Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
Prima zi a Postului Nașterii Domnului va rămâne pentru credincioșii din zona de sud a cartierului ieșean Tătărași un moment de aleasă bucurie duhovnicească, întrucât în Parohia „Sfântul Paisie de la
În Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, zi în care a fost prăznuit și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat în mijlocul
În prima zi din Postul Nașterii Domnului, Duminica a 25‑a după Rusalii, 15 noiembrie, la Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,
Biserica „Sfântul Grigorie Palama”, paraclis universitar al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, și-a sărbătorit sâmbătă, 14 noiembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Cu acest prilej, la finalul Sfintei Liturghii a avut loc binecuvântarea Centrului de spiritualitate și dialog „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”, din vecinătatea bisericii.
În ziua de cinstire a Sfântului Ioan Gură de Aur, vineri, 13 noiembrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu s‑au adunat în rugăciune mulţimi de credincioși şi slujitori ai sfintelor
În perioada 5-12 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a avut un program intens de pelerinaj, rugăciune și slujire în Sfântul Munte Athos și în
În Duminica a 24-a după Rusalii, 8 noiembrie, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit și Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat slujba de târnosire a bisericii ortodoxe române cu hramul „Sfântul Antonie” din Viena, Austria, în prezența a peste 1.200 de credincioși, informează mitropolia-ro.de.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Mănăstirea „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din orașul american Middletown, statul New York, și-a serbat și în acest an hramul de toamnă, sâmbătă, 24 octombrie. Ca de fiecare dată, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi, a fost prezent în mijlocul obștii și închinătorilor, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din mai multe jurisdicții ortodoxe.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat, în perioada 22-25 octombrie 2026, o amplă vizită pastorală în Regatul Danemarcei, marcată de slujiri arhierești cu
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a venit în sprijinul a 100 de persoane vârstnice din județul Alba, în cadrul campaniei „Ajută un bătrân să zâmbească”. Seniorii din localitățile Hopârta și Fărău au avut parte de consultații oftalmologice gratuite, iar pe baza rezultatelor examinării, vor primi ochelari de vedere fără nici un cost.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, în protoieriile Găești, Pucioasa și Titu, judeţul Dâmboviţa, s‑a desfășurat recent partea a doua a campaniei eparhiale „Donează sânge, salvează o viață!”, la care au participat 216 persoane, fiind colectați 97 litri de sânge. Preoți și credincioși din cele trei protoierii au mers la Centrul de Transfuzii Dâmbovița, oferind un gest concret de solidaritate față de persoanele aflate în suferință și contribuind la refacerea rezervelor de sânge necesare actului medical.
În cadrul programului eparhial de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh patriarhal, Fundația „Parohia Eroilor” din Târgoviște a primit miercuri, 28 octombrie, produse igienico-sanitare necesare activității instituției. Această acțiune filantropică s-a desfășurat cu implicarea mai multor parohii din Protoieria Târgoviște Nord: Bărbuleț, Manga, Priseaca, „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” și Tătărani, ai căror preoți slujitori, împreună cu tineri din comitetele parohiale, au oferit sprijin concret instituției, contribuind la îmbunătățirea activităților sociale și la susținerea persoanelor aflate în dificultate.
În ziua de 28 octombrie, vremea neprietenoasă nu i-a descurajat pe credincioşii bucureşteni şi pelerinii veniți din mai multe zone ale țării din râvna lor şi dorinţa de a aştepta la rând pentru a se închina la raclele cu moaşte din „Baldachinul Sfinților” din București. Efortul acestora a fost ușurat şi de un dar de hrană trupească oferit de Protoieria Ploiești Nord, judeţul Prahova.
În ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie, credincioşii au aşteptat cu răbdare pentru a ajunge la „Baldachinul Sfinţilor” din Bucureşti. Vremea ploioasă şi frigul de toamnă nu i-au descurajat pe credincioşii şi pelerinii veniţi din numeroase zone ale ţării, iar aşteptarea lor a fost îndulcită şi de o gustare oferită de Protoieriile Sector 2 şi Sector 6 Capitală şi de Protoieria Vălenii de Munte din judeţul Prahova.
