Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
În Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, zi în care a fost prăznuit și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul
În prima zi din Postul Nașterii Domnului, Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și-a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc binecuvântarea Centrului de spiritualitate și dialog „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, din vecinătatea bisericii.
În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu s‑au adunat în rugăciune mulţimi de credincioși şi slujitori ai sfintelor
În perioada 5-12 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a avut un program intens de pelerinaj, rugăciune și slujire în Sfântul Munte Athos și în
În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat slujba de târnosire a bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfântul Antonie” din Viena, Austria, în prezența a peste 1.200 de credincioși, informează mitropolia-ro.de.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Medicina poate repara structura biologică a omului, însă nu poate epuiza taina persoanei umane. Între medicină și credință nu pot exista divergențe, ci o reală relație de complementaritate, ambele având
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Deși ar putea părea doar o expresie inspirată, la Iași, în aceste zile, chiar se mănâncă film creștin pe pâine. Iar ingredientele care țin publicul aproape de marele ecran sunt diverse: iertarea, credința tr
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Spaţiul sacru se subsumează unei paradigme alcătuite din elemente definitorii, pe care le putem urmări în diverse descrieri biblice, începând cu Grădina Edenului şi încheind cu Ierusalimul ceresc, adică de la
În Psalmul 16:8, orantul I se adresează lui Dumnezeu rugându-L: "Cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă!". Expresia apare şi în alte contexte din Psalmi şi naşte întrebarea: oare are Iahve în concepţia
Preacucernice părinte Liviu Barbu, în aceste insule de ortodoxie - parohiile înfiinţate în străinătate - se poate trăi credinţa ca într-o ţară majoritar ortodoxă? De ce? Aş răspunde pozitiv şi negativ
În cap. 20, profetul Ieremia îşi descrie suferinţa ca mesager al cuvântului Domnului şi pare că doreşte să renunţe. Dar îşi mărturiseşte neputinţa: "iată era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins,
Fiind întrebat de o cunoştinţă despre semnificaţia versetului din Facere 47:31, în care se spune: "Atunci Israel s-a închinat la vârful toiagului său", m-am hotărât să-mi fac temele cât mai bine, mai ales
În 2 Regi 23, 2, regele David spune: "Duhul Domnului grăieşte prin mine şi cuvântul lui este pe limba mea", desigur una dintre mărturiile biblice ale inspiraţiei autorului sfânt. Dar ce este inspiraţia? În
Pe felicitările de Crăciun se potriveşte la fel de bine ca tradiţionalele pasaje nou-testamentare şi un text din Vechiul Testament, deci din vremea când Hristos încă nu fusese născut. Isaia 9, 5 proclamă: "Prun
Manualele de literatură clasează corespondenţa printre genurile minore ale literaturii, după epopee, istorie, discurs, teatru sau poezie lirică. Creştinii însă au fost foarte familiarizaţi cu acest gen literar,
În descrierea persoanei iubite din Cântarea cântărilor cap. 4 se regăseşte motivul grădinii. Dincolo de descrierea plastică din versetele 13-15, ne vom concentra pe v. 12: "Eşti grădină încuiată, sora mea,
Axă centrală a predicii Mântuitorului Iisus Hristos, realitate întrezărită în ambianţa harică a Bisericii şi nădejde de căpătâi a creştinilor, Împărăţia lui Dumnezeu se arată oamenilor ca
În capitolul 2 din Plângerile lui Ieremia se spune despre Dumnezeu că Şi-a uitat "aşternutul picioarelor Lui" (v. 1). Cum e posibil ca Atotputernicul să uite de "aşternutul picioarelor"? Contextul din
Ce serviciu aduce eremitul lumii întregi? Nu este antisocial şi egoist a trăi în singurătate, întorcând spatele nenorocirilor şi suferinţelor tovarăşilor noştri? Aceasta este o critică făcută adeseori
Textul din Daniel 11:30 vorbeşte despre corăbii din Chitim, care se ridică împotriva regelui din nord. De data aceasta, nu identificarea propriu-zisă a lui Chitim ridică probleme, ci interpretarea lui în ceea ce
În fiecare an, 15 noiembrie deschide perioada de pregătire duhovnicească, prin post şi rugăciune, pentru întâlnirea cu miracolul naşterii lui Dumnezeu ca om, în peştera Betleemului. Perioada postului este aseme
Nimic nu pare mai reconfortant decât o amiază de vară caldă când vrei să moţăi sorbind din cafea şi răsfoind ceva superficial. Totuşi Părinţii pustiei identificau această stare cu ispitirea celui mai
Prin antropofanii înţelegem arătările succesive ale omului înaintea lui Dumnezeu, începând din grădina Edenului până în templul Noului Ierusalim, în multe şi felurite ipostaze, stări şi poziţionări în c
Îngerii apar în textul biblic brusc, fără să fie prezentaţi înainte şi fără să se precizeze în referatul creaţiei când anume au fost făcuţi? Ca şi în cazul îngerilor răi, Scriptura nu spune nimic
Problemele cu care ne confruntăm adesea în timpul rugăciunii constituie întotdeauna un subiect important. Fără o bună cunoaştere a remediilor pe care le putem utiliza suntem expuşi unor pericole foarte mari,
De la Sfântul Ioan Gură de Aur ne-au rămas 238 de scrisori: un testament spiritual şi o comoară nepreţuită. În ele întrezărim sufletul unuia dintre cei mai mari Părinţi şi scriitori ai Bisericii, citim ca î
Suntem obişnuiţi în teologia de şcoală cu definiţii, împărţiri, sistematizări, categorii, citate. Limbajul antropomorfizat despre Dumnezeu nu ar avea ce să caute, iar idei de genul "iubirea nebună" a lui
Teologia necazurilor îmbracă două aspecte: ispitele din partea poftelor şi încercările prin dureri şi necazuri. Ambele noţiuni, de "ispită" şi "încercare", sunt redate prin grecescul "peirasmós". Asociem
Abordarea istorico-critică a Scripturii este arătată cu degetul (dezaprobator) şi pentru că ar "distruge" sfinţenia textului biblic prin negarea autenticităţii. Bunăoară, se pretinde că nu Moise a scris
Puţini cunosc confuzia care există în Bisericile Ortodoxe despre lista canonică a cărţilor Vechiului Testament. Ne-am aştepta ca Sfânta Scriptură să fie clar definită, care cărţi intră în cuprinsul ei
Poate oare Dumnezeu cel iubitor şi milostiv să poruncească războaie de nimicire totală? În I Regi 15, 3 citim cum Dumnezeu îi porunceşte lui Saul în legătură cu ameleciţii: "Nimiceşte şi dă blestemului
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
În săptămânile din urmă, grupuri de copii și tineri din învățământul preuniversitar au schimbat activitățile din sălile de clasă cu programe non-formale prin care să cunoască mai de aproape oameni
Odată cu intrarea în monahism, după mai bine de 16 ani de frământări (fusese în Sfântul Munte Athos în 1929), monahul Agaton - mai târziu ieroschimonahul Daniil - avea să continue, cu mare dăruire
Se vorbește în toate felurile de perioada comunistă și de modul în care Biserica Ortodoxă „a pactizat“ cu regimul. Fiecare tabără își argumentează opțiunea în funcție de ce crede că e relevant pentru
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune în Evanghelia de la Ioan: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu nici un chip nu credeți” (Ioan 4, 48), iar despre Sfântul Arhidiacon Ștefan citim în Faptele Apostolilor
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


