Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a participat la Tabăra de vară „Prietenie pentru veșnicie”, organizată de Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a participat la Tabăra de vară „Prietenie pentru veșnicie”, organizată de Centrul de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
De sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin Elena, miercuri, 21 mai, credincioși din capitala Regatului Suediei au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox
Vineri, 16 mai 2025, s-au încheiat manifestările cultural-religioase dedicate Episcopului Melchisedec Ștefănescu, desfășurate la Roman în perioada 10-16 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au săvârșit slujba de târnosire a bisericii ridicată la inițiativa vrednicului de pomenire preot paroh Dragomir Țebrean, slujitor iubit și apreciat de enoriașii satului Molid și nu numai.
În perioada 8-11 mai, a avut loc la Craiova Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Oltenia, ediția 2025. Tinerii misionari reprezentând eparhii din această mitropolie și nu numai au participat în Cetatea Băniei la un program divers, care a inclus o conferință duhovnicească susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, ateliere de lucru, vizite tematice și program liturgic.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat în perioada 1‑8 mai 2025 în vizite pastoral‑misionare în parohiile și mănăstirile românești din Regatele Suediei și
După cele trei zile ale Sfintelor Paști de slujire euharistică în Regatul Danemarcei, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în Miercurea Luminată, 23 aprilie, la
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit în Vinerea Mare, 18 aprilie, Denia Prohodului Domnului, iar în Sâmbăta Mare, 19 aprilie, Sfânta Liturghie a Marelui Vasile
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a cercetat de curând pe credincioșii români din Suedia și Danemarca. În Sâmbăta Dreptului Lazăr, 12 aprilie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm unde a fost cinstită Icoana relicvar a Sfântului Lazăr. În Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, 13 aprilie, ierarhul s-a aflat în mijlocul credincioșilor români și danezi din peninsula Iutlanda a Regatului Danemarcei, în parohia de la Vejle Kolding. După Sfânta Liturghie, chiriarhul a oferit daruri copiilor de la Școala parohială și tinerilor din Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat la sfârșitul săptămânii trecute în vizită pastorală la românii din Danemarca și Suedia. Ierarhul a săvârșit,
La praznicul Bunei Vestiri, 25 martie, hramul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca au avut loc Sfânta Liturghie arhierească şi proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj, trecut recent în rândul sfinților de Biserica Ortodoxă Română.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat la finalul săptămânii trecute în vizită pastorală în centrul Regatului Norvegiei. În prima sâmbătă din Postul Mare, a Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, 8 martie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie cu pomenirea celor adormiți în parohia românească din orașul norvegian Ålesund, bucurându-se atât de prezența la slujbă a enoriașilor români, cât și a tinerilor norvegieni convertiți la Ortodoxie sau catehumeni. La finalul Liturghiei, Preasfințitul Părinte Macarie le-a oferit daruri atât copiilor de la școala parohială, coordonați de preotul Marius-Cristian Alexe și de prezbitera Nicoleta Alexe, cât și membrilor Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat la finalul săptămânii trecute în Regatul Danemarcei, vizitându-i pe păstoriții săi din Peninsula Iutlanda și din Insula Funen.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a efectuat zilele trecute mai multe vizite pastorale în cele trei regate scandinave. După slujirile din capitalele Oslo și Stockholm, ierarhul a liturghisit duminică, 23 februarie, în Copenhaga, în biserica-paraclis episcopal cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Cinstirea icoanelor Maicii Domnului Arătătoarea căii și Alăptătoarea de la Țibleș”.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a vizitat de curând pe românii de pe coasta de sud-est a Regatului Suediei și i-a binecuvântat pe copiii de la Școala parohială și pe tinerii din Centrul pentru tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în mijlocul românilor din Germania și Danemarca. Sâmbătă, 25 ianuarie, cu binecuvântarea
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie, în zilele de 17 și 18 ianuarie, în mijlocul enoriașilor Parohiei ortodoxe românești „Buna Vestire” din Stavanger, străvechea cetate de pe coasta de vest a Regatului Norvegiei. Ierarhul împreună cu preotul paroh Cristian-Silviu Comănescu și cu credincioșii de aici au de-acum bucuria de a-L slăvi pe Dumnezeu în propriul lor lăcaș de cult, achiziționat în 2024 cu sprijinul statului român, prin Patriarhia Română și Secretariatul de Stat pentru Culte.
La praznicul Botezului Domnului, 6 ianuarie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Stockholm, Suedia, și a săvârșit Sfânta
Mănăstirea Dochiariu din Sfântul Munte Athos și‑a serbat hramul istoric joi, 19 decembrie, la pomenirea după calendarul neîndreptat a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. La sărbătoarea
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 11 decembrie, la Paraclisul „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” al
Cunoscut pentru autoritatea omoforului și smerenia arhiereului, numit bunicul de la Bogdana, vrednic păstor al turmei încredințate de Mântuitorul Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Gherasim Putneanul este


