Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu a fost plină de credincioși în Duminica a 23-a după Rusalii. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte
La Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” de la Nușeni, județul Bistrița-Năsăud, a avut loc cea de-a IX-a ediție a întâlnirii anuale a Societății Bibliștilor Ortodocși Români (SBOR). În cadrul
Pentru clerul și credincioșii ortodocși din parohiile Șugag I și Șugag II, Protopopiatul Sebeș, ziua de joi, 22 octombrie, a fost una cu o semnificație duhovnicească deosebită, întrucât au primit în
Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a sărbătorit ocrotitorul unuia dintre paraclise, pe Sfântul Apostol Iacov, rudenia Domnului și întâiul Episcop al Ierusalimului, vineri, 23 octombrie. Cu
La Sala Teatrului de Artă din Deva, arhim. Zaharia Zaharou, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, a susținut conferința „Calea renașterii duhovnicești”, în prezenţa
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
În perioada 9-11 octombrie 2026, 28 de preotese din cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului s‑au reunit la Tübingen, Germania, pentru întâlnirea anuală a Grupului „Maria
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Pelerinii care poposesc în aceste zile pe Dealul Patriarhiei pentru a cinsti sfintele moaşte primesc zilnic, conform tradiției, pachete cu alimente oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” ai Arhiepiscopiei Buc
Cele 13 protoierii ale Arhiepiscopiei Bucureștilor s-au mobilizat și în acest an pentru a oferi hrană și apă pelerinilor veniți pe Dealul Patriarhiei care așteaptă la rând pentru a se închina înaintea cinstitelor moaște ale sfinților. Demersul de ajutorare a pelerinilor este coordonat de Sectorul social-filantropic al Patriarhiei Române împreună cu Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În total, în perioada 24-28 octombrie vor fi oferite aproximativ 40.000 de pachete cu alimente, dintre care 26.000 vor fi dăruite prin implicarea protoieriilor.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au organizat joi, 22 octombrie, o nouă activitate în cadrul campaniei „Prevenție și educație pentru sănătate”, la Căminul Cultural din comuna Vlădești,
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, în colaborare cu Federația Filantropia a Patriarhiei Române, a derulat, în perioada 12‑13 octombrie, o acțiune de ajutorare a
Protoieria Râmnicu Sărat din județul Buzău a organizat de curând o nouă acțiune de donare de sânge, în cadrul campaniei naționale a Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Evenimentul
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
Săptămâna aceasta, Iașiul a fost pentru al 14-lea an la rând un oraș cucerit de cărți și de iubitori ai cărților. Sute de scriitori și traducători au interacționat cu publicul în cele aproape 200 de
În aceste zile de sărbătoare, Colina Bucuriei se umple de rugăciune și de pașii miilor de pelerini veniți din toate colțurile țării pentru a aduce cinstire Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Orice poveste are mai mult decât o simplă întâmplare în spatele ei. Poveștile au fost și vor fi întotdeauna despre oameni și despre sentimente. De când se află pe pământ, cununa creației dumnezeiești a
Familia, una dintre cele mai stringente teme ale societății de astăzi, este abordată și analizată și în cel mai recent număr al revistei ortodoxe „Praxis” (vol. 18, nr. 2/2019) a Arhiepiscopiei Ortodoxe
Un alt rod al efortului editorial creștin este și revista „Proche-Orient Chrétien” (POC), ajunsă la tomul 68, nr. 3-4/2018. Fondată în 1951 de Congregația Părinţilor Albi de la Biserica „Sfânta Ana”
Chiar luna aceasta, anunță www.spc.rs, la Hong Kong a fost finalizată publicarea unei noi cărți liturgice ortodoxe de mare însemnătate pentru viața liturgică a comunităților ortodoxe de aici: Micul Octoih.
