Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Un mare număr de credincioși bucureșteni a luat parte în seara zilei de vineri, 6 noiembrie, la debutul evenimentelor liturgice prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, ocrotitorul
Miercuri, 4 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al aceleiași eparhii, înconjurați de un sobor de
Joi, 5 noiembrie 2026, a avut loc, la Bârlad, în prezența Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Conferința semestrială de toamnă a preoților din cele trei protopopiate ale eparhiei (Huși, Vaslui
Joi, 5 noiembrie 2026, preoții Cercului pastoral Valea Drajnei, din cadrul Protoieriei Vălenii de Munte, judeţul Prahova, s‑au reunit în biserica Parohiei Posești pentru susținerea lucrărilor de
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent joi, 5 noiembrie, în mijlocul clericilor din Protopopiatul Târgu Mureș, cu ocazia conferinței preoțești de toamnă. Evenimentul a
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Zilele de 16-18 octombrie 2026 au fost prilej de aleasă bucurie, comuniune frățească și împlinire duhovnicească pentru credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. De la întâlnirea tinerelor
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit duminică, 18 octombrie 2026, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bristol, Marea Britanie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie, Arhiepiscopul ortodox al Marii Britanii și Irlandei de Nord. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre compasiunea autentică, subliniind că aceasta presupune asumarea suferinței aproapelui.
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
„Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” (Luca 8, 25) Ei, pescari deprinși cu stihiile repezi ale văzduhului, se cutremurau acum la vederea Lui simplă și atât de lin
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
Muzeul de Artă Populară „Dr. Nicolae Minovici” găzduiește azi, 4 noiembrie 2026, de la ora 16:00, vernisajul expoziției „Memorii pe sticlă: O călătorie fotografică în România interbelică”. Proiectul
La Cupola Palatului Braunstein din Iași va avea loc azi, 3 noiembrie 2026, începând cu ora 16:00, conferința „Osteneli cu dragoste pentru lumina Cuvântului. Aspecte privind arta și tehnica tiparului”,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Călătorind pe valea Slănicului, dinspre Buzău spre munte, în răspărul râului, te îndepărtezi de prezent și te adâncești în tainele trecutului. Pe această „Vale a Timpului”, cum o numesc cercetătorii,
Comunitatea parohială de la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Gheorgheni, judeţul Harghita, lăcaş de cult sfinţit la 24 septembrie 1938, este păstorită, de 23 de ani, de preotul Emil Nan. În
Rugăciune psalmodiată la strana Catedralei Patriarhale Pantocrator, Mănăstirea „Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, Vâlcea Sfânta Cruce Parcul Mogoşoaia toamna Pătură de nori peste Alpii
„Tănsancă și îndrăgostită de tradiții”, după cum ea însăşi se caracterizează, Oana Albu, învățătoare și psiholog la Școala internaţională „Paradis” din Iași, a fost cea care a înțeles că
Locuit încă din neolitic, când s-au impus culturile Noua, Tei și Dealu-Melcilor, cu vestigii din epoca bronzului și temple dacice, după care s-au găsit bare de aur, cu ștampilă și monogramă, din a doua
Schitul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” din apropierea localităţii Breaza, judeţul Braşov, continuă o veche tradiţie monahală pe aceste meleaguri ocrotite de Munţii Făgăraş. Actualul
Conform datelor oficiale publicate de Institutul Național de Statistică din Italia, în regiunile Abruzzo-Molise, la începutul anului 2021, se aflau 27.645 de români înregistrați. Printre aceștia și numeroși
Sfintele Daruri Rugăciune la icoana Maicii Domnului Siriaca, Mănăstirea Ghighiu, judeţul Prahova Biserica Schitului Dragoslavele cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, judeţul
Cel mai vechi lăcaş de cult al Mărginimii Sibiului, Biserica „Sfânta Parascheva” din Gura Râului, datează după anumite menţionări de la 1202. Biserica este un simbol al Ortodoxiei ardelene, un monument al
Mănăstirea din localitatea maramureşeană Petrova este situată între Sighet şi Vişeu, nu departe de graniţa cu Ucraina. Aici milostenia şi grija faţă de aproapele, fie el ucrainean, român, maghiar sau de
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Odorheiu Secuiesc, o adevărată catedrală a oraşului din judeţul Harghita, este una dintre mărturiile istorice ale solidarităţii şi credinţei
