Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
În Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, zi în care a fost prăznuit și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul
În prima zi din Postul Nașterii Domnului, Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și-a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc binecuvântarea Centrului de spiritualitate și dialog „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, din vecinătatea bisericii.
În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu s‑au adunat în rugăciune mulţimi de credincioși şi slujitori ai sfintelor
În perioada 5-12 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a avut un program intens de pelerinaj, rugăciune și slujire în Sfântul Munte Athos și în
În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat slujba de târnosire a bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfântul Antonie” din Viena, Austria, în prezența a peste 1.200 de credincioși, informează mitropolia-ro.de.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Medicina poate repara structura biologică a omului, însă nu poate epuiza taina persoanei umane. Între medicină și credință nu pot exista divergențe, ci o reală relație de complementaritate, ambele având
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Deși ar putea părea doar o expresie inspirată, la Iași, în aceste zile, chiar se mănâncă film creștin pe pâine. Iar ingredientele care țin publicul aproape de marele ecran sunt diverse: iertarea, credința tr
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor); Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (Ev. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2) Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aceasta v
În contextul disputelor sale cu arienii, Sfântul Atanasie cel Mare a abordat și tema înțelepciunii și a atotcunoașterii lui Iisus Hristos pe care le-a pus în evidență printr-o raportare corectă la întregul
Zorii creştinismului au început să lumineze firav într‑o lume plină de încercări şi controverse. Pe de o parte, tradiţia iudaică de care se deprinsese căuta din răsputeri să‑şi revendice cu autoritate şi să nu piardă vechile valori mozaice, pe de altă parte, lumea păgână, încărcată de superstiţii şi politeisme, dorea să‑şi păstreze cu orice preţ locul privilegiat în rândul maselor. Pentru a porni la drum şi a face cunoscut la cât mai mulţi mesajul evanghelic, Sfinţii Apostoli, ucenicii şi urmaşii lor au trebuit să culeagă mai întâi ce era mai bun din tradiţia şi cultura timpului.
Faptul de a spune că omul este chipul sau icoana lui Dumnezeu este deja un loc comun în scrierea și gândirea teologică contemporană. Sursa acestei formule o datorăm desigur faimosului pasaj din Cartea Facerii în
Sărbătorile religioase reprezintă momente de adâncă reflecție, comuniune și înnoire sufletească pentru creștinii ortodocși. Între acestea, sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, din data de 1
În fiecare zi vedem oameni în rugăciune, cu mâinile unite uneori într-un gest de implorare, alteori într-unul de recunoștință. Mâinile care ne ajută atât de mult să muncim și să ne câștigăm astfel
Atașarea excesivă față de lumea necuvântătoarelor ajunge adesea să ocupe un spațiu sufletesc viran, rămas gol prin atrofierea relațiilor sufletești cu oamenii din jur. În Occident, unde problema în cauză ar
În secolul al III-lea intervine un element nou și de mare importanță pentru istoria interpretării textului sacru: vedem că apar primele comentarii complete pentru o singură carte a Bibliei. Nu este vorba despre
Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce urmată de învierea Sa reprezintă punctul central al misiunii Sale. Reprezintă golirea, smerenia Sa extremă și punctul culminant al iubirii Sale jertfite. Nu
Cuvintele sfinților au fost întotdeauna balsam vindecător și mir sfințitor pentru cei care le-au citit sau le-au ascultat, împlinindu-le ulterior în situațiile concrete ale vieții. Însă orice cuvânt despre
În calendarul creștin ortodox, începutul anului bisericesc este marcat de una dintre cele mai importante sărbători dedicate Fecioarei Maria: Nașterea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 8 septembrie.
Auzim adesea întrebări legate de manifestărilor lui Dumnezeu. Unele revin ciclic; situațiile dificile nu sunt puține - și, cu precădere, apar când este vorba de întâmplări care au legătură cu nedreptatea
Sfântul Marcu Ascetul spunea un cuvânt demn de luat în seamă: „Toată încercarea se aseamănă cu un târg. Cel ce știe să facă negustorie câștigă mult; iar cel ce nu știe suferă pagubă” (Sf. Marcu Ascetul, „Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc din fapte”, 212, în: Filocalia, vol. 1, trad. de Pr. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Humanitas, 2005, p. 254). Poate că Sfântul Marcu Ascetul dorea de fapt să spună că oamenii se împart în două categorii atunci când se confruntă cu încercările: cei care văd în ele oportunități de a crește spiritual și de a rodi duhovnicește și ceilalți, care au doar perspectiva încercării ca suferință fără orizont și care nu prezintă pentru ei vreun sens ascuns.
Este foarte interesant de observat faptul că erezia în general și arianismul în mod special încearcă să-și întemeieze discursul pe un fundament rațional, logic, am putea spune. Distingem astfel în
A trăi un exil perpetuu de la propria inimă și a subzista implicit în temnița propriei minți constituie una dintre maladiile sufletești ale secolului XXI. Poarta propriei inimi a devenit neîncăpătoare pentru
Cuvintele din titlu constituie avertismentul lui Dumnezeu pentru Cain care, invidios pe fratele său, Abel, a cărui jertfă a fost bineplăcută Domnului, nutrea o invidie profundă ce avea să răbufnească în
Simbolul de credință niceo-constantinopolitan formulat în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice - cel de la Niceea (325) și cel de la Constantinopol (381) - reprezintă un stâlp al unității doctrinare și al
Praznicul Adormirii Maicii Domnului, pentru care noi creștinii ne pregătim în chip deosebit, prin post, fapte de milostenie și prin împlinirea rânduielilor de rugăciune aşezate de Biserică, este așteptat cu mul
Praznicul Schimbării la Față a Domnului, sărbătorit la 6 august, este una dintre marile sărbători împărătești ale Bisericii Ortodoxe și marchează momentul în care Iisus Hristos Și-a arătat dumnezeirea
Atunci când Părinții Bisericii au decis să clasifice învățăturile eretice, pentru o înțelegere mai ușoară a lucrurilor, au vorbit despre arianism ca despre o erezie hristologică, așadar, ca despre una
Serafimii cei cu câte șase aripi, care fac parte din cea de-a doua treaptă, stare sau ceată îngerească a puterilor cerești, după heruvimii cei cu ochi mulți, din cele nouă, cântă, doxologesc și preamăresc
În înțelegerea sobornicească a Bisericii, Maica Domnului este Născătoarea Fiului lui Dumnezeu întrupat și chipul Bisericii Lui, fiind cinstită și preaslăvită în slujbele ecleziale de zi cu zi
Necurăția minciunii cuprinde tot mai multe suflete, influențând gândirea și modul de acțiune al acestora. Acest flagel, care poate avea consecințe incalculabile, este protejat, încurajat și chiar prezentat
Explicarea legăturii dintre creat şi necreat, dintre imanent şi transcendent, dintre făptură şi Ziditorul ei a constituit dintotdeauna o prioritate a existenţei umane. De-a lungul istoriei, s-au născut
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
În săptămânile din urmă, grupuri de copii și tineri din învățământul preuniversitar au schimbat activitățile din sălile de clasă cu programe non-formale prin care să cunoască mai de aproape oameni
Odată cu intrarea în monahism, după mai bine de 16 ani de frământări (fusese în Sfântul Munte Athos în 1929), monahul Agaton - mai târziu ieroschimonahul Daniil - avea să continue, cu mare dăruire
Se vorbește în toate felurile de perioada comunistă și de modul în care Biserica Ortodoxă „a pactizat“ cu regimul. Fiecare tabără își argumentează opțiunea în funcție de ce crede că e relevant pentru
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


