Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor și organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc în acest an la București, în perioada 31 august - 3
Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), cel mai amplu eveniment dedicat tinerilor și organizat de Biserica Ortodoxă Română, va avea loc în acest an la București, în perioada 31 august - 3
Parohiile din Luduș și Iernut, Protopopiatul Luduș, au organizat o acţiune dedicată copiilor şi tinerilor, la o cabană din Luduș, pentru a petrece împreună o zi de vacanță plină de joacă, zâmbete, socializare și prietenie. Fiecare parohie a adus la întâlnire copii şi tineri dintre cei mai implicați în viața parohială, prin prezența la sfintele slujbe și ajutorul la Sfântul Altar.
Fundația „Arhiepiscopul Irineu Pop” va acorda burse pentru elevi, în valoare de 500 lei pe lună, burse pentru studenți, în valoare de 600 lei pe lună, burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 600 lei pe lună, și burse de cercetare pentru doctoranzi în valoare de 700 lei pe lună. Bursele pentru elevi, studenți și masteranzi se acordă pe o perioadă de nouă luni, iar bursa pentru doctoranzi pe o perioadă de 12 luni. Dosarele pentru concursul ce vizează obţinerea burselor se pot depune în perioada 24 august - 30 septembrie. Acestea pot fi trimise prin poștă sau depuse direct la Secretariatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, cu sediul pe strada Mihai Viteazul nr. 16, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Școala Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire”, pusă anul acesta sub oblăduirea Sfintei Anastasia Șaguna, funcționează de mai mulți ani la München, Germania, și se adresează copiilor și tinerilor din
Parohia „Sfinții Voievozi” din Urlați, judeţul Prahova, a organizat, pe parcursul mai multor săptămâni din această vară, a șasea ediție a școlii de vară parohiale. Copiii din comunitate au participat la numeroase activități educative, creative, sportive și duhovnicești, prin care au avut ocazia să învețe lucruri folositoare în viață, să își descopere abilitățile, să lege prietenii și să se bucure de jocul copilăriei într-un cadru apropiat de Biserică.
Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sud
Antreprenorii din domeniul agricol şi industria alimentară aflaţi la început se pot înscrie până la 7 septembrie, pentru a participa la o selecție în cadrul programului AgriStart, care oferă mentorat şi
Guvernul a aprobat, joia trecută, schema de ajutor de minimis pentru susținerea producției de cartofi de consum în anul 2026, cu un buget alocat de 26,625 milioane de lei, potrivit Ministerului Agriculturii.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plata a peste 49,26 milioane de lei reprezentând ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru serviciile de ameliorare a raselor pr
Fermierii din judeţul Olt, la finalul campaniei de recoltare a păioaselor, care a însemnat obţinerea unei cantităţi medii de 7 t/ha la grâu, rămân aproape fără profit din cauza costurilor de producţie mari ş
În Bistrița-Năsăud, numărul copiilor școlarizați care dețin certificate de cerinţe educaţionale speciale (CES) este mai mare de la an la an, ajungând să reprezinte 5,2% din populația școlară a județului.
Autoritățile județene fac ultimele verificări în școli, astfel ca acestea să se deschidă în 7 septembrie cu toate avizele necesare și cu asigurarea celor mai bune condiții elevilor și corpului
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învăţământului preuniversitar, se
Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7-11 septembrie 2026, la Baru, în judeţul Hunedoara, o nouă ediţie a taberei de vară „Reconfigurarea traseului”, menită să
Peste 2.000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite şcolare, prin programul „Primul ghiozdan”, derulat de Consiliul Judeţean Covasna, a an
După Bucureşti şi extinderea din 2026 către Braşov şi Timişoara, Harta Literară continuă să construiască o reţea naţională de oraşe literare şi adaugă Iaşiul pe harta sa digitală, unde va fi lansată,
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări”, dedicată patrimoniului
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Pentru Andreea Elena Olaru, 24 de ani, lipsa vederii nu reprezintă o tragedie și nici o neputință, ci realitatea în care s-a născut, trăit şi format. Cu ajutorul tehnologiei citește sute de pagini pentru examene şi îşi cultivă cea mai mare pasiune - lectura. A absolvit anul acesta Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași ca şefă de promoţie la specializarea Asistență Socială și vorbește despre credință, educație și viitor cu o siguranţă care te liniștește, în ciuda zgomotului asurzitor în care se pierd vieţile noastre zilnice. Aminteşte cu un deosebit respect despre profesorii care i-au influenţat parcursul academic, atinge, tangenţial, şi prejudecățile de care s-a lovit în viaţă, dar mai ales pune accentul pe lecţiile pe care le-a învăţat de la viaţă și i-au dat puterea de a merge mai departe.