Localitatea Crasna din regiunea Cernăuţi, unde majoritatea vieţuitorilor sunt români, are mai multe biserici. Într-una din mahalalele acesteia, numite de localnici „cotul Huta”, pe terenul unui fost lăcaş de
Crucea de pe catapeteasma Bisericii „Sfântul Elefterie”-Nou Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti Palatul Culturii din Iaşi Polenizare Peisaj rural din satul Căuia, judeţul
August e luna în care, în județul Botoșani, la Darabani, cel mai nordic oraș al României, are loc un festival unic nu prin anvergură, ci prin caracterul său profund cultural și educațional. Dezbateri,
La Mănăstirea Găvanu, din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, după cuvânt, Dumnezeu pare a fi așezat tăcerea ca o a doua mare putere a lumii. Acolo pustiul s-a făcut pe sine pustie. Adică loc în care omul se
Masa din Sfântul Altar, Mănăstirea Pasărea, judeţul Ilfov Monahie la slujba Ceasurilor Vecernie la Mănăstirea Poiana Mărului Vohodul cu Evanghelia la Catedrala Patriarhală din
În perioada 31 iulie - 14 august, echipa proiectului „Biserici înlemnite” se află în județul Iași pentru a inventaria bisericile de lemn din acest areal, astfel încât să poată fi ulterior monitorizate, iar
55 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal din comunitatea Măneciu, județul Prahova, au venit joi, 4 august, la București într-o excursie tematică. Copiii, înscriși în cadrul proiectului „Alege
Pantocrator, Catedrala Arhiepiscopală a Dunării de Jos Sfânta Evanghelie Crucea Eroilor de pe Caraiman, Munţii
Cu greu ţi-ai putea imagina un om a cărui viață să se potrivească mai bine cu numele lui! Dumitru Furnică a strâns ani de zile comori inestimabile de artă veche, a construit o casă destinată de la bun
Românii din Cristuru Secuiesc au avut până în anii 1863-1865 o biserică de lemn, dar care între timp a fost dărâmată. În anul 1922, s-a amenajat o capelă, iar între anii 1935 şi 1938 s-a ridicat Biserica
Cea de-a XIII-a ediție a taberei Nemțișor, organizată de Arhiepiscopia Iaşilor prin Departamentul misiune pentru tineret, în perioada 25-28 iulie, s-a încheiat, însă tinerii participanţi au rămas cu bucuria cu
Din noiembrie 2021, Rodica Mocanu a înțeles că menirea ei e aceea de a reînnoda firele rupte dintre cei ce s-au dus și cei ce sunt. În mai puțin de un an a deprins tainele olăritului, a scormonit toate cotloanele
În satul Ciurea, la aproape 15 km de Iaşi, legumele din Cămara lui Vasile cresc tihnit, în armonie cu natura, fără a fi forţate. Iar gustul acestora e pe măsura grijii cu care familia Preutescu munceşte cele
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri (Luca 10, 16-21) „Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi
Fraților, voi v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei, care
Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul, Arhiepiscopul Constantinopolului (†351) s-a născut în Tesalonic. A fost hirotonit diacon de Sfântul Alexandru, Arhiepiscopul Constantinopolului, şi a fost notarul acestuia. Du
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 339-340 „Adunându-se frații în jurul Sfântului Gheorghe (de la Cernica), când zăcea în pat, au
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Când ne gândim la sfințenie, ne imaginăm adesea o existență retrasă din lume, departe de tumultul vieții cotidiene și de grijile care ne consumă timpul. Viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina ne
Ziua de 9 noiembrie a fiecărui an este un prilej binecuvântat pentru a-l cinsti în mod solemn pe Sfântul Ierarh Nectarie, cel care este o lumină călăuzitoare pentru cei aflați în întunericul necazurilor și nep
Au trecut cinci ani de când Episcopul Gurie s-a mutat la viața veșnică, dar la Deva prezența sa este vie. Pacea și blândețea și starea de bucurie cerească radiantă pe care o purta în suflet cel dintâi arhipăstor al Devei și Hunedoarei au rămas neșterse în amintirea celor care l-au cunoscut. Mormântul său din Catedrala Episcopală din Deva a devenit un loc de reculegere, meditație, rugăciune și inspirație. Sunt oameni, preoți sau credincioși care, văzându-l o singură dată, au rămas marcați pentru veșnicie de prezența sa duhovnicească transformatoare. Privirea lui blândă care învăluia cu dragoste și bunătate divină persoana interlocutorului și rugăciunea sa vie aduceau îmbărbătare, spor de credință și nădejde. Cuvintele lui erau la fel de vii, mergeau la inimă. Și astăzi, citindu-le, luminează sufletul și întăresc dragostea de Dumnezeu.


