De luni se desfășoară Săptămâna Naţională a Siguranţei Rutiere, o inițiativă a Coaliţiei pentru Siguranţă Rutieră (CSR) dedicată conştientizării şi responsabilizării şoferilor, pietonilor,
De luni se desfășoară Săptămâna Naţională a Siguranţei Rutiere, o inițiativă a Coaliţiei pentru Siguranţă Rutieră (CSR) dedicată conştientizării şi responsabilizării şoferilor, pietonilor,
România a început renegocierea finală a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel încât să poată încasa integral cele 4,9 miliarde de euro rămase pe componenta de granturi, prin
Numărul cererilor de insolvenţă personală a crescut semnificativ în primele patru luni din 2026, până la 124, față de 57 în aceeași perioadă a anului trecut, şi ar putea ajunge de trei ori mai mare decât
Comisia Europeană a propus, luni, mobilizarea a 144 de milioane de euro de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru a ajuta la redresarea Spaniei, României şi Ciprului după dezastrele devastatoare din
O nouă tentativă de fraudă, care are în prim-plan mesaje ce pretind că ar fi de la platforma Ghişeul.ro, a fost semnalată de către specialiştii Directoratului Naţional pentru Securitate
În mod paradoxal (căci ce altceva este firescul lui Dumnezeu?), anul acesta singură Ortodoxia a avut o prăznuire neumbrită de conflictul din Orientul Mijlociu a celei mai însemnate sărbători ale sale.
Peste 80% dintre părinți apreciază programul cunoscut sub numele de „Laptele şi cornul” ca fiind „util sau foarte util”, iar peste 85% vor ca acesta să continue, potrivit unui studiu realizat de Institutul
În campusul „Veterinară - Cotroceni” se va desfăşura, în perioada 15-16 mai, evenimentul „Zilele Facultăţii de Medicină Veterinară”, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de animale,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București susţine inițiativa „STOP HIPERTENSIUNII”, un demers amplu de sănătate publică desfăşurat duminică, 17 mai, în Parcul
Echipa Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe primul loc la etapa judeţeană a competiţiei de planuri de afaceri „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, care
În sala de conferințe din clădirea Institutelor Academiei Române, filiala Cluj-Napoca, are loc azi, 20 mai, o nouă ediție a „Maratonului Istoriei”, manifestare cultural-educațională cu tema „Români care
Universitatea Politehnica Timișoara a redeschis zilele trecute pentru comunitate Casa Mühle, pe care o deține, o clădire istorică simbol care a contribuit la renumele Timișoarei de „Oraș al Florilor”. Evenimen
La sfârșitul acestei săptămâni, în stațiunea vâlceană Băile Govora, în cadrul unui tur ghidat destinat turiștilor și iubitorilor de patrimoniu, va fi evocată personalitatea lui Ernest Doneaud, unul dintre
Dosare secrete, documente și fotografii din timpul anchetelor desfășurate în perioada comunismului despre circulația clandestină a literaturii religioase în România pot fi descoperite de publicul larg în
„Hartă veche și Artă nouă. 500 de ani de istorie veche și artă nouă în 100 de exponate selectate din Colecțiile Emilian Radu” este titlul expoziției curatoriate de Erwin Kessler și deschisă până în 22
Pentru mulți pacienți, anestezia reprezintă una dintre cele mai mari temeri înaintea unei intervenții chirurgicale. Ideea de „a adormi”, de a nu simți nimic sau de a pierde controlul poate produce anxietate. Î
Când auzim despre boli transmisibile, ne gândim adesea la cele infecțioase, răspândite „pe orizontală”, prevenibile prin igienă, vaccinare sau alte măsuri specifice. Există însă și boli ereditare,
Tot mai frecvent, în spitale și în cabinetele medicale, pacienții beneficiază de o nouă tehnologie - realitatea extinsă (XR). Sub această denumire se regăsesc trei metode diferite de vizualizare, cu ajutorul uno
Cercetările din ultimii 20 de ani au aprofundat mult procesul inflamator, legătura acestuia cu bolile cronice și modul în care poate fi influențat de alimentație. Pe scurt, inflamația este răspunsul de
Vitamina D este esențială pentru menținerea sănătății osoase, prin rolul său în absorbția calciului și fosforului și în mineralizarea normală a osului. Deficitul ei favorizează scăderea densității
În zilele de 25-27 septembrie s-a desfășurat, la Timișoara, Conferința internațională SoCareNet aflată la ediția XX, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș în cadrul programului Agenda Culturală 2019. Tema
La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost organizată, joi, 26 septembrie, o nouă sesiune de examen pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II ) de către personalul