Când telefonul ajunge să fie primul lucru pe care îl verificăm dimineața și ultimul înainte de culcare, e bine să fim mai atenți la felul în care folosim rețelele sociale. Elena Ancuța Zăvoianu, doctor în
Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu a fost unul dintre marii părinți duhovnicești ai Ortodoxiei contemporane. Te primea la Schitul Românesc Prodromu într-o atmosferă duhovnicească unică, ce i se datora în cea mai mare parte. Ajutat de părintele Justinian și de părintele Iulian, el era motorul nevoinței duhovnicești din schit. Icoană vie a monahului-ascet, plin de râvnă și curăție, arzând în focul rugăciunii, radia lumină taborică, trăind în postiri și privegheri. Am avut ocazia să vorbesc cu Părintele Petroniu, iar una dintre convorbiri am înregistrat-o pentru o viitoare publicare.
Vacanța nu înseamnă absența regulilor, ci mai mult spațiu pentru odihnă, joacă și conectare. Psihoterapeutul Claudia Oprescu explică de ce copiii au nevoie de structură flexibilă, predictibilitate și autonomie. Somnul, mișcarea, natura, lectura și relațiile cu ceilalți susțin echilibrul emoțional și dezvoltarea. În privința ecranelor, limitele funcționează mai bine atunci când sunt clare, negociate și adaptate vârstei. Dialogul calm și exemplul părinților pot transforma regulile în repere de siguranță, nu în surse de conflict.
În anii de școală, copiii au nevoie nu doar de cunoștințe, ci și de repere care să îi ajute să își înțeleagă alegerile, emoțiile și relațiile cu ceilalți. Ora de religie poate crea un astfel de spațiu
Să faci sarmale, să coci pâine, să sculptezi mobilier, să mergi la biserică și la concertele Filarmonicii, să citești, să faci școală sau chiar o facultate, să înveți o meserie - cine ar putea bănui că toate astea se întâmplă într-o închisoare? Am ajuns la Penitenciarul Mioveni pe urmele unei știri neobișnuite: începând din iulie, aici se face pâinea și pentru Penitenciarul Găești. Am aflat la fața locului că se fac mult mai multe: deținuții asigură și curățenia, și spălatul rufelor, și toate reparațiile necesare, plus că participă la o mulțime de activități spirituale, de învățământ, culturale și sportive.
Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Feredeni, comuna Deleni, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, a organizat, în perioada 1-9 august 2026, o nouă ediție a Școlii de vară Feredeni. Timp de nouă zile, apr
Inaugurat în anul 2024, Centrul catedral social „Sfânta Treime” al Arhiepiscopiei Sibiului, aflat într-o clădire din curtea Catedralei Mitropolitane „Sfânta Treime”, oferă vârstnicilor din Sibiu spaţii cu cele mai bune condiţii pentru activităţi zilnice, asistenţă şi terapie, toate susţinute financiar de Arhiepiscopia Sibiului. Încă de la intrare se remarcă condiţiile moderne pe care clădirea din curtea Catedralei Mitropolitane din Sibiu le oferă beneficiarilor. Printr-un amplu proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, clădirea a fost modernizată şi echipată cu tot ceea ce este necesar pentru asistenţa a până la 200 de vârstnici din Sibiu.
Carmelia Leonte este poetă, prozatoare și eseistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași. Este absolventă a Facultății de Filologie, secţia limba şi literatură română - limba şi
RĂSPUNS LA O ÎNTREBARE Ia privește atent un fir de iarbă, o gâză, o broscuță, o picătură de ploaie căzută din cer, o stea pictată pe geam când e ger. Ai nevoie de multă
Căutarea și aflarea căii spre Dumnezeu este dominanta spovedaniei din cartea lui Adrian Georgescu, „Lumina în Trei Iubiri”, apărută la Editura Stefadina în 2025. Autorul (n. 1952) a
Crez În poezie mă încred ca într-un înger Care îmi știe viața pe de rost Îmi îngăduie să mă închin oricărui zeu Îmi este Dumnezeu, pe pământ și în cer. Cred în poezia care nu îmi cere bir
Nicolae Crepcia este un alpinist liric prin excelență. Ne bucură sufletele cu noul său volum de poezii Lacul cu o singură lebădă, publicat la Editura CronoLogia din Sibiu în 2026. Poetul practică un urcuș în
Cred că oricine s-a întrebat întru sine, cel puţin în unele în momente: „Cine suntem noi? Ce se află dincolo de materia trupului nostru? Care este de fapt sensul vieţii noastre?“
Există o vorbă în popor care sună astfel: „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“. Interesant este că această zicală este una care încurajează
Ceea ce impresionează constant la Abbas Kiarostami, ca şi la alţi cineaşti iranieni din generaţia sa, este modelul ancestral al relaţiilor umane, simplitatea lor densă şi interiorizată, bazată pe respectul
Ne desfăşurăm activitatea pastorală şi misionară în rândul credincioşilor adulţi care formează, în majoritate, adunarea liturgică din duminici şi sărbători. Adulţii sunt cei care
La 3 ianuarie 1964, cu raportul nr. 2, arhimandritul Lucian Florea a comunicat Cancelariei Sfântului Sinod că a executat cu meşteri locali următoarele lucrări la biserică: montarea celor 14 geamuri
