Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Joi, 1 octombrie 2026, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, comunitatea din satul Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, a trăit momente de profundă emoție și recunoștință. Înaltpreasfințitul Pă
În fiecare an, începând cu 1991, la 1 octombrie, ca urmare a rezoluției 45/106 din anul 1990 a Organizației Națiunilor Unite, în întreaga lume se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor vârstnice.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Sibiu. În cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”, seniorii au beneficiat gratuit de
Protoieria Sector 3 Capitală a respectat și în acest an tradiția frumoasă de ajutorare a elevilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse prin oferirea de ghiozdane complet echipate. 300 de elevi
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, la începutul lunii septembrie s‑a desfășurat în parohiile din cuprinsul Eparhiei Banatului de Munte campania umanitară „Ghiozdanul
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Printre cărțile apărute în ultimii ani în spaţiul francofon dedicate locașurilor de cult creștine din Europa se numără și lucrarea Le monde des cathédrales (Lumea catedralelor), semnată de Monseniorul
În perioada 4-7 aprilie s-a desfășurat, la Centrul de Afaceri din Timișoara, Salonul de Carte Bookfest, a VIII-a ediție. Salonul de carte a oferit peste 25.000 volume într-o gamă variată: beletristică,
9 aprilie - Expoziție de fotografie „3#Rusia - file din natură” la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală. Sunt surprinse, în cele 80 de imagini, animale sălbatice, tradițiile
Recent, Asociația „Inimioare fericite”, care activează pe lângă Mănăstirea Bobota, din județul Sălaj, a organizat un spectacol de teatru popular în comuna sălăjeană Măeriște. Tinerii membri
Recent, editura „Editgraph” a publicat lucrarea „Movilița - Ialomița 1946”, semnată de învățătoarea Stana C. Iureș. Cartea a apărut cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu,
La Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești” de la Mogoșoaia, în prezența Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a fost vernisată a doua ediție a expoziției anuale a grupului de
La Casa „Adam Müller-Guttenbrunn” din Timișoara a avut loc joi, 4 aprilie, lansarea de carte „Crâmpeie dintr-un vis”, a scriitorului și poetului Petru Giurgi, originar din Maramureș. Acest volum a fost îngr
3 aprilie - Simfonia nr. 1 compusa de Mozart la 8 ani, pe scena Sălii Radio, de la ora 19:00. Programul mai cuprinde: Serenata notturna în Re major semnată de Mozart, Simfonia nr.1 de Beethoven și Variațiuni pe o
Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România lansează duminică, 31 martie 2019, la ora 13.00, Ghidul MNLR în Braille pentru persoane cu deficiențe de vedere.
26 martie - Centrul Județean de Cultură Prahova - Consiliul Județean Prahova din Ploiești, organizează, în perioada 21-31 martie, a 14-a ediţie a Festivalului artelor Nichita la Echinocţiu.27 martie - Concert
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Sfântul Ciprian al Cartaginei, Texte alese”. Cartea reunește citate din operele Sfântului Ciprian al Cartaginei, selecția
Sunt șapte ani de când neîntrecutul povestitor al Iașilor, Ion Mitican, a lăsat în urmă caldarâmul bătrânei ulițe Lăpușneanu, pietrele tocite de ploi ale străduțelor din Sărărie, a abandonat mesele
O selecţie a celor mai bune filme de la ediţia aniversară din noiembrie 2018 a Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr KINOdiseea va fi prezentată, între 4 şi 7 aprilie, la Cinema Elvira
Copii, părinţi, bunici au participat, joi seară, alături de muzeografi şi artişti, la lansarea, în mansarda Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), a două audioghiduri dedicate micuţilor şcolari şi
Muzeul Brăilei „Carol I” organizează astăzi, la Cahul, colocviul şi expoziţia „Memoria Chipului: De la Burebista la Ferdinand Întregitorul”, în cadrul căreia vor fi expuse basoreliefuri cu reprezentări
19 martie - Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi vă aşteaptă la expoziţia „Femei celebre ale României”. Puteți afla despre realizările unor personalități precum: Eliza Leonida
O expoziţie itinerantă numită „Maestrul picturii române în ulei, Corneliu Baba, turneu expoziţional în China” are loc în această perioadă, în anul în care se împlinesc 70 de ani de relaţii diplomatice
Duminică, 3 martie, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani a avut loc spectacolul aniversar „Mama frumoasă, primul meu Rai!”, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte
12 martie - Opera Comică pentru Copii din Capitală, Sala Mare, ora 11:00, premiera spectacolului de balet „Alice în Țara Minunilor”. Regia și coregrafia sunt semnate de Corina Dumitrescu. 13 martie - Ateneul din
Mai multe evenimente culturale şi artistice au avut loc în Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii, preoţi şi tineri din mai multe localităţi organizând
Cartea „Părintele Toma Chiricuță și Așezământul Sfântului Ciprian”, scrisă de părintele consilier patriarhal dr. Nicolae Dascălu, directorul Publicațiilor „Lumina”, a fost lansată duminică, 10
La Biserica „Sfântul Ciprian”-Zlătari din București va avea loc duminică, 10 martie 2019, la ora 12:00, lansarea cărții „Părintele Toma Chiricuţă şi Aşezământul Sfântului Ciprian”, avându-l ca auto
Lucrarea cu titlul „Ortodoxia ieri, azi, mâine. Teme intercreştine şi interreligioase pentru secolul XXI”, semnată de pr. conf. dr. Adrian Boldişor, este cea mai nouă apariţie teologică la Editura Mitropolia
5 martie - Sala Mare a Teatrului Național București, ora 19:00, concert „Oameni - Tribut Aurelian Andreescu”. Evenimentul este inițiat de cântărețul Aurelian Temișan și este un tribut adus lui Aurelian
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea a venit Iisus în Capernaum, cetate a Galileei, și învăța poporul sâmbăta. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere. Iar în sinagogă era un om având duh de
Fraților, nu toate trupurile sunt la fel, ci unul este trupul oamenilor și altul este trupul dobitoacelor și altul este trupul păsărilor și altul este trupul peștilor. Sunt și trupuri cerești și trupuri
Sfântul Sfințit Mucenic Dionisie Areopagitul († 96) Acest sfânt al Bisericii noastre din veacul apostolic este unul dintre cei mai importanți părinți din primul secol al istoriei creștine. El era de loc din
Sfântul Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, ediția a IV-a, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 359–360 „Cuvântul de chemare la
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