Marți, 1 octombrie, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului mai multe așezăminte monahale din Episcopia Caransebeșului își serbează hramul, printre acestea fiind Mănăstirea Brebu şi Mănăstirea
Miercuri, 25 septembrie a avut loc la sediul Centrului eparhial din Timișoara Adunarea Generală a membrilor Federației Filantropia. În cadrul ședinței au fost analizate proiectele în desfășurare, au fost
La Centrul Eparhial din Caransebeș a fost susținut, miercuri, 25 septembrie, examenul de capacitate preoțească – sesiunea de toamnă pentru teologii ce doresc să candideze pentru un post clerical vacant din
Prima activitate din acest an școlar a Asociației Învățătorilor Caraș-Severineni (AÎCS) s-a derulat marți, 24 septembrie, la Școala Nr. 7 din Reșița, în sala Amfiteatru. Cu o asistență numeroasă, au fost
Cel mai important festival de muzică clasică de cameră din vestul României aduce, în perioada 16 septembrie - 4 octombrie, muzica clasică mai aproape de copii și tineri, în special, din mai multe orașe
În Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Oravița au fost sfințite, miercuri, 25 septembrie, cele trei cruci de dimensiuni mari, care vor fi așezate pe turlele bisericii parohiale. Sfânta slujbă a fost
În perioada 16 septembrie - 4 octombrie se desfășoară, la Timișoara, Festivalul de muzică clasică de camera „Eufonia”, ediția a II-a, care însumează peste 30 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte e
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul „Nufărul”, din Bocșa, Caraş-Severin, comunitatea de credincioşi s-a aflat în sărbătoare, duminică, 22 septembrie, cu ocazia sfinţirii crucilor ce
Duminica a 18 a după Pogorârea Sfântului Duh, comunitatea de credincioşi din Parohia Craiva, Protopopiatul Ineu, a găzduit întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Beliu, coordonați de către pr. Radu Pe
Duminică, 22 septembrie, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Teiuș, judeţul Caraş-Severin, vor fi sărbătoriţi 20 de ani de slujire la acest așezământ monahal. Mănăstirea şi-a serbat pentru prima
Peste 4000 de tineri ortodocşi, reprezentanți ai fiecărei eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române, precum şi ai comunităţilor ortodoxe din Republica Moldova, Grecia, Albania, Germania, Franța, Belgia, Italia, Sp
În data de 17 septembrie s-a încheiat procesul de admitere la Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Conform cu recomandările
Întrunirea cercului pastoral misionar „Valea Timişului” din Protopopiatul Caransebeş s-a desfășurat luna aceasta la Parohia Dalci. Programul a început în biserica parohială cu oficierea Sfintei Liturghii,
În Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Miniş, Protopopiatul Lipova, Sfânta Liturghie a fost oficiată, duminică, 15 septembrie, de pr. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a sfințit, pe 12 septembrie, grădinița din Parohia Ortodoxă Română Mândruloc, ce se află sub
Fundația Filantropia Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în cadrul Agendei Culturale 2019, a continuat şi în acest an Tabăra de creație „Pe-un picior de plai pe o gură de Rai”, ce se desfă
Marți, 10 Septembrie, cu prilejul împlinirii a 147 de ani de la trecerea în veșnicie a eroului național Avram Iancu, la Școala Gimnazială Nr. 19 „Avram Iancu” din Timișoara, a avut loc o serie de
Ca în fiecare an la praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Episcopia Caransebeșului organizează pelerinajul anual pe Muntele Mic, ocazie cu care credincioşii se vor putea închina la icoana făcătoare de minuni a Ma
Vineri, 13 septembrie, va avea loc Pelerinajul pe jos de la Mănăstirea Timișeni (Șag) la Mănăstirea Partoș, judeţul Timiş. Acest pelerinaj reiterează, în mod simbolic, drumul pe care l-a parcurs, după
În stațiunea de pe Valea Cernei s-a desfășurat o acțiune social-filantropică, sub coordonarea protopopului Iosif Frenț, inițiată de pr. Marius Dănănău, prin care mai mulți elevi cu probleme sociale de la
Cu prilejul praznicului Nașterii Maicii Domnului, Mănăstirea Băile Herculane și-a prăznuit hramul. Sărbătoarea a început cu o procesiune de la așezământul monahal până la altarul de vară, acolo unde s-a
Mai multe familii care nu au resurse financiare suficiente pentru a asigura copiilor cele necesare începutului de an școlar au primit sprijin din partea militarilor Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea
Miercuri, în săptămâna a şasea după Paşti, din punct de vedere liturgic se face Odovania praznicului Învierii Domnului, adică se încheie perioada celor 40 de zile de sărbătorire pascală. Sfântul Mucenic


