Duminică, 14 iunie, la finalul Sfintei Liturghii, Parohia „Buna Vestire” - Giulești din Bucureşti a organizat o festivitate de premiere dedicată copiilor participanți la Concursul de poezie religioasă „Cruce
Duminică, 14 iunie, la finalul Sfintei Liturghii, Parohia „Buna Vestire” - Giulești din Bucureşti a organizat o festivitate de premiere dedicată copiilor participanți la Concursul de poezie religioasă „Cruce
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 18 iunie, în mijlocul elevilor Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din vechea Cetate a Bălgradului, unde a
În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie cel Mare, astăzi, 19 iunie, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul Mănăstirii Antim din
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din București au participat joi, 18 iunie, la festivitatea de încheiere a anului școlar. Cu acest prilej, corul seminarului a oferit un moment artistic
La împlinirea a 75 de ani de la deportările în Bărăgan, Asociația Foștilor Deportați în Bărăgan (AFDB), în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, a organizat
În zilele de 11‑13 iunie 2026, la Seminarul „Sfântul Vladimir” din Yonkers - New York, s‑a desfășurat conferința „Sinodul din Creta după 10 ani”. Timp de trei zile, teologi ortodocși de pe două
În seara zilei de 12 iunie 2026, la biserica Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoți, la inițiativa părintelui protopop dr.
În perioada 10-14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă vizită pastoral‑misionară în Slovenia și Danemarca, slujind în comunități
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a poposit duminică, 14 iunie, în Parohia „Sfântul Apostol Bartolomeu” din Sines, Portugalia, care și‑a sărbătorit
În perioada 12‑14 iunie 2026, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan” din
Pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință, marți, 16 iunie, în Protopopiatul Urziceni din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, judeţul Ialomiţa, a continuat campania umanitară de donare de
Arhiepiscopia Sibiului, prin Sectorul social‑filantropic, în parteneriat cu Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu (AFOS), a desfășurat miercuri, 10 iunie, o nouă activitate în cadrul Programului Național
Parohia Progresul 3 a organizat miercuri, 10 iunie 2026, o acțiune social‑filantropică la Complexul de servicii comunitare „Speranța”‑Urlați, județul Prahova, ale cărui beneficiare au fost 82 de persoane ad
Peste 700 de copii și tineri proveniți din centrele sociale gestionate de Asociația Filantropia Ortodoxă (AFO) Alba Iulia au celebrat Ziua Internațională a Copilului, în cadrul evenimentului intitulat „Zbor spre viitor”.
Duminică, 7 iunie 2026, în cadrul Bazarului de Cotroceni, Parohia „Sfântul Elefterie” din Capitală, Paraclis Patriarhal, organizează campania de donații „Cutia cu bucurie”, o inițiativă filantropică
Accidentul vascular cerebral (AVC) este a doua cauză principală de dizabilitate și deces la nivel mondial. Un accident vascular cerebral poate schimba viața într-o fracțiune de secundă. Nu doare la început, nu te
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate prin implementarea soluțiilor de e-Health (dosarul electronic al pacientului, telemedicina, monitorizarea la distanță, inteligența artificială, aplicațiile mobile
Corpul uman este o creație complexă a cărei cunoaștere este greu de realizat pe deplin. Între timp, medicina se dezvoltă și devine mult prea complexă pentru a putea fi cuprinsă de mintea unei singure persoane.
