Credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”‑Maioreasa din municipiul Drobeta‑Turnu Severin au trăit duminică, 23 august, bucuria resfințirii bisericii parohiale, încununare a mai multor ani de
Credincioșii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului”‑Maioreasa din municipiul Drobeta‑Turnu Severin au trăit duminică, 23 august, bucuria resfințirii bisericii parohiale, încununare a mai multor ani de
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat vineri, 21 august, la vernisajul expoziției „Culorile verii” a pictorului Teodor Vișan, iar duminică, 23 august, a slujit la
În ziua prăznuirii Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcop de Lugdunum, 23 august, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în Parohia Sântimbru, Protopopiatul Alba Iulia.
În Duminica a 12‑a după Rusalii, a Tânărului bogat, 23 august, zi în care Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Odovania praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfinţitul Părinte Samuel Bistriţeanul,
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
În zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și-a continuat itinerarul pastoral și misionar în comunitățile euharistice din țările scandinave, aflându-se deopotrivă în mijlocul românilor din diaspora și al tot mai numeroșilor scandinavi care au îmbrățișat credința ortodoxă.
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia Ortodoxă Românească „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani,
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 12 iulie, Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor Parohiei ortodoxe româneşti „Nașterea Maicii Domnului” (Protopopiatul Piemonte II), păstorită de părintele paroh Cătălin Mandici, conform episcopia-italiei.it. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Alexandru Vasluianu a fost hirotonit întru diacon de ierarh, pe seama Parohiei ortodoxe româneşti „Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul” din localitatea Alba. La finalul slujbei, în semn de prețuire pentru activitatea pastoral-misionară, socială și pentru susținerea comunității, Preasfințitul Părinte Siluan a acordat Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” diaconului Constantin Rujuc. De asemenea, preoteasa Doina Mandici, soția părintelui paroh, și diaconița Denisia Gabriela Rujuc, soția diaconului Constantin Rujuc, au primit Ordinul „Sfântul Dionisie Exiguul” pentru mireni.
Parohia Pleașa din județul Prahova a organizat, în preajma noului an școlar, cea de‑a 10‑a ediție a campaniei filantropice „Un ghiozdan pentru un viitor mai bun”, venind în sprijinul copiilor și tinerilor
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, din Bucureşti, a ajuns sâmbătă, 22 august, în localitatea prahoveană Parepa. Localnicii au fost consultați gratuit de medici specialiști în medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie și psihiatrie. Pe lângă aceste consultații, pacienții au mai beneficiat de investigații EKG și ecografii.
Campania „Un ghiozdan plin de speranță”, organizată de Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Gherla, se desfăşoară şi în acest an şi are ca scop sprijinirea copiilor proveniți din familii vulnerabile, în vederea începerii anului școlar în condiţii cât mai bune. „Ne dorim să pregătim și să oferim ghiozdane complet echipate cu rechizite pentru peste 100 de copii din comunitatea noastră. Un ghiozdan dăruit cu dragoste poate însemna pentru un copil mai mult decât un obiect. Poate fi un semn că este prețuit, că cineva se gândește la el și că nu este singur în drumul său. De aceea, vă invităm să vă alăturați acestei inițiative și să transformați un gest de generozitate într-un motiv de bucurie pentru un copil”, a menţionat Trifan Simina Ionela, asistentă socială în cadrul Serviciului de asistență comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla.
Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, împreună cu Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Aradului, demarează campania de strângere de rechizite „Un ghiozdan pentru un zâmbet”, prin care comunitatea arădeană este invitată să sprijine copiii din familii vulnerabile la începutul noului an școlar, informează arhiepiscopiaaradului.ro.