Marta şi Maria sunt, o ştim din Scriptură, cele două surori ale lui Lazăr din Betania, prietenul Domnului Hristos. Dar tot ele reprezintă două modele de raportare, de viziune asupra existenţei şi a relaţiei cu
Patericul este, în cea mai mare parte a lui, cartea măsurii și a așezării. Există unele istorisiri care rup ritmul și ne pun în față o altă realitate. Uneori părinții sunt deschiși față de
Dumnezeu nu este absent din viaţa oamenilor. Mai degrabă, omul nu-L doreşte pe Dumnezeu în preajma lui. Omul este cel ce se lipseşte de Dumnezeu, şi aceasta din mai multe pricini. Una este nepăsarea. Oamenii
Toamna e anotimpul contrastelor. Vremea împlinirilor rodite, dar şi a stingerii, a inexorabilului sfârşit a tot şi a toate. Încheierea unui ciclu vegetal, ca şi isprăvirea vieţii omului, a
Povestea pe care vreau să v-o istorisesc astăzi a fost scrisă de Ion Luca Caragiale şi se intitulează Mintea şi … „Se zice că odată norocul şi mintea s-au prins să meargă împreună la drum
Dacă la începutul anilor '90 introducerea studiului religiei în şcoala românească a fost receptată ca o revenire la normalitate pentru o societate condamnată timp de jumătate de secol la
Adesea, ne raportăm la Sfânta Cruce ca la altarul de jertfă al Mântuitorului Hristos. Şi nu greşim când procedăm astfel. Numai că în acest caz accentul raportării noastre la cruce şi
Toamna cinematografică românească se anunţă destul de bogată. Debutul îl fac două filme de entertainment: comedia America, venim!, primul lungmetraj al prolificului realizator de telenovele Răzvan
Se cuvine în viaţă să-ţi dai sufletul unuia care nu ţi-l oferă pe al lui? Nicolae Iorga, strălucitul istoric român de la începutul secolului trecut, spunea că nu. Pentru că, dacă nu vei primi
Mă întâlnesc, arar şi întâmplător, cu o mai veche prietenă, pe care am neglijat-o în ultimul timp, aşa cum mi-am neglijat, de altfel, cam toţi prietenii după â90 (o pierdere
Să ne temem de cinici şi de darurile lor! Soluţia voluntariatului, convenabilă cinicilor contemporani, adică oamenilor care se bizuie pe ei înşişi mai mult decât este cazul, zdruncină credibilitatea
La 30 august 2014 s-au împlinit zece ani de când a trecut la cele veşnice Arhiepiscopul Lucian Florea. Înainte de a fi Episcop-vicar misionar pentru românii stabiliţi &i
Pe soleea care înalţă Altarul mai presus de tot şi de toate, preotul liturghisitor rosteşte cea mai frumoasă rugăciune a Ortodoxiei, care precedă momentul mult aşteptat, acela de a dărui oamenilor
Fratele Alexandru Mihail Niţă de la Mănăstirea „Sfântul Brâncoveanu“ de la Sâmbăta de Sus, vieţuitor timp de şase ani în Sfântul Munte Athos, este unul dintre acei
Suntem deja obişnuiţi cu discursul pluridimensional, caracteristic academicianului Răzvan Theodorescu, însă recenta lucrare „Studii brâncoveneşti“ oferă o nouă problematică. Cartea,
Avva Ghelasie, un pustnic palestinian din a doua jumătate a secolului al V-lea, a rămas întipărit în memoria Bisericii, care îl pomeneşte la 31 decembrie. Patericul egiptean păstrează şi el un gr
Ne aflăm în lumina praznicului Înălţării Sfintei Cruci. Am cântat „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea ta o lăudăm şi o mărim“, apoi cu
Adesea, mulţi dintre noi ne punem întrebarea cum am putea împăca dreptatea cu bunătatea. Cum să fii şi bun, şi drept, mai ales când s-ar cădea să fii drept? Cum poţi să rămâi un om al
Observând firul istoriei, din trecutul cel mai îndepărtat şi până azi, găsim muzica la toate popoarele, căci fiecare popor a cântat, împodobind cultul şi dezvoltând în
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„În vremea aceea a început Iisus să învețe lângă mare, și s-a adunat la El mulțime foarte multă, încât El a intrat și a șezut în corabie, pe mare, iar toată mulțimea era lângă mare, pe uscat. Și-i
Fraților, socotesc că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli. Și, chiar dacă sunt neiscusit în cuvânt, nu însă în cunoștință, ci v-am dovedit-o în totul față de voi toți.
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul (†400) a fost de neam etiopian şi a slujit ca rob al unui dregător. Stăpânul său, speriat de viaţa tâlhărească pe care o ducea în ascuns, l-a eliberat din robie. A devenit
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 476-478 „(Monahia Eufrosina Lazu) era fiica postelnicului Constantin Lazu din comuna Drăgușeni - Suceava.
Între 14 și 17 august 2026, Mănăstirea Văratec a trăit unele dintre cele mai însemnate zile ale istoriei sale recente. Hramul „Adormirea Maicii Domnului”, pomenirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec,
Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost
În Biserica Ortodoxă se ține una dintre cele mai aspre zile de post din an, pe 29 august, amintind de uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Dincolo de tragismul istorisirii evanghelice, episodul ascunde o lecție sur
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