Menopauza este o etapă firească în viața femeii, marcată de încetarea menstruațiilor și de scăderea producției de estrogeni. Deși nu este o boală, schimbările hormonale pot aduce bufeuri, transpirații
Microcirculația este esențială sistemului vascular, asigurând schimburile de oxigen și nutrienți dintre sânge și țesuturi. Deși capilarele sunt cele mai mici vase, modificările lor pot reflecta procese
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai frecvente boli cronice, adesea fără simptome, dar cu consecințe grave asupra sănătății. La nivel mondial, în 2024, aproximativ 1,4 miliarde de adulți
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Medicina poate repara structura biologică a omului, însă nu poate epuiza taina persoanei umane. Între medicină și credință nu pot exista divergențe, ci o reală relație de complementaritate, ambele având
Utilizarea excesivă a tehnologiei poate afecta atenția, echilibrul emoțional și capacitatea copiilor de a construi relații autentice. Profesoara Cristina Benga, doctor în științele educației, vorbește despre
Franța se află în stare de șoc după tulburările din ultima perioadă. Oare Macron a subestimat nemulțumirea din țară? Politologul Jacob Ross vorbește despre acuzațiile aduse președintelui - și despre
Educația nu înseamnă doar acumularea de informații și obținerea unor rezultate școlare bune. Prof. univ. dr. emerit Constantin Cucoș, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vorbește despre
Într-o discuție pe care Părintele Arsenie Papacioc a avut-o cu tinerii veniți la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, el i-a întrebat așa: „Ce credeți că i-a costat pe sfinți de au ajuns la
Mănăstirea Bic din judeţul Sălaj, cu cele două biserici, clădirile gospodăreşti, obştea şi credincioșii care o cercetează neîncetat, este rodul rugăciunilor, credinţei şi activităţii neobosite a maicii
Deși ar putea părea doar o expresie inspirată, la Iași, în aceste zile, chiar se mănâncă film creștin pe pâine. Iar ingredientele care țin publicul aproape de marele ecran sunt diverse: iertarea, credința tr
Inginerul Vasile Balcan este unul dintre cei mai cunoscuți fermieri și antreprenori din agrobusinessul românesc, care activează pe raza județului Neamț, la Roman. Pe lângă sectorul vegetal pe care l-a dezvoltat
Una din provocările actuale pentru Biserică este că trebuie să-şi manifeste prezenţa şi lucrarea ei într-o societate răvăşită de egoism, individualism şi divizare. Pentru fiecare dintre noi, în mod
Teologia ortodoxă, după mărturia patristică, prezintă un dublu aspect: pe de o parte, aspectul ei harismatic ca împărtăşire de Dumnezeu prin har, iar pe de altă parte, aspectul ştiinţific sau academic ca
Citim în Facere 4 că, deşi amândoi fraţii au adus jertfe lui Dumnezeu (vv. 3-4), totuşi Iahve a căutat doar la jertfa lui Abel (v. 4), pe când la jertfa lui Cain n-a căutat (v. 5). Textul biblic nu ne oferă
Sub numele Sfântului Ciprian ne-a parvenit o corespondenţă ale cărei scrisori datează toate din timpul episcopatului său. El a fost ales episcop de Cartagina în anul 248 şi a murit ca martir în anul 258, pe 14
Oricât de umilitor sună pentru unii aceste ordine din armată, ele nu se compară cu evaluarea teologică. În Psalmul 43:27, oranţii exclamă înaintea lui Dumnezeu: "Că s-a plecat în ţărână sufletul nostru,
Dacă, în cazul lui David, lucrurile sunt simple (este Sfântul Prooroc David), în cazul lui Solomon problema stă ceva mai complicat. Este el sfânt, ne putem închina lui, îl menţionăm în cult sau nu? În
Operele apologeţilor creştini din primele secole ale Bisericii nu sunt, desigur, cele care se pretează cel mai bine studiului ideii de frumuseţe la Sfinţii Părinţi. Căci dacă cuvântul kalos apare acolo foarte
Deşi trăim într-o lume care de multe ori ne face să plecăm capul a resemnare şi dezgust, trebuie, în calitate de creştini, să îndrăznim şi să învingem, după îndemnul lui Hristos, tot ceea ce ne barează
Data trecută spuneam că dacă vrem să ne întoarcem doar la Septuaginta, ar trebui să părăsim tradiţia românească medievală (Biblia de la 1688 şi fiicele ei, până la Biblia din 1914), pentru că aceasta se
Autorul lumii este Dumnezeu, nu întâmplarea. Este absurd să se susţină că întreaga creaţie ar fi opera unei întâmplări, deoarece întâmplarea nu poate garanta aducerea din neexistenţă la existenţă, sau
Teologul grec Christos Yannaras consideră că două dintre cele mai mari pericole pentru Biserica Ortodoxă în perioada actuală constau în academismul teologic şi pietismul individual. Ambele elemente sunt în princ
Aud tot mai des cum în calitate de ortodocşi trebuie să ne întoarcem exclusiv la Septuaginta pentru textul Vechiului Testament. Septuaginta ar fi singura traducere oficială a Bisericii răsăritene, legitimată de
În Isaia 14:12 regele Babilonului este comparat cu un personaj misterios, numit în Biblia sinodală "feciorul dimineţii". El ajunge în şeol (iad) (cf. v. 9, 11 şi 15), căzând din cer (v.12), iar pasajul din
Într-o scrisoare trimisă deportaţilor din Babilon, profetul Ieremia îi îndeamnă să-şi ridice case şi să-şi sădească grădini, să se căsătorească şi să se înmulţească, dar şi să caute binele
În Facere 17:24-26, se spune mai întâi că "Avraam era de nouăzeci şi nouă de ani, când s-a tăiat împrejur" (v. 24), apoi că Ismael, fiul lui Avraam, "era de treisprezece ani, când s-a tăiat împrejur" (v.
