În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
În cadrul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Giulești‑Sârbi, Protoieria Sector 6 Capitală, sub îndrumarea diaconului Marius Daniel Armășelu, s‑a desfășurat o serie de ateliere de meșteșuguri cu motive
Elevii Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț au marcat împlinirea a 65 de ani de la trecerea în veșnicie a scriitorului Mihail Sadoveanu printr-o activitate organizată de Catedra de limba și literatura română.
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc astăzi, 22 octombrie, deschiderea expoziției „Din atelierele studenților. Icoane, studii de atelier, proiecte de restaurare”. Organizată de Departamentul de teologie sistematică, practică și artă sacră, cu prilejul sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, expoziţia reunește lucrări semnate de studenți, absolvenți și profesori ai specializării Artă sacră.
Astăzi, 22 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a primit, la Palatul Patriarhiei din București, vizita domnului Ioannis Loverdos, ministru adjunct al afacerilor externe al Republicii Elene. La întrevedere a participat și Excelența Sa doamna Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei în România, și doamna Eleni Kyriakopoulou, director al Cabinetului diplomatic al ministrului adjunct.
În noaptea de 19 spre 20 octombrie, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a participat, alături de obștea Mănăstirii Giurgeni, la slujba Privegherii închinate Sfântului Cuvios Gherasim din Kefalonia.
Experienţa României privind anularea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din 2024 a reprezentat un prilej important de reflecţie asupra noilor provocări la adresa securităţii şi democraţiei, a declarat
Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), Daniela Moroşanu, a declarat miercuri, la Vaslui, că România se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei, subliniind
Şase femei care au lucrat ca operatori într-un call center fraudulos, în cursul anului 2025, au fost trimise de procurori în instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind acuzate că au
Anul acesta a fost unul record pentru turismul de observare a păsărilor (birdwatching) în Delta Dunării, comparabil cu anii anteriori pandemiei. Potrivit proprietarului unei agenţii de turism specializate pe
Numărul cererilor de negociere cu băncile şi instituţiile financiare nebancare transmise de consumatori către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar a ajuns la 3.394 în primele nouă
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
Manualele şcolare pentru clasa a IX-a care au fost declarate câştigătoare în urma licitaţiilor au fost încărcate, în format digital şi PDF, pe platforma dedicată - manuale.edu.ro, potrivit unui anunţ al
Înscrierile pentru FLEX Global sunt deschise până în data de 22 octombrie 2026, elevii selectaţi având oportunitatea să studieze un an şcolar la un liceu din Statele Unite ale Americii. Ei vor locui alături de
Elevii din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de gratuitate la călătoriile cu trenul, în timp ce studenţii pot obţine reduceri de 90% dacă studiază în ţară, respectiv 50% dacă studiază în
Rata de promovare a probei de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi a fost de 69,05% înainte de rezolvarea contestaţiilor, a transmis, într-un comunicat, Ministerul
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești, parte integrantă din Muzeul Județean Argeș, și-a redeschis recent porțile pentru publicul larg, după ce clădirea de secol XIX care adăpostește
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Mioveni este un oraș în județul Argeș, cunoscut în special pentru fabrica de autoturisme din apropiere, unde se produce de șase decenii mașina națională Dacia. De altfel, între 1964 și 1996, orașul s-a numit
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Avva Hyperechios este un monah egiptean cu o gândire ascetică, însoțită de discernământ. Pentru el postul este important pentru că este „un frâu dinaintea păcatului”. Dar, mai mult decât asupra postului,
Chemarea Bisericii este una de încredere și de dragoste: dragi tineri, veniți, pentru că aici veți afla sens, libertate, bucurie și frumusețea care nu apune niciodată. Iar pe cei maturi Biserica îi în
Am avut primul contact cu el în timpul unor filmări, la Mănăstirea Dealu. Pe la începutul anilor 2000 produceam un documentar pentru emisiunea de viață spirituală (TVR) când mi-a apărut în cale figura
Merg ca să se cunune, să-și boteze copiii și să-i petreacă pe ultimul drum pe cei dragi atunci când le-a venit sorocul. Asta o fac toți, inclusiv cei care altfel nu prea sunt duși la biserică, nici la propriu,
Caut timpul pierdut de alții, devenind eu însumi un mare pierzător de timp prin această permanentă căutare. Găsesc peste tot zile și nopți, ani întregi, iar câteodată chiar vieți. Toate pierdute de niște oa
Fiecare suflet are de învățat neîncetat. Nu ne putem considera niciodată ajunși la destinație, ci ne aflăm mereu în mers, mereu însetați după adevăr și frumos: „Această frumusețe e Dumnezeu Însuși. Du
Sărbătoarea Schimbării la Față este o fereastră deschisă către taina Celui ce, din iubire nemăsurată, S-a coborât din slavă și S-a făcut Om. Asemenea celorlalte praznice împărătești, și acesta ne