De obicei, ne gândim și vorbim despre imunitate în sezonul rece, asociind-o cu protecția față de răceli și gripă. Însă sistemul imunitar nu intră în pauză pe timp de vară și nici nu vizează exclusiv
Pentru multe femei, momentul în care află că sunt însărcinate marchează începutul unei perioade pline de emoții și responsabilitate. Printre cele mai frecvente preocupări se numără dezvoltarea copilului,
Prin credinţă, empatie, solidaritate şi multă implicare, membrii Asociaţiei „San Lorenzo dei Romeni”, ca şi voluntarii ce se strâng ciorchine în jurul misiunii de întrajutorare încurajată şi susţinută
Inteligența artificială schimbă rapid modul în care elevii învață și profesorii predau sau evaluează. În același timp, apar întrebări esențiale despre responsabilitate, autonomie și capacitatea de a
Ce poate lăsa ora de religie în sufletul unui copil? Mai mult decât informații și definiții, ea poate deschide drumul către întrebări esențiale despre sens, responsabilitate și relația cu ceilalți. Într-un
În data de 5 iunie s-a săvârşit prima dată slujba Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, după canonizarea sa. Cu această ocazie a avut loc şi proclamarea locală a canonizării. Evenimentul a
Familia este locul în care omul învață încă din copilărie iubirea, iertarea, răbdarea și încrederea. Dar într-o societate grăbită, marcată de tensiuni, nesiguranță și oboseală sufletească, tot mai
Ridicată în a doua jumătate a secolului al 19-lea, pe o colină ce domină orizonturile până departe, spre Lungani, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” este și astăzi un fel de centru al lumii
O căsuță cochetă, cu o peluză mărginită de flori, undeva la marginea comunei Clinceni, nu departe de agitatul București. Rar, se aud trecând pe cer avioane de la aerodromul din apropiere; în rest, doar ciripit
Dacă vă aflați printre persoanele care se bucură să vadă o icoană într-un cabinet medical, atunci ați face o alegere potrivită să vă tratați în Clinica „Sfântul Nectarie” situată în Intrarea
„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
„În vremea aceea au venit unii la Iisus, vestindu-L despre galileenii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Și El, răspunzând, le-a zis: Credeți oare că acești galileeni au fost mai păcătoși
„În vremea aceea stăteau Ioan, împreună cu doi dintre ucenicii lui, și, privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după Iisus.
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, fariseilor! Că dați zeciuială din izmă și din untariță și din toate legumele și lăsați la o parte dreptatea și iubirea de Dumnezeu; pe
„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lum
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost Iona un semn pentru
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi
„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide. Și care
„În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-Se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă ru
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc dintre
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de
„Zis-a Domnul: Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Și cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care șed în piață și strigă unii către alții, zicând: V-am cântat din fluier și n-ați jucat;
„În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a tr
„Zis-a Domnul: Pentru ce Mă chemați: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun? Oricine vine la Mine și aude cuvintele Mele și le face, vă voi arăta cu cine se aseamănă: Asemenea este unui om care,
„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, bogaților, că vă luați pe pământ mângâierea voastră! Vai vouă, celor ce sunteți sătui acum, că veți flămânzi! Vai vouă, celor ce astăz
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul! Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar
„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
„În vremea aceea Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Și, când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi și a ales din ei doisprezece, pe care
„În vremea aceea s-au apropiat fariseii și cărturarii de Iisus și I-au zis: De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea și fac rugăciuni, de asemenea și ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă și beau? Iar Iisus a
„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea,
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în
În peninsula Athos, din nordul Greciei, cunoscută de creştinii ortodocşi sub numele de Sfântul Munte, mii de bărbaţi în decursul timpului au trăit şi trăiesc viaţa pământească nu precum ceilalţi oameni di
Într-un cadru internațional și intern complicat, cariera lui Iancu de Hunedoara are o traiectorie spectaculoasă, de la „simplu soldat sau cavaler de curte”, până la calitatea de ban de Severin, cea de comite
Dacă francezii, italienii sau nemţii ar îndrăzni vreodată să-i acuze pe români că au o cultură minoră, ar fi de ajuns un singur nume care i-ar contrazice fără drept de apel, Mihai Eminescu. Filozoful român
A sta, precum corintenii, în Evanghelie înseamnă a sta între coperțile Sfintei și dumnezeieștii Cărţi; a atârna pe toate filele și paginile Sfinților Evangheliști, a umbla printre capitole și a
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


