Cu nemăsurată emoție și bucurie a fost sărbătorită în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Învierea Domnului, cel mai important și cel mai așteptat praznic al creștinătății. În Duminica
Cu nemăsurată emoție și bucurie a fost sărbătorită în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților Învierea Domnului, cel mai important și cel mai așteptat praznic al creștinătății. În Duminica
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit duminică, 5 aprilie, Sfânta Liturghie împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al eparhiei, pe un podium amenajat lângă Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. În ajun, a avut loc la Suceava Procesiunea de Florii.
În tradiția ortodoxă, postul nu este doar o rânduială alimentară, ci o lucrare lăuntrică de reașezare a vieții interioare. Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, explică sensul profund al postirii ca proces de curățire a gândurilor, de întărire a voinței și de regăsire a echilibrului dintre trup și suflet. Între roadele postului, ierarhul amintește gestionarea mai bună a emoțiilor, armonia în familie, relații mai sănătoase cu cei din jur și apropierea de Dumnezeu. Astfel, postul devine o pedagogie a libertății interioare și un drum al maturizării personale și spirituale.
În Duminica a treia din Marele Post, în Paraclisul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” al Parohiei „Sfânta Treime”-Șcheia III, din apropierea municipiului Suceava, a fost săvârșită prima Liturghie de către un arhiereu, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, informează Biroul de presă al eparhiei.
În Duminica a treia a Sfântului și Marelui Post al Paștilor la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște de către cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar.
„Comunicarea ca instrument de motivare și de construire a unei culturi organizaționale sănătoase” și „Comunicarea - cheia promovării și consolidării valorilor organizației” au fost temele dezbătute în cea de-a cincea zi a lui Mărțișor, în cadrul reuniunii manageriale a directorilor din unitățile de educație timpurie din județul Suceava, desfășurată în Liceul Teologic Suceava.
Într-un gest de profundă solidaritate și dragoste creștină, Episcopia Maramureșului și Sătmarului s-a făcut părtașă durerii familiilor sinistrate din orașul Broșteni, grav afectate de inundațiile din această perioadă.
Duminică, 1 martie, în Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Rădăuți a fost instalat noul protopop de Rădăuți, preotul Constantin Oprea. În mijlocul clericilor din cuprinsul Protoieriei Rădăuți, al credincioșilor din municipiu, al părinților consilieri ai Centrului eparhial Suceava, dar și al celor veniți din Parohia Straja și din Piatra Neamț, locul natal al părintelui, s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
În Duminica biruinței dreptei credințe, 1 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, au săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Altarul amenajat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Ziua de duminică, 22 februarie, va rămâne ca o amintire de mare preț în inimile credincioșilor din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Mănăstirea Humorului, Protopopiatul Suceava II. Alături de
Joi, 19 februarie, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a binecuvântat lucrările realizate la Inspectoratul de Jandarmi Județean „Bogdan Vodă” din Suceava. Acesta a trecut recent printr-un amplu proces de modernizare.
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, credincioșii Catedralei „Nașterea Maicii Domnului” din Gura Humorului au primit arhiereasca binecuvântare. În mijlocul lor s-a aflat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la finalul căreia a fost împlinită rânduiala instalării noului preot paroh al acestei comunități.
Într-o societate în care întrebările legate de viitorul tinerei generații devin tot mai apăsătoare, iar nevoia de repere sigure se face simțită în fiecare comunitate, la Suceava a fost prezentat proiectul național „Centrul de activități cu tineretul «Sfântul Ilie Tesviteanul»”, implementat de Patriarhia Română - o inițiativă ce transformă grija pentru copii într-un program concret de formare, sprijin și însoțire.
În ziua de 2 februarie 2026, la Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi s‑a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care, sub preşedinţia
Sâmbătă, 31 ianuarie, a avut loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Întrunirea a fost așezată sub semnul rugăciunii, la slujba de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, participând Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, consilierii și inspectorii eparhiali, precum și membrii forului bisericesc.
Comunitatea ortodoxă românească din Easley, Carolina de Sud (SUA), a trăit un moment de profundă însemnătate eclesială, prilejuit de sfințirea bisericii Misiunii Ortodoxe Române „Sfântul Grigorie Teologul”. Slujba de târnosire, săvârșită de doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, a consfințit așezarea deplină a lăcașului în rânduiala liturgică a Bisericii, încununând un parcurs pastoral și misionar început în urmă cu aproape un deceniu și susținut prin efortul clerului și al credincioșilor din această parte a diasporei românești.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Bobotezei împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar, înconjurați de un sobor de slujitori.
La sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, și de Episcopul-vicar, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la un Altar special amenajat în imediata apropiere a clopotniței Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință”. Din soborul slujitor au făcut parte clerici ai Centrului eparhial Suceava, precum și slujitori de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, îndrumați duhovnicește de arhim. Serafim Grigoraș.
Începutul unui „așezământ de ocrotire, alinare și nădejde pentru cei aflați în suferință trupească și sufletească” a fost binecuvântat miercuri, 16 decembrie 2025, în municipiul Suceava. Acesta se află sub oblăduirea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților prin Fundația Umanitară Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” - Filiala Suceava.
Liceul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” și-a cinstit și în acest an ocrotitorul printr-o serie de activități cultural-educaționale și liturgice.
Marți, 2 decembrie 2025, primul așezământ monahal închinat Sfinților Cuvioși Părinți Paisie și Cleopa și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească. În mijlocul obștii monahale și al comunității de la Vadu Negrilesei a poposit Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul aflat în demisolul bisericii mari a tânărului complex monahal, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, ce începe să prindă formă în poiana din apropierea bordeiului Părintelui Cleopa. Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Mihail Bălan, starețul Mănăstirii Sihăstria Râșcăi și exarh de zonă, stareți ai mănăstirilor din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, precum și slujitori ai sfintelor altare ale parohiilor din împrejurimi.


