit
Mai multe focare de porcină africană la mistreţi au fost înregistrate pe fonduri de vânătoare. În Alba, 13 cazuri la mistreţi de pe șase fonduri de vânătoare au fost confirmate de la începutul anului, față
După recolte mari anul trecut, Europa se confruntă cu o criză de supraproducţie de cartofi, ce va duce la scăderea preţurilor, scrie AFP. Potrivit reţelei NEPG a producătorilor din Germania, Franţa, Belgia şi
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională un proiect de ordin privind realocarea unor sume disponibile și stabilirea cuantumului unitar al plăților în cazul unor intervenții finanţate din
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană AHK România a lansat marți Agri-Food Policy Brief, un document care formulează propuneri ce pot impulsiona industria agroalimentară. În dezbaterea care a urmat
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a primit 51 de proiecte în cadrul intervenției DR-16 - „Investiții în sectorul legume și/sau cartofi” în valoare totală de 358,52 milioane de euro, î
Ministerul Agriculturii a publicat pe site-ul propriu un proiect de ordin care vizează simplificarea accesului la plăţile directe finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă, prin clarificarea definiţiilor
O asociație de profil solicită majorarea, în 2026, a sprijinului pentru cultivatorii de legume în spaţii protejate la 2,5 euro/mp, de la 1,5 euro/mp anul trecut. Uniunea „Salvăm Ţăranul Român” motivează
Trei apeluri de proiecte pentru adăposturi pescărești, pentru investiții în acvacultură și, respectiv, pentru procesarea produselor pescărești prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit sunt disponibile în
Peste 20 de asociaţii şi grupuri civice solicită autorităţilor locale reglementarea grădinăritului comunitar şi sprijin pentru identificarea a zece terenuri în fiecare localitate care să fie amenajate în
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil în UE era, în 2024, de 15.224 de euro (+6,1% comparativ cu 2023), în România fiind de 8.700 de euro, arată Eurostat. Cel mai scump hectar se înregistra în Malta, cu o