La începutul noului an școlar, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului lansează o nouă ediție a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine” (Luca 18, 16), prin care își propune să sprijine 7.000 de
Administrația centrală și cea locală au intrat ieri în săptămâna decisivă pentru încheierea investițiilor și reformelor prevăzute prin PNRR și accesarea a sute de milioane de euro. Punctul cel mai
Mai puţin de 55.000 de aplicări pentru joburile din afara ţării au fost înregistrate din ianuarie şi până în prezent, reprezentând doar 0,6% din totalul aplicărilor din acest an, potrivit datelor publicate
Direcţia de Sănătate Publică Vaslui a făcut apel la populaţie să doneze sânge la Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină din Bârlad, care se confruntă cu un deficit critic de sânge. Un apel similar a fo
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza, în septembrie, 109 programe de calificare pentru 1.922 de persoane care beneficiază, conform legii, de formare profesională gratuită. Potrivit
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamț s-a întrunit sâmbătă și ieri pentru a analiza situația critică în care se află alimentarea cu apă din mai multe localităţi. Prefectul Maria Apostol a
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Dacă ați ajuns vreodată la medic pentru o durere persistentă și ați plecat cu o rețetă pentru un medicament pe care îl știați drept „pentru depresie“ sau „pentru epilepsie“, probabil ați avut o
Imprimarea 3D în chirurgia cardiovasculară. Imprimarea tridimensională (3D) permite transformarea imaginilor 2D obținute prin CT sau RMN în reconstrucții virtuale 3D și apoi în modele fizice. În chirurgia cardio
Aflate la suprafața corpului, pielea și părul vin în contact direct cu factorii de mediu, reprezentând bariere de protecție atât fizice, cât și biologice, prin microbiota specifică. Se vorbește mult despre microbiota intestinală și rolurile ei multiple și esențiale pentru buna funcționare a organismului şi prea puţin despre microbiota cutanată. Dieta, stilul de viață și obiceiurile de îngrijire a pielii sunt factori modificabili care, alături de cei interni, influențează activitatea glandelor sebacee, secreția de sebum, sănătatea și aspectul pielii.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Inaugurat în anul 2024, Centrul catedral social „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului, aflat într-o clădire din curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, oferă vârstnicilor din Sibiu spaţii cu cele mai bune condiţii pentru activităţi zilnice, asistenţă şi terapie, toate susţinute financiar de Arhiepiscopia Sibiului. Încă de la intrare se remarcă condiţiile moderne pe care clădirea din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu le oferă beneficiarilor. Printr-un amplu proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, clădirea a fost modernizată şi echipată cu tot ceea ce este necesar pentru asistenţa a până la 200 de vârstnici din Sibiu.
Există locuri unde timpul se face pe sine veșnicie. Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung Muscel, la cei 400 de ani de existență împliniți, nu este doar o zidire de piatră, ci și o inimă care bate în mijlocul cetății, un altar viu unde generații după generații vin cu credință, cu speranțe, cu lacrimi, cu mulțumiri, cu neputințe să se închine și să se roage lui Dumnezeu. Astfel, cele patru veacuri trecute nu mai sunt timp, ci răbdarea Creatorului care lucrează în istorie. În această tainică petrecere se va înscrie și viitorul proiect de restaurare a sfântului lăcaș, ai cărui primi pași au fost deja făcuți.
Una dintre cele mai frumoase și faimoase instituții culturale bucureștene este Muzeul Național al Țăranului Român, care se deschide, la parter, cu expoziția permanentă „Lumea creștinească”, povestind relația profundă dintre lumea satului și credința în Dumnezeu. Vizitând-o și în trecut, credeam că știu ce e de știut. Mă înșelam. Totul e foarte frumos, dar trebuie să faci un tur cu ghid, pentru că în spatele fiecărui obiect se ascunde o poveste și sunt detalii care ușor ți-ar putea scăpa dacă nu ți-ar fi semnalate.
Corul Universității din București (UB) va susține, în Aula Magna a Facultății de Drept a universităţii bucureştene, în data de 17 decembrie 2024, începând cu ora 19:00, un concert de colinde
Muzeul Art Safari, găzduit în Palatul Dacia-România din București, a vernisat, recent, expoziția „Cele mai frumoase tradiţii”. Manifestarea cultural-religioasă, organizată de Secretariatul de Stat pentru
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează, la Iași, în perioada 13-15 decembrie 2024, o serie de evenimente dedicate împlinirii a 35 de ani de la
O expoziţie caritabilă, numită „Brazi de poveste”, a fost deschisă, zilele acestea, la Complexul Muzeal Arad, unde vizitatorii pot admira pomi de Crăciun împodobiţi tradiţional sau modern, care înainte de s
Muzeul Memorial „George Enescu” din Dorohoi va fi reabilitat în baza unui proiect finanţat de Institutul Naţional al Patrimoniului, a anunţat, recent, Muzeul Judeţean Botoşani. Potrivit unui comunicat de
Cultura borşului ucrainean a fost înscrisă în 2022 pe Lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial care necesită o salvgardare în regim de urgenţă. Potrivit site-ului UNESCO, borşul este menționat în po
În aula Academiei Române din București vor fi acordate astăzi, 4 decembrie, premiile anuale ale acestei instituții. La fiecare ediție, conform regulamentului, sunt premiați cei mai valoroși specialiști în
La Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț (MȘNPN), a fost deschisă recent expoziția temporară „Nestematele Mării - Bijuterii Neștiute”, care invită publicul la cunoaşterea biodiversităţii moluştelor ma
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) prezintă expoziția „EIKON. Conservare-restaurare pictură pe lemn”, care aduce în atenția publicului problematicile generale de conservare și restaurare a picturii
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) găzduiește în Sala Acvariu expoziția de pictură „Albastru de pe Prut” a artistei basarabene Galina Vieru, care oglindește tema arhitecturii vernaculare din
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 2-8 decembrie, Târgul de Moș Nicolae. Decorațiuni, jucării și nu numai vor fi prezente pe aleile muzeului, desigur împreună cu artizanii
Centrul de Spiritualitate „Sfântul Grigorie Palama” și Organizația Tinerilor din București organizează, în data de 12 decembrie, de la ora 19:00, concertul de colinde tradiționale „Îmbucură-te, om
Teatrul Național București găzduiește, în data de 9 decembrie, de la ora 20:00, concertul de Crăciun „Viena Magic - de 20 de ani în România”. Celebra orchestră Johann Strauss Ensemble, condusă de
În perioada 8-13 decembrie 2024, la Iași se vor desfășura Zilele Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi, eveniment anual care celebrează rolul și rostul școlii ieșene de
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, în Galeria Cellarium, va avea loc, în perioada 6-8 decembrie 2024, ediţia de iarnă a expoziției „Mineralia”, care conţine multe piese interesante ce pot
Peste 100 de obiecte de patrimoniu vor fi prezentate publicului începând din 5 decembrie, în cadrul expoziţiei „România - Polonia, un secol de istorie. Mareşalul Jozef Pilsudski şi Familia Regală a
College de France din Paris propune publicului o călătorie „parfumată” în Antichitate, prin intermediul expoziţiei „Vinuri, uleiuri şi parfumuri. O călătorie arheologică în jurul Mediteranei antice”. Aromele Antichităţii devin accesibile graţie arheologului Jean-Pierre Brun, de la College de France, care a studiat situri aflate în Italia, Grecia, Franţa şi în deşertul oriental egiptean, informează AFP. Timp de aproape 50 de ani, el a aprofundat tehnici din Antichitate, efectuând săpături în cartierele artizanilor din Pompeii, interesându-se de viticultura din Galia sau reconstituind chimia parfumurilor din Grecia Antică.
Complexul Muzeal Arad (CMA) găzduieşte o expoziţie inedită, cu obiecte vechi aduse de acasă de angajaţii instituţiei, pe care le-au adunat de la bunici sau alte rude, precum costume populare, obiecte de
La Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” are loc astăzi, 29 noiembrie 2024, vernisajul expoziției de fotografie documentară, intitulată „Valahii din Moravia”. Sunt expuse fotografii semnate de
UNESCO a anunţat că a plasat sub „protecţie consolidată provizorie” 34 de situri culturale din Liban ameninţate de bombardamentele israeliene şi că oferă asistenţă financiară de urgenţă pentru salvarea
La Institutul Cultural Român (ICR) se desfășoară, astăzi, 28 noiembrie, un eveniment dedicat Zilei Bucovinei, în cadrul căruia va fi prezentată harta secţiunii româneşti a Cimitirului Central din Cernăuţi ş
La Centrul cultural-pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” (CCPSIM) din Sighetu Marmației va avea loc, în 29 noiembrie 2024, începând cu ora 14:30, vernisajul expoziției de grup „Ziua Artistului
La Centrul eparhial Iași a avut loc, recent, prezentarea a două cărți: „Cuvântul și Sfintele Taine”, semnată de pr. dr. Nicolae Dura și „Români de seamă din Viena de altădată, 1663-1918”, scrisă de
Expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, care se va deschide joi, 28 noiembrie 2024, pune în centrul atenţiei bogăția obiceiurilor și a valorilor spirituale transmise de-a lungul generațiilor în spațiul
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„În vremea aceea S-a suit Iisus pe munte și a chemat la Sine pe câți a voit și au venit la El. Și a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli, ca să fie cu El și să-i trimită să
Fraților, mulțumire fie adusă lui Dumnezeu, Care a dat aceeași râvnă pentru voi în inima lui Tit. Căci, pe de o parte, a primit îndemnul nostru, iar pe de altă parte, făcându-se și mai sârguitor, de bună
Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul dintre cei 12 Apostoli. A vestit Evanghelia în Siria, în Asia Mică, unde a suferit bătăi, temniţă, loviri cu pietre pentru Hristos. Ajuns în Frigia şi, intrând în
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 538 „În anul 1894 (ieroschimonahul Ilie Vulpe) a cumpărat chilia Sfântului Ioan Botezătorul, la locul
În temniţa de la Mislea erau închise tinerele fete. Acolo era o tânără studentă numită Aspazia. Ea primea liniştită toată suferinţa. Şi înfrunta toate bătăile şi suferinţele cu mult curaj, urmându-L pe
Mulțimi nenumărate de virusuri asaltează din cele mai vechi timpuri toate speciile de viețuitoare de pe planeta noastră. Nu este ocolită nici specia umană și, periodic, epidemiile provoacă suferințe uriașe
Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost
Parcurgând apoftegmele Patericului, avem deosebitul privilegiu de a vedea cum virtuțile creștine sunt puse în lucrare într-un mod exemplar în viețile marilor nevoitori ai pustiei. Așa se face că am ales de
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