Despre evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt, imnografia Praznicului Cincizecimii dezvoltă în minunate alcătuiri şi descrie în chip amănunţit întreaga desfăşurare a acestui moment din iconomia mântuirii
Uneori, detaliile par mai importante decât ideile enunţate pompos, mai ales dacă sunt inserate delicat. 2 Paralipomena 3:14 menţionează o perdea despărţitoare între Sfânta Sfintelor şi Sfânta: "După aceea au
Textul biblic spune despre Îngerul Domnului, căruia Manoe, tatăl viitorului judecător Samson, îi pregătise o jertfă, că atunci "când a început a se înălţa flacăra de la
Dacă grecii ar fi auzit mai bine, cartea sfântă ar fi trebuit să se numească Gublia, şi nu Biblia. Dar de unde vine denumirea şi de ce s-a păstrat deformat? Bizar sau nu, Biblia este de fapt un plural în greac
Pentru a merge pe calea îndumnezeirii, trebuie să ne lepădăm de tot ce ne desparte de Dumnezeu. Viaţa duhovnicească este ca şi cum ai călători în amonte într-o barcă cu vâsle. Lumea, trupul şi diavolul ne
În contextul politeist din Antichitate era necesar ca fiecare divinitate să aibă un nume pentru a putea fi deosebită de alta. Dumnezeul lui Israel are un nume personal, Iahve, a cărui etimologie este foarte
Cartea Legământului din Ieşire 20:22-23 se încheie cu prezentarea rolului îngerului care are în el numele Domnului şi pe care Dumnezeu îl va trimite înaintea poporului (23:20-21), El Însuşi neînsoţindu-i pe
În micul roman al lui Rut, moabiteanca cea credincioasă care a plecat împreună cu soacra ei, Noemina, şi s-a convertit, finalul cărţii atrage atenţia asupra marii personalităţi care va descinde din aceasta.
În societatea modernă şi secularizată a secolului al XXI-lea, credinţa în Iisus Hristos, Dumnezeu întrupat, care S-a răstignit pentru noi şi a înviat a treia zi, este un prag de care unii se poticnesc.
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
În săptămânile din urmă, grupuri de copii și tineri din învățământul preuniversitar au schimbat activitățile din sălile de clasă cu programe non-formale prin care să cunoască mai de aproape oameni
Odată cu intrarea în monahism, după mai bine de 16 ani de frământări (fusese în Sfântul Munte Athos în 1929), monahul Agaton - mai târziu ieroschimonahul Daniil - avea să continue, cu mare dăruire
Se vorbește în toate felurile de perioada comunistă și de modul în care Biserica Ortodoxă „a pactizat“ cu regimul. Fiecare tabără își argumentează opțiunea în funcție de ce crede că e relevant pentru
Deși datele statistice din ultimii ani arată că în România nivelul de trai al persoanelor vârstnice s-a îmbunătățit, acestea continuă să constituie categoria socială cea mai vulnerabilă în fața scăderii
Puține lucruri influențează mai profund dezvoltarea unui copil decât atmosfera emoțională din familie și felul în care mama reușește să ofere siguranță, răbdare și sens în relația de zi cu zi. Copiii nu


