Biblioteca Sfântului Sinod a găzduit, la scurtă vreme după proclamarea locală a canonizării sale, Simpozionul omagial „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, omul lui Dumnezeu în mijlocul
Biblioteca Sfântului Sinod a găzduit, la scurtă vreme după proclamarea locală a canonizării sale, Simpozionul omagial „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, omul lui Dumnezeu în mijlocul
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a participat miercuri, 17 septembrie, la vernisajul expoziției „Unitate națională și dimensiune eclesială”, care a avut loc în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române din București, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie. Vernisajul a fost organizat cu sprijinul Bibliotecii Sfântului Sinod, care a înfrumusețat expoziția cu numeroase documente și obiecte din patrimoniul Bisericii. Cu acest prilej, a fost prezentat noul volum redactat atât în limba română, cât și în limba engleză, intitulat „Albumul întronizării primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea”.
Evlavia și emoția duhovnicească au fost sentimentele care au caracterizat prima prăznuire a Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. Cu acest prilej, la Mănăstirea Antim din centrul Capitalei a avut loc astăzi, 16 septembrie 2025, proclamarea locală a canonizării celui supranumit „Apostolul Bucureștilor”. Momentul solemn s-a petrecut la finalul Sfintei Liturghii săvârșite, pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii așezământului monahal, de un sobor de ierarhi condus de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În această seară, 15 septembrie 2025, la Mănăstirea Antim din București este săvârșită slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, a cărui proclamare locală a
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, l-a primit în audiență, astăzi, 15 septembrie 2025, la Palatul Patriarhiei, pe Înaltpreasfințitul Părinte Silouan Moussi, Mitropolit de Byblos și Botrys, din Arhiepiscopia Muntelui Liban, alături de părintele Daniel Bedran, ucenic al Sfântului Cuvios Sofian Boghiu, cleric ortodox antiohian, slujitor în orașul Cordoba, Argentina, însoțit de soția sa, Silvia Bedran.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit duminică, 14 septembrie, de praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie la biserica Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”-Titan din sectorul 3 al Capitalei. Cu această ocazie, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Alexandru-Leonard Zaciu pe seama parohiei românești din Ljubljana, capitala Sloveniei.
Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei a găzduit astăzi, 12 septembrie 2025, un eveniment aniversar dedicat Zilei Pompierilor din România, sărbătorită anual la 13 septembrie, dată la care, în anul 1848, a avut loc Bătălia de la Dealul Spirii, acolo unde pompierii militari români au luptat cu eroism împotriva trupelor otomane. Delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a transmis cuvântul de binecuvântare al Întâistătătorului Bisericii noastre.
La Mănăstirea Antim din București a avut loc joi, 11 septembrie 2025, vernisajul expoziției „Artă în detenție - oameni, emoții, culoare”, un eveniment cultural și spiritual ce a reunit lucrări realizate de persoane private de libertate în cadrul atelierelor de creație artistică derulate în penitenciare. Manifestarea a fost organizată de Penitenciarul București-Rahova, în parteneriat cu alte șase unități penitenciare din țară: București-Jilava, Găești, Giurgiu, Ploiești, Penitenciarul de femei Târgșor și Penitenciarul Constanța - Poarta Albă.
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sfințit duminică, 7 septembrie, Așezământul social al Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Comarnic, Protopopiatul Câmpina, județul Prahova. La final, ierarhul a acordat ctitorilor și binefăcătorilor distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit în Duminica a 12-a după Rusalii Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaş.
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, se află într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. Astăzi, 28 august, ierarhul a sărbătorit praznicul Adormirii Maicii Domnului, conform calendarului athonit, alături de monahii de la Chilia românească „Sfântul Ipatie” și de la Schitul românesc Prodromu și numeroșii închinători veniți din țară.
Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală și-a sărbătorit astăzi, 16 august, ctitorul și ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în lăcașul de închinare de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului a adus, și în acest an, multă bucurie duhovnicească în sufletele credincioșilor care au urcat cu evlavie Dealul Patriarhiei, ridicându-și gândurile și inimile către cea „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”. Astăzi, 15 august, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, 14 august, la Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită rânduiala Privegherii, în cadrul căreia s‑a cântat şi Prohodul Maicii Domnului. Slujba a
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârşit duminică, 10 august, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, slu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a târnosit în ziua de cinstire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, duminică, 20 iulie, biserica de lemn cu istorie tricentenară a Mănăstirii „Sfânta Maria”-Urlați din județul Prahova, rânduiala fiind precedată de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Preafericirea Sa a oferit ordine și distincții celor care au sprijinit lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, precum și mai multe daruri așezământului monahal prahovean.
Sâmbătă, 12 iulie, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Piatra Neamț. Cu acest prilej, ier
Numeroși credincioși și pelerini s‑au strâns în Duminica a 5‑a după Rusalii, 13 iulie, pe Colina Patriarhiei, pentru a cinsti sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București.
Manifestările liturgice dedicate sărbătorii Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București au debutat la Catedrala Patriarhală vineri, 11 iulie 2025. Astfel, la orele amiezii, o delegație a Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos a adus pe Colina Patriarhiei cinstitul cap al Sfântului Ioan Gură de Aur, odorul fiind întâmpinat de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București s-a desfășurat miercuri, 9 iulie, proba scrisă a examenului pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, respectiv definitiv și gradul 2. La această etapă au participat 107 clerici din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.
La Academia de Studii Economice din București (ASE), a avut loc vineri, 4 iulie, o întrunire festivă dedicată marcării Zilei polițistului de penitenciare, sărbătorită anual în data de 29 iunie, de praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai sistemului penitenciar românesc. În continuarea întrunirii, oficialitățile și angajații din sistemul penitenciar au vizitat Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei.