Trăim vremuri incerte. Pe lângă faptul că ne confruntăm cu o criză financiară și identitară, suntem chemați mai mult ca oricând să ne redescoperim reperele morale, să ne adâncim reflecția asupra sensului
În fiecare an la 6 august sărbătorim Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment biblic s-a petrecut cu câteva zile înainte de Intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim. „A avut loc cu
Avva Tithoe a fost întrebat „Ce cale duce la smerenie?”. Bătrânul a răspuns așa: „Calea smereniei este aceasta: înfrânare, rugăciune și să te socotești pe tine mai prejos de orice
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț-Noul Hozevit nu a fost singurul român nevoitor în Țara Sfântă. Sunt mulți isihaști cunoscuți, dar și alții rămași anonimi, care s-au nevoit la Locurile Sfinte în
În 16 ianuarie 1979, la Hunedoara, unde un fiu al Văii Trotușului, absolvent al Facultății de Teologie de la Sibiu, părintele Viorel Anăstăsoaie, săvârșea vocațional misiunea păstorească, prezbitera
Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Fc. 3, 12), a spus cu năduf și cu viclenie Adam, imediat după ce Dumnezeu i-a cerut socoteală pentru încălcarea poruncii din
Să nu folosești, azi, deloc Internetul ar fi o alegere destul de ciudată. Nu că n-ar fi posibil: cunosc oameni care nu se ating de calculator, după cum știu alții care au ales să nu aibă televizor. Am spus
La popasul celor 65 de ani de la trecerea la Domnul a Cuviosului Ioan Iacob în Pustiul Hozevei, se cuvin a fi amintite câteva dintre trăirile sale tainice în Hristos. Unele zărite doar ca umbre pe marginea lumii;
Există în Patericul egiptean un grup de apoftegme așezate sub numele avvei Tithoe. Cel mai probabil este vorba despre Avva Sisoe, doar că numele său ne este transmis într-o variantă alterată. Este un ascet
La editura „Partoș” a Arhiepiscopiei Timișoarei a apărut de curând volumul intitulat „Parohiile Protopopiatului Ortodox Făget. Comunitate. Biserică. Școală”, semnat de către regretatul profesor Ioan
Sunt un om înapoiat! Trebuia să fiu pasăre, chiar începusem să învăț să zbor, dar cerului i s-a făcut milă de părinții mei, eram singurul lor copil, și m-au dat înapoi. Văzuse pesemne că-mi place să
Între sumedeniile de tomuri, cuvinte așezate pe veșnice lespezi sau între publicațiile efemere, sunt unele alcătuite pentru răsplătire veșnică. Pentru cuvintele luminoase, autorii vor fi răsplătiți cu
Rareori se întâmplă în domnia unui voievod să zidească întru slava lui Dumnezeu atâtea biserici și mănăstiri. Credincios, rugător și smerit, dincolo de greșelile pe care un om le putea săvârși în
În fiecare an, la 29 iulie, România își pleacă fruntea în semn de recunoștință în fața unei creații devenite simbol și stindard de neclintit al demnității naționale - imnul „Deșteaptă-te,
Sună ciudat? Nicidecum. Trăim vremuri spectaculoase, pline de schimbări dramatice petrecute într-un ritm debordant. Deja între generația mea și cea a copiilor mei este o prăpastie digitală (deși sunt conectat
Cel care intră - pe cel care era deja acolo. Cel care trece - pe cel care stă. Și, desigur, bărbatul - femeia și cel mai tânăr pe cel mai vârstnic. Cine salută primul. În ultimul caz, aparent, ar
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut, în anul 2024, albumul „Jertfă pentru credință și neam: 310 ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni (1714- 2024)”, semnat de
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea a auzit Irod tetrarhul toate cele făcute de Iisus și era nedumerit, că se zicea de către unii că Ioan s-a sculat din morți; iar de unii, că Ilie s-a arătat, iar de alții, că un proroc
Fraților, acum mă bucur de suferințele mele pentru voi și împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica, al cărei slujitor m-am făcut, potrivit iconomiei lui
Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei, cel întocmai cu Apostolii (†167), a fost contemporan cu împăratul roman Marc Aureliu (161-180). La una dintre sărbătorile păgâne s-au adunat mulţi păgâni,
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 286-287 „Pustnicul Sebastian era cu metania din Mănăstirea Bogdana Ocna, unde s-a nevoit în primii ani ai
Prin modul său de a redefini spiritualitatea și teologia într-o cheie existențială și integrală, în afirmarea legăturii reale „Dumnezeu-Cosmos-Om”, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae a dorit
În dependența de jocuri de noroc, suferinţa nu îl afectează doar pe cel care joacă, ci se răsfrânge asupra întregii familii, ai cărei membri ajung adesea să trăiască în incertitudine şi cu povara unei boli a cărei vindecare nu depinde de ei. Mai mult, codependenţii au nevoie de ghidare şi de terapie pentru a înţelege că acceptarea reprezintă primul pas al reconcilierii cu un om transformat de iluzia câştigului rapid. Este cazul Alexandrei, care, după ani de zbucium, îşi urmează acum propriul drum şi lucrează constant la propria vindecare.
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Una din preocupările mele recurente este cea de recuperare a personalităților care au contribuit prin viața lor la formarea unor modele demne de urmat, într-o societate care, cel puțin la vârful ei, pare să nu ma
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