Agenția Pemptousia anunță recent prezența pe iTUNES și Amazon a unui val de „e-books” (cărți digitale) ortodoxe publicate atât de Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, cât și de Institutul
Concepută cu un titlu semnificativ, „Pietre de poticnire” (2014), cartea academicianului Alexandru Surdu ne aduce în atenție câteva probleme de larg interes pentru spiritualitatea românească. Folosind un
Secolul trecut ne-a învăţat că dezvoltarea fără precedent a industriei şi tehnologiilor de tot felul, precum şi schimbarea modului de trai zilnic la nivel global şi al ţării noastre nu pot lăsa în stadiul lo
13 august – Expoziția de pictură „Grădina secretă”, artist Georgiana Manea Josan, în Galeria Ghețărie a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. 14 august – Ora 19:30, recital extraordinar în
Despre istoria Europei și despre identitatea europeană la timpul prezent se scriu cărți și se studiază sistematic în universitățile și academiile din întreaga lume. Proiectul Uniunii Europene a dat prioritate
1 august - Dimitrie Cantemir devine primul român membru al unui for științific internațional, Academia din Berlin (1714); Intră în vigoare, pentru prima dată în lume, sistemul metric (1793); 2 august - 50 de
Luna august s-a împământenit cu diverse denumiri: gustar (căci acum se gustă din mai toate roadele pământului), augustru, agust, măsălari, măselar, secerar. Despre vreme: Dacă în august nu e căldură, fru
Un proiect cultural interactiv intitulat „Călătorie prin lumea lui Dem” se desfăşoară în această perioadă în Pasajul Universităţii din Capitală, vizitatorii având posibilitatea să admire o parte din
6 august – Muzeul Municipiului București, expoziția de fotografie și obiecte de patrimoniu „C. I. Nottara: scena este viața mea!”, deschisă la Palatul Suțu. 7 august – Muzeul Județean de Mineralogie
Recent, Editura „Editgraph” din Buzău a publicat, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, cel de-al treilea volum din seria „Tezaur documentar”, inițiat
Studioul de animaţie Deveo Studio, din Cluj-Napoca, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea unui film de animaţie bazat pe cartea pentru copii „Fram, ursul polar” de Cezar
Zeci de ansambluri folclorice din judeţele Botoşani, Bistriţa-Năsăud, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt sau Suceava au participat, duminică, la Parada fanfarelor şi a portului popular, desfăşurată în
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, lucrarea „Adevăr şi demonstraţie: de la incompletitudinea lui Gödel la vederea mai presus
Personalitatea marelui scriitor Vasile Voiculescu, originar din comuna Pârscov, județul Buzău, va fi omagiată și anul acesta prin concursul național de creație literară care îi poartă numele, ajuns la a 31-a
30 iulie - Festivalul Internațional Enescu și muzica lumii, ediția a XX-a vă propune de la ora 19:00, în Sala Casino din Sinaia, un program muzical cu lucrări compuse de W.A. Mozart. Interpretează Romanian
Expoziţia „Un pas uriaş către Lună/A Giant Leap to the Moon”, dedicată aniversării a 50 de ani de la aselenizare, a fost vernisată, vineri, 26 iulie la Muzeul Naţional de Istorie a României. Directorul
Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie 2019 în mai multe locuri din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului
23 iulie – Iași Guitar Academy, un eveniment dedicat pasionaților de chitară clasică, la Palatul Culturii din Iași și la Universitatea de Arte „George Enescu”. Evenimentul se desfășoară în perioada
Părintele paroh Valentin Manea, de la Parohia Jilavele, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, a publicat recent, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, la Editura Editgraph din Buzău, volumul
Scriitor neobosit și profund, academicianul Alexandru Surdu vine cu o nouă carte în care adună o serie de conferințe ținute de ceva vreme, pe diferite teme, reunite acum sub genericul titlu: „Monumente pentru ero
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi, cei ce eram morți prin păcatele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos: prin har sunteți mântuiți! Și
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie († 355) „au trăit pe vremea împăratului Constanțiu (337–361), pe când acesta căzuse în rătăcirea lui Arie, cel condamnat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, LXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 228-229 „Dar şi un alt om vestit bântuit de demon fu adus la el. Iar
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
În urmă cu 160 de ani, la 25 octombrie 1866, pe una dintre înălțimile stațiunii Baden-Baden din Germania era sfințită Capela Sturdza, o remarcabilă ctitorie ortodoxă ridicată de fostul domnitor al Moldovei,
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma


